1 23.4.20 Banda Roșie https://www.bandarosie.ro/2020/04/la-pas-prin-3-catune-din-muntii-Trascau-Tecsesti-Raicani-si-Fata-Pietrii.html

Început de primăvară în cătunele Tecșești, Răicani și Fața Pietrii (20 aprilie 2019)



Traseu: cabana Râmeț - CA/TA - CG - Tecșești - pe sub Piatra Cetii - Răicani - BR - Fața Pietrii - cabana Râmeț

La începutul primăverii trecute mi s-a făcut dor de o drumeție printre colibe cu acoperiș de paie, pomi înfloriți, pădure înverzită și, prin urmare, decizia a fost una destul de ușoară. Tură de o zi în Trascău, o ocazie numai bună să le arăt părinților mei o fărâmă din frumusețea acestui masiv.
În circuitul ales am inclus trei cătune, știam deja că peisajul va fi completat și cu priveliști spre abruptul cheilor Mănăstirii, cheilor Tecșești, Piatra Cetii așa că am parcat mașina la cabana Râmeț, iar apoi am pornit la drum. 

Evident, la un moment dat, tot am ajuns la marcajul nostru preferat


După încălzirea de pe Pârâul Geoagiului am cotit spre sud, prin pădure, începând astfel urcarea spre cătunul Tecșești. Prin anii 50 aici trăiau aproximativ 350 de oameni, dar acum, în casele răsfirate pe dealuri, mai trăiesc aproximativ 20 de persoane.. Chiar și așa, Tecșeștiul e cel mai populat și întins dintre așezările prin care am trecut în drumeția noastră. Imediat după ce am trecut pe lângă gospodăria lui nea Petric, acolo unde se află poiana cu narcise de la Tecșești, am părăsit marcajul turistic și am urmat un drum vechi de legătură cu Răicani. Astfel, am ajuns într-un colț al Răicaniului pe care nu-l știam din drumețiile anterioare...
Ghidați de călăuza nostră preferată, BR, am continuat pe drumuri de care, prima dată pe curbă de nivel, apoi în coborâre până în firul văii Cetea și, ulterior, în urcare pentru a ne apropia de cel de-al treilea cătun, Fața Pietrii. Cătunul e pitit la baza versantului sudic al cheilor Mănăstirii, iar pitorescul de aici e unul de poveste. Totuși, frumusețea locului e în contrast cu casele care încă sunt în picioare, însă în ele nu mai locuiește nimeni...  
După o pauză la soare începem coborârea spre cabana Râmeț unde încheiem circuitul.

Dimineața am pornit de la cabana Râmeț pe drumul, clasic, de acces înspre cheile Râmețului

Gospodării de pe pârâul Geoagiului

În momentul în care marcajul CG a părăsit valea am început și noi urcarea, prin pădure, spre primul sat de pe traseul ales


O poiană mică cu priveliște spre versantul S-E al cheilor Râmețului

Verde crud

Troița așezată după liziera pădurii prevestește tot mai mult apropierea de Tecșești

Din șa am coborât scurt pentru a prinde una dintre ulițele aproape uitate de lume

Colibă gură cască



Simțiți mirosul?

Pauză cu Piatra Cetii pe fundal

Căpițe și viitor șubred



Biserica din Tecșești în prim plan și abruptul din cheile Râmețului în plan secund


Din zona poienii cu narcise de la Tecșești am urmat un drum vechi de legătură cu Răicani...


și am ajuns într-un colț nou din Răicani

 Gospodăria nimănui

An bun pentru pruni?

Prin Răicani


După Răicani a urmat rândul cătunului Fața Pietrii

Zoom cu parte din versantul nordic al cheilor Mănăstirii

Fața Pietrii e așezat la baza versantului sudic al cheilor Mănăstirii și mai are doar câțiva locuitori..


În fundul curții

Cu toate că am fi tot stat la soare în peisajul parcă desprins din povești, din Fața Pietrii, în cele din urmă începem coborârea spre cabana Râmeț



Comentează folosind contul Facebook:

Un comentariu

Pagina de pornire