Traseu: ziua 1: Bărbătești - valea Otăsau - PG - plaiul Scărișoara - TR - stâna La Văcarie - culme - BR - vf. Piatra - Curmătura Builei
ziua 2: Curmătura Builei - PG - La Troiță - TR - Poiana cu Brazi - Curmătura Comarnice - PG/BR - Curmătura Oale - BR - vf. Vioreanu - vf. Vânturarița - vf. Buila - Curmătura Builei
ziua 3: Curmătura Builei - PG - schit Pătrunsa - PG - CA - poiana Bulzului - valea Otăsau
Cum această toamnă a fost aparte prin faptul că a avut o perioadă lungă cu vreme bună și temperaturi foarte crescute la un moment dat ne-am propus să facem și o tură pe mai multe zile.
Oarecum firesc după ieșirile clasice la drumeție, respectiv în șaua bicicletelor pe care le-am întreprins exclusiv în Apuseni, ne-am îndreptat atenția, destul de spontan, spre Cozia și Buila.
Au trecut deja câțiva ani buni de când eu am ajuns ultima dată pe acolo așa că, cu atât mai bine.
Oarecum firesc după ieșirile clasice la drumeție, respectiv în șaua bicicletelor pe care le-am întreprins exclusiv în Apuseni, ne-am îndreptat atenția, destul de spontan, spre Cozia și Buila.
Au trecut deja câțiva ani buni de când eu am ajuns ultima dată pe acolo așa că, cu atât mai bine.
Împreună cu Iren, Nuțu și Marius în prima zi a weekendului prelungit am poposit pentru o tură circuit în Cozia, unde după amiaza la coborârea pe muchia Turneanu ne-am regrupat cu orădenii Lia și Leo, iar apoi am făcut tranziția în sudul masivului Buila.
Surpiza de la apus: o capră neagră care a ieșit să savureze apusul pe țancul de față și care după câteva minute în care a pozat, s-a retras, însă apoi, la scurt timp, a revenit în același loc
Am ales ca punct de plecare/acces în traseu partea sud-vestică, valea Otăsau - sat Bărbătești.
Ne-am inspirat din varianta parcursă în urmă cu un an de colegii de C.A.R Cluj și sâmbătă dimineața am pornit la drum. Soare, vreme de tricou și la prânz am ajuns fără dificultăți în creasta principală, lângă șaua Doaga. Aici un vânt nu foarte aprig ne-a luat în primire, însă la cât era ceasul am parcurs în tihnă culmea până în Curmătura Builei. Era duminică după amiază și încă era forfotă mare pe acolo, însă după apus am rămas noi și încă 2 drumeți.
Ne-am inspirat din varianta parcursă în urmă cu un an de colegii de C.A.R Cluj și sâmbătă dimineața am pornit la drum. Soare, vreme de tricou și la prânz am ajuns fără dificultăți în creasta principală, lângă șaua Doaga. Aici un vânt nu foarte aprig ne-a luat în primire, însă la cât era ceasul am parcurs în tihnă culmea până în Curmătura Builei. Era duminică după amiază și încă era forfotă mare pe acolo, însă după apus am rămas noi și încă 2 drumeți.
Luni am așteptat soarele și apoi ne-am făcut curaj, din pricina umbrei, să pornim spre nord, prin poienile care se succed sub abruptul culmii. Prima destinație a fost Curmătura Oale, unde după o pauză am purces pe sectorul sălbatic de creastă marcat acum ceva ani (însă nu prea demult, cu BR), până pe vârful Vânturarița.
Inițial poteca înaintează prin pădure și trebuie urmărită cu atenție pentru că din ea se desprind diverse alte poteci poate folosite anterior marcării sau poteci de animale. Apoi am ieșit pe creasta înjnepenită și până pe vârful Vioreanu am continuat când sus pe creastă, când în versant nordic.
Recomand ca această porțiune (Curmătura Oale - vârful Vânturarița) să fie parcursă în acest sens deoarece astfel secțiunile mai dificile vor fi în urcare.. 2 zone sunt de acest fel unde prizele sunt alunecoase, ude și noroioase probabil mai tot timpul anului (evident, exceptând perioada cu zăpadă); noroc cu crengile și rădăcinile de jnepeni pe care le-am folosit ca prize de mâini.
Până am ajuns pe Vioreanu am avut de depășit și diverși bolovani, zone labirintice unde stâncile de toate mărimile se află în tot felul de poziții.
Inițial poteca înaintează prin pădure și trebuie urmărită cu atenție pentru că din ea se desprind diverse alte poteci poate folosite anterior marcării sau poteci de animale. Apoi am ieșit pe creasta înjnepenită și până pe vârful Vioreanu am continuat când sus pe creastă, când în versant nordic.
Recomand ca această porțiune (Curmătura Oale - vârful Vânturarița) să fie parcursă în acest sens deoarece astfel secțiunile mai dificile vor fi în urcare.. 2 zone sunt de acest fel unde prizele sunt alunecoase, ude și noroioase probabil mai tot timpul anului (evident, exceptând perioada cu zăpadă); noroc cu crengile și rădăcinile de jnepeni pe care le-am folosit ca prize de mâini.
Până am ajuns pe Vioreanu am avut de depășit și diverși bolovani, zone labirintice unde stâncile de toate mărimile se află în tot felul de poziții.
Între Vioreanu și Vânturarița poteca rămâne exclusiv în versantul sudic, croindu-și loc pe la baza stâncilor pe care s-au cocoțat jnepenii de netrecut și când urcă, când coboară însă aici nu mai e nimic dificil. Situația ar putea fi diferită dacă iarba e udă...
În aproximativ 3 ore de la plecarea din Curmătura Oale ieșim pe vârful Vânturarița, cercetând parcursul de până acum.
La fel ca ieri fiind abia prânz nu ne-a rămas decât să savurăm restul de traseu până în Curmătura Builei.
Pentru ultima zi am urmărit poteca destul de precară, dar marcată cu PG, care coboară la schitul Pătrunsa, iar de acolo pe curbă de nivel prin pădure și poieni faine, presărate cu diverse căsuțe (cred că folosite de călugări) am revenit pe valea Otăsau și la mașini (via PG și CA).
La fel ca ieri fiind abia prânz nu ne-a rămas decât să savurăm restul de traseu până în Curmătura Builei.
Pentru ultima zi am urmărit poteca destul de precară, dar marcată cu PG, care coboară la schitul Pătrunsa, iar de acolo pe curbă de nivel prin pădure și poieni faine, presărate cu diverse căsuțe (cred că folosite de călugări) am revenit pe valea Otăsau și la mașini (via PG și CA).
Pe culmea Jariștea
Privire spre creastă din poiana Scărișoara
Întinderi mari cu fagi colorați și drepți pe plaiul Scărișoara
Trio în golul alpin
Unduiri blânde spre stâna Cacova
În pereche în fața intemperiilor din golul alpin
Solitar
Șaua Doaga a rămas undeva în urmă
Abruptul nordic și o bună parte din culme văzută din zona vârfului Piatra
Zări colorate spre culmea principală a munților Căpățânii
Schimb de priviri
Câmpie de lapiezuri la altitudine
Tot mai aproape de Curmătura Builei
Culmi cât cuprinde
Plimbare în întâmpinarea apusului
În soarele după amiezii
Din Buila până departe, în Parâng
Ultima geană de lumină peste Parâng
Încrengătură
Muntele Stogu în nord-estul culmii principale al Builei
Din Curmătura Oale spre Vioreanu: primul tronson de desfășoară prin pădure și arată asemeni unui labirint și în câteva locuri e nevoie de atenție sporită pentru a nu ajunge pe alte poteci folosite în trecut sau poteci de animale
Acum câțiva ani poteca nemarcată a fost marcată cu BR și noi recomandăm să fie parcursă în sensul Curmătura Oale - vf. Vânturarița deoarce, astfel, secțiunile mai dificile vor fi în urcare, respectiv nu în coborâre
Arcadă naturală între niște martori de eroziune uriași
Secțiunea cea mai neplăcută a constituit-o o bucată de circa 20 m în care stânca e udă, prizele alunecoase și cu noroi, dar cu prize "mânere" din rădăcini și crengi de jneapăn
Culmea împădurită spre Curmătura Oale
Dincolo de Vioreanu spre Vânturariță poteca râmâne în versant sudic, la baza stâncilor, serpuind printre jnepeni
Un vâlcel înierbat foarte aproape de Vânturarița
De pe Vânturarița spre Vioreanu
Vârful Vânturarița pe fundal
Probabil alt exemplar, care de această dată se bucură de ultraviolete
Coborâre pe Curmătura Builei și vasta platformă inerbată spre vârful Piatra
Schitul Pătrunsa
Încă o privire spre creastă din poiana Bulzului
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu