Traseu: ziua 1: Valea Luncanilor - vf. lui Dan - Ursici - valea Luncanilor
ziua 2: Valea Luncanilor - vf. Scalului - BA - Prihodiște - TR - Poiana Omului - Alunu - cetatea Piatra Roșie - valea Alunului - valea Luncanilor
După ani la rând în care am tot revenit în masivul Șureanu preponderent în aceleași 2, 3 zone, iată că a venit momentul pe care îl tot amânam. Întinderea acestui munte e vastă și pe lângă binecunosctul areal al domeniului schiabil Șureanu, al cetăților dacice, zona cătunele de pe Platforma Luncanilor era pusă pe listă pentru ture de MTB. Așadar, încă de când am văzut invitația cuplului Mititeanu mi-am zis că voi participa. Puțin reticentă în legătura cu perioada aleasă, miez de vară la altitudini nu prea mari, m-am alăturat celor 15 colegi de club, alături de organizatorii noștri și, vineri după amiază, am pornit spre partea N-V a masivului pomenit.
Flori de vară cât cuprinde și Retezatul pe fundal
Destinația pentru următoarele două seri petrecute la cort s-a aflat dincolo de capătul satului Luncani, într-o fâneață situată la începutul văii Alunu.
Târziu în noapte, printre picuri de ploaie, au ajuns și ultimii întârziați, iar dimineața păsărelele au început să cânte cu puțin înainte ca alarmele să ne dea trezirea.
După o urcare mai susținută din valea Luncanilor zările s-au deschis spre creste
Am pornit în tură la ora 6 pentru a evita căldura și, totodată, instabilitatea anunțată pentru după amiază.
Reveniți în valea Luncanilor am pornit spre amonte, pe BR, pe un drum asfaltat de curând, așa cum s-a întâmplat cu mai multe drumuri de pe aici. Picioarele știu prea bine mișcarea, stâng-drept-stâng și după vreo 10-15 minute am trecut de izvorul amenajat, mai târziu de intersecția spre valea Roșie asfaltată și ea, iar apoi am cotit-o spre dreapta, părăsind asfaltul. Cu mușchii încălziți am început o urcare medie spre prima dintre gospodăriile locuite și izolate ce aparțin de Ursici, punctul nostru de interes pentru drumeția de astăzi. Am uitat: între timp ni s-a alăturat un câine tare simpatic prin prisma aspectului: cățelul rasta (vedeți în poze de ce).
Câinele care ne-a fost fidel în ambele zile de drumeții
La prima casa locuită am fost întâmpinați de patrupezii aferenți, iar proprietară ne-a confirmat că dincolo de gard e potecă pe care vom continua. Panta s-a înăsprit, dar foarte curând zările s-au deschis, iar Retezatul și-a făcut apariția. Creasta lui ne-a bântuit pe parcursul celor două zile, furându-ne multe multe priviri și cadre.
Locanic din Ursici ieșit cu oile la păscut
Înainte să ajungem în culme, în zona vârfului lui Dan, ne-am întâlnit cu un cioban care deja era cu turma la datorie. Am schimbat câteva vorbe, iar apoi ne-am văzut de drumul ce ne-a condus printre gospodăriile răsfirate, unele încă locuite, altele ale nimănui, pe drumuri de care flancate de cireși. Lângă drumul șerpuitor se află și mici cimitire, grupuri de cruci în memoria celor care au locuit la doar câțiva pași departe de casele aflate acum în voia vegetației.
Uliță în Ursici
Troiță de lemn
Cruci în memoria celor care au locuit la doar câțiva pași departe de casele aflate acum în voia vegetației...
Curând am ajuns la o interseție unde se află clădirea fostei școli din cătunul Ursici, i-am trecut poarta și am pus de o gustare matinală.
Clădirea fostei școli din Ursici
La câteva ore distanță am revenit în această intersecție, pentru a continua traseul pe alte ulițe, iar apoi spre vale. În orele cu pricina am făcut două incursiuni dus-întors spre alte direcții ale Ursiciului, dintre care una a fost tare fotogenică. Am pornit spre S spre culmea cu vârful Iubăi, pe un drum perfect de bicicleală, printre fagi falnici și zări cu câte o gospodărie locuită ici și colo.
Gospodărie izololată cocoțată în vârf de deal
Curba de nivel șerpuitoare ne-a purtat printre pomi verzi, lanuri înflorite, puncte de belvedere spre partea alpină din Șureanu, vecinul Parâng și, nu în ultimul rând, spre Retezat. În punctul cel mai înalt am luat prânzul și am tot privit spre creasta Retezatului care ușor, ușor a început să adune nori.
Drum de culme numai bun de învârtit pedalele
Zoom pe Retezat
Încă o privire și încă una..
Culmi pastorale
Apoi am făcut cale întoarsă și înainte să cotim spre drumul fostei școli am avut parte de o întâlnire interesantă cu istoricul Dan Olteanu, din Timișoara, care ne-a povestit despre cum și-au ales dacii locurile pentru cetățile lor, despre energii și alte aspecte similare.
La povești cu un alt sătean ieșit cu animalele
Un drum de pe marginea căruia am tot mâncat frăguțe
De acolo am urmat un drum spre N-E, "calea frăguțelor", care ne-a condus spre gospodăria cu numărul 1, al Ursiciului, acum în paragină. Dl. Dinu și Marlene ne povestesc cum în urmă cu vreo 15 ani, trecând pe aici, casa era probabil tocmai nelocuită, lucrurile fiind așezate ca și cum te-ai din moment în moment te-ai aștepta să intre gazda...
Se vede că nu mai trece nimeni pe aici
De la ea am început coborârea pentru a reveni în valea Luncanilor, doar ca poteca bună, de acum 15 ani, nemaifiind folosită a fost înghițită de bălării și tufe de mure și zmeură, astfel că am fost nevoiți să ne croim tunel prin ea până la liziera pădurii. Dincolo de lizieră, am avut noroc că aceasta s-a păstrat, chiar dacă din loc în loc mai era câte o doborâtură, am putut-o urma fără probleme, revenind astfel în valea Luncanilor, și apoi, la scurtă distanță în fâneața de pe valea Alunului. Prognoza care prevestea instabilitate nu s-a adeverit, iar pentru ziua de duminică era anunțat doar soare.
Gospodăria cu numărul 1 din Ursici, nelocuită de mai bine de 15 ani
A doua dimineață am fost din nou matinali și la ora 6 jumătate am pornit de la corturi, urmărind valea Luncanilor, în aval, doar pentru câteva sute de metri. Imediat am început să urcăm abrupt prin lanul plin de flori și rouă spre un picior ce mărginește malul drept al pârâului Scalului. De îndată ce am ajuns la liziera pădurii de pin am urmat poteca firavă pe care locuitorii cătunului Târsa o foloseau deceniile trecute. E bine că încă poate fi urmată, dar la ieșirea din pădure ne-am croit din nou drum printre bălării. Chiar aici se află o gospodărie părăsită cu mormintele aferente, situate la marginea vechiului drumeag. Acesta continuă când prin poienițe, când prin pâlcuri de pădure spre mai nou asfaltatul drum de culme din Târsa ce ajunge aici din Costești și merge până în Prihodiște.
Pădure de pini, flori și roua de bună dimineața
Ziua bună se cunoaște de devreme
Panorama spre Retezat ne-a urmărit și duminică
BA înșotește drumul în direcția precizată și noi ne-am înscris pe el în același sens. Cu toate că era devreme, soarele de vară a început să-și spună cuvântul și, după mai mulți kilometrii pe el, gospodăria cu plăcinte care ne-a apărut în cale a apărut în momentul potrivit. Acesta este situată aproape de centrul risipitului sat, are o priveliște excelentă spre Retezat și plăcinte, clătite, răcoritoare...
Din curtea cu plăcinte spre Retezat
Ne-a priit tuturor acest moment de respiro, mai ales ca apoi am revenit pe același asfalt pentru încă o bucată de vreme. Mai toate gospodăriile Târsei se află la o oarecare distanță înafara drumului mare, iar cu excepția momentului în care am trecut pe lângă biserică de unde se auzea slujba, apoi pe lângă fagul secular aflat chiar lângă drumul mare (loc unde a apărut un alt popas cu plăcinte) nu prea-mi aduc aminte să fi văzut vreo mișcare în partea aceasta a Platformei Luncanilor.
Imediat după clădirea fostei școli din Prihodiște, am tras la umbra de pe marginea drumului, pentru a ne răcori și relaxa picioarele după atâta asfalt.
În continuare, drumul de pe Dâlma Frasinului a devenit mai potrivit pentru drumețit, dar tot în șaua bicicletei ar fi cel mai bine pe aici. Pădurea de aici se prezintă destul de bine, iar umbra oferită ne-a revigorat și ne-a conduce spre capătul Poienii Omului. Aici, sub umbra unor fagi bătrâni, am poposit pentru pauza de prânz.
În Poiana Omului
Spre celălalt căpat al vastei poieni am avut surpiză să dăm peste o zonă mare de
Bruckenthalia Spiculifolia (coacăze). Fără grabă am parcurs această porțiune frumoasă, care ulterior, ne-a dus spre liziera pădurii. Aici, teoretic, este prezent un TR doar că în teren abia dacă apare din când în când, însă trackul lui Marlene ne-a indicat direcția corectă. Coborând când lin când mai abrupt, când pe potecă, când pe drum de căruță, ne-am apropiat tot mai mult de unul dintre grupurile de case răzlețe ale micuței așezări Alun. Din vorbă în vorbă cu unul dintre locuitorii prin curtea căruia am trecut, am aflat satul mai numără 9 case locuite. În curtea lui am găsit apă; e bine de știut că pe aceste meleaguri toate izvoarele pe lângă care am trecute atât azi cât și-n ziua precentă erau mai mult sau mai puțin colmatate, deci neutilizabile.
Bruckenthalia Spiculifolia
Coacăze roz și albe
Întinderi domoale cu priveliști până la vârful Godeanu (din Șureanu)
La capătul acestei case ajunge asfaltul din valea Roșie, dar noi am rămas pe culme pentru un dus-întors până la ruinele cetății Piatra Roșie. Cetatea e situată în punctul cel mai înalt, cu priveliști largi în acele vremuri, dar acum drumul de calcar ne-a scos într-o poiană unde am făcut un exercițiu de imaginație pentru a ne închipui cum arăta cetatea în anii de glorie; ruinele fiind undeva sub iarbă acum. Am revenit pe același drum în punctul amenajat ca loc de popas, iar de acolo am intrat în pădure, coborând abrupt în valea Alunului. La capătului coborârii am dat în drumul de piatră de pe vale, drum pe care le-am urmat vreme de aproximativ 3 kilometri.
Fără intenția de a încheia într-o notă tristă, concluzia e că micuțele sate de pe Platforma Luncanilor, la fel ca multe alte cătune din munți sunt tot mai depopulate și încet dar sigur vegetația repune stăpânire pe acele locuri...
Drum cu mesteceni spre Alunu
În perimetrul cetății Piatra Roșie
Drum de calcar spre cetate
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu