Prima noapte petrecută în campingul Atlas, aflat la intrarea în cheile Todra, a fost una în care vântul a bătut cu putere. Palmierii aflați lângă noi au vuit în continuu, iar dimineața am avut nici mai mult, nici mai puțin de 5 grade. De voie, de nevoie am scos pufoicile la suprafață, deși am crezut că o dată ce coborâm din zona Toubkal-ului nu le vom folosi. Două zile mai târziu am aflat că în acea noapte în partea algeriană a deșertului a nins!
De îndată ce soarele a ajuns în zona campingului temperatura a devenit tot mai plăcută și noi am pornit spre cheile Todra. Drumul prin chei e asfaltat, tarabele atunci se instalau și, după ce ne-am clătit ochii pe pereții impozanți, am fugit repede din umbra cheilor.
Din partea superioară a lor am pornit pe un traseu perpedes, în circuit, care ne-a urcat deasupra satului Ait Tizgui. Muntele e foarte arid pe aici, dar în același timp și spectaculos. Pe poteca ce urcă spre o șa ne-am intersectat cu niște femei ce coboară cu măgărușii spre chei, probabil că veneau dintr-un cătun de undeva de peste munte... De sus am văzut cum culmile mai înalte din jur au fost pudrate de zăpadă.
Două cămile care au stat nemișcate vreo 2 ore și jumătate
Pereți în cheile Todra
Drumeție deasupra cheilor
Munte roșu cât vezi cu ochii
Un copil ce trece muntele cu măgărușii cel mai probabil pentru a se întoarce cu provizii
Uite de ce dimineața și seara am îmbrăcat pufoicile
Priveliștea a fost deosebită și-n a doua parte a drumeției, iar după amiaza am petrecut-o prin camping.
O mică tabără berberă aflată în munte. Astfel de tabere se întâlnesc din loc în loc în munții din Maroc, iar oamenii care aleg să trăiasca așa nu coboară prea des în civilizație
Capul taberei și unul dintre copiii acestuia
Capul familiei, un bărbat destul în vârstă, a învățat câteva cuvinte în franceză/engleză și într-o încercare de conversația cu noi le folosește pe toate, iar noi suntem invitați la un ceai
Satul Ait Tizgui, locul de unde am pornit în drumeție
În campingul Atlas, printre palmieri, ne-am amplasat corturile pe micuțele petece de iarbă existente
Cămile undeva aproape de Merzouga
Tânărul cu care am negociat ne-a condus spre punctul de plecare, iar până la pornirea efectivă, am avut ocazia să ne luăm un șoc termic, temperatura atingând 30 de grade. Cald pentru noi, cald și pentru cămile, așa că am așteptat puțin până convoiul de cămile și-a făcut apariția. Unele au opus o oarecare rezistență când au fost rugate să se așeze pentru a prelua pasagerii însă, în cele din urmă, s-au supus și am pornit. Băieții care se ocupau de ele ne-au zis că aceasta nu este o muncă grea pentru ele, căci animalele merg 5 km/zi, primesc de mâncare, dorm între dune și mai fac 5 km în ziua următoare... Cu toate aceastea legănatul oferit de mersul cămilelor nu e cel mai comod, iar faptul că se opun în momentul când sunt ridicate să se așeze/să se ridice pe mine m-au pus pe gânduri.
În așteptarea convoiului de cămile suntem serviți cu ceai de mentă (whiskey-ul berber)
La taclale în lumina după amiezei
Texturi printre dune
Apusul soarelui l-am prins dintre dune într-o pauză mai lungă menită special pentru acest moment, iar apoi am continuat spre tabăra berberă, locul unde am rămas peste noapte. Ultimii kilometrii i-am făcut pe jos, experimentând astfel mersul printre dune.
Berberii taberei ne-au omenit cum se cuvine: cu mâncare gătită între dune, foc de tabără și muzică berberă, iar apoi ne-am retras la somn. După răsărit și micul dejun tradițional am revenit în Merzouga tot în pas de cămilă.
Aceleași două cămile, ca-n prima poza, acum în lumina apusului
Una dintre tabere berbere, ridicată în deșert, cu scopul de a primi turiști
Această zonă e destul de slab populată, turnele de cămile pasc la marginea drumului, distanțele între așezările umane sunt mari, iar noi deși eram pe drumul principal, nu întâlneam nici o mașină vreme și de jumătate de oră. Deși era abia prima parte a lunii aprilie, culturile de pepene verde păreau să fie gata de recoltat, iar pomii de argan erau tot mai prezenți în peisajul arid.
Copac întâlnit în zona cea mai aridă din Maroc, pe drumul din Merzouga spre ocean
Pui de camile
Sute de kilometri drumul e mai mult pustiu decât circulat
Ici, colo, lumea lucrează în oază, singurul petec fertil din apropierea satelor
Zi cu nori cirrus și un canion pe fundul căreia se află un sat
Aici ne-am îndreptat spre campingul Les 3 Palmiers și, după ce ne-am instalat, am pornit într-o plimbare prin orășel. Astfel am rezolvat reaprozivionarea cu cele necesare dar am și luat pulsul orășelului, învârtindu-ne prin tarabele pieței din centru.
Cam așa arată zona în preajma orășelului Tafraoute
Aceast perimetru mai poartă și numele de Golden City
Formațiuni stâncoase alcătuite din roci roșii/cărămizii
Pălăria lui Napoleon, în partea stângă a pozei
Pălăria lui Napoleon
Nu ne mai săturăm să privim diversele formațiuni stâncoase
Peisaj dincolo de gardul campingului
Argan crescut din piatră seacă
Lângă Tafraoute se află Pălăria lui Napoleon, o formațiune stâncoasă alcătuită din roci roșii/cărămizii, iar după amiaza am mers să explorăm zona. Rocile care alcătuiesc Chapeaux du Napoleon formează parcă un puzzle imens, care veghează de la înălțime satul micuț aflat la poale.
A doua zi ne-am mai plimbat puțin printr-un sătuc aflat în această zonă, iar apoi am continuat lungul drum spre ocean.
Țărmul și plaja Legzira ne-au întâmpinat cu briză și un cer cam noros, iar provocarea a fost să găsim un camping în zona plajei. Zona e destul de săracă, însă în cele din urmă găsim un loc un punem corturile, avem acces la toaletă și numai bine suntem la câteva minute distanță de plajă și ocean.
Una dintre cele două arcade pentru care plaja Legzira a devenit cunoscută s-a dărâmat în urmă cu câțiva ani, astfel că acum a mai rămas doar una. Fiind extra sezon doar câțiva turiști mișună pe țărm...
Pe mai tot țărmul marocan se vede influența de pe continent, căci portughezii au venit aici cu tot cu tradițiile lor. Zona arată destul de bine, se vede că e în plină dezvoltare și probabil că în anii următori va fi tot mai turistică.
Plaja Legzira
Apus peste oceanul Atlantic
Arcada naturală care se află pe plaja Legzira
Din acest punct călătoria noastră a continuat tot pe țărmul oceanului, ruta noastra îndreptându-se spre Agadir, Essaouira și în cele din urmă Marrakech.
Treptat, zona săracă și cu trafic reduc a rămas tot mai în urmă, căci partea de nord a țării e ceva mai dezvoltată.
Fie că am vrut, fie că nu cele 3 orașe au venit la pachet cu un trafic infernal, cu cei mai mulți turiști, cu extreme în ceea ce privește condițiile din campinguri (cel mai urât camping pe care l-am întâlnit în Maroc a fost în Agadir, în timp ce campingul Spirit Nature Camp, aflat la marginea Essaouira, a fost de departe cel mai prietenos pentru a dormi cu cortul), și nu în ultimul rând cu destul de multă oboseală când am ajuns în Marrakech.
După 1800 de km parcurși cu mașina am ajuns cu bine în aeroportul din Menara, am predat mașina întreagă și fără nici o zgârietură, iar apoi am târguit un taxi dus-întors pentru a ajunge în medina, unde am petrecut ultima noapte în Maroc.
Cele două săptămâni petrecute în Maroc au fost cu siguranță o experiență într-o altă lume, iar mai jos am încercat să las o listă care sper să fie utilă celor care-și vor plănui o excursie în această țară.
Transportul și drumurile în Maroc
- prețul combustibililor este similar cu cel din România, dar e bine să nu vă bazați pe plata cu cardul. Chiar și așezările mai mari numeroase benzinării nu oferă această variantă.
- drumurile au fost o surpriză plăcută, și doar în câteva locuri, pe porțiuni scurte am fost nevoiți să părăsim asfaltul. Mai mult, am găsit drumuri de munte cu asfalt impecabil
- la fiecare trecere a unei văi, respectiv valea seacă care se numește qued, drumul coboară până la nivelul apei iar apoi urcă. Aproape toate intersecțiile cu queduri sunt în acest mod, și e impresionant cât de late pot fi aceste văi pe care în mod normal nu curge nici un strop de apă. Probabil că doar în care de viitură mai este apă pe acolo
- fiecare localitate mai mare are la intrare filtru de poliție și, pe aici, fiecare mașină trece cu viteză foarte redusă
- în orașile mai mari traficul e haotic și poate fi destul de obositor pentru cel care conduce. În aceste situații strada e deopotrivă împărțită de mașini, motorete, mopode, biciclete, pietoni, măgăruși.. peisaj care te poate duce lejer cu gândul spre traficul din Asia
- în partea de nord există segmente de autostradă care leagă orașile mari, aceasta zonă fiind mai prosperă
Mâncarea
- mâncarea tradițional marocană nu e foarte diversă, iar pentru că marea majoritate a populației e săracă, prețul pâinii, al apei a fost stabilit de către rege astfel încât ingredientele de bază să fie accesibile tuturor. Marocanii sunt mulțumiți dacă pot pune pe masă pâine și apă, de restu de ocupă Allah.
- doar în partea de nord / pe coastă am găsit supermarketuri (Carrefour), în rest sunt doar magazine mai mici și doar din când în când magazine care au o gamă ceva mai diverse. Dulciurile, iaurturile de soiul și conservele se regăsesc cam peste tot, însă brânzeturile sunt destul de rare. Tarabele cu fructe și legume sunt prezente și așezările mai mici, iar pâinea marocană e ușor de găsit. Restaurantele și teresale servesc și mâncare europeană; În Ouarzazate am avut ocazia să mănânc cea mai bună pizza vegetariană pe care am încercat-o până acum.
- sucul de portocale, preparat pe loc, e pretutindeni și prețul lui e de 10 Dh = 1 Euro
- ceaiul de mentă, extrem de dulce și concetrat în cele mai multe cazuri, e ceea cu ce te întâmpină orice marocană. Acestă mai poartă numele de whiskey berber.
- fiindcă religie e musulmană alcool, respectiv tutunul e ceva mai greu de găsit însă nu imposibil. În orașele se regăsesc drinks shops, iar produsele pe care le vei cumpară din aceste locuri le primești în plășută neagră. Din câte am observat plăsuța aceea neagră o primești doar în astfel de magazine.
- în general prețurile sunt similare cu cele cu care suntem obișnuiți în România
- în magazinele micuțe prețul produselor poate lipsi, astfel că un produs poate costa diferit în funcție de cine cu cel care cumpără: turist/localnic
Cazări / campinguri
- merită să încercați măcar o noapte într-un kashbah (casă tradițională marocană) unde, adesea, își duc veacul mai multe familii
- campingurile marocane nu sunt prea prietenoase pentru a campa cu cortul aceasta atât datorită faptului că iarba e scumpă la vedere în Maroc, cât și pentru că ele sunt alese de cei care călătoresc cu rulotele/campinguri. Prețul mediu pentru un cort cu două persoane costă 40-45 dh (4-4.5 euro), iar la acest tarif, cel mai des, se mai adaugă tariful pentru mașină ~20 dh (2 euro). În cazul excepționale dușul se plătește și el, iar prețul întâlnit de noi a fost de 10 dh.
Negoțul
- cred că face parte din cultura marocană astfel că aproape orice veți dori să cumpărați ceva suveniruri fiți pregătiți să negociați. În cele mai turistice zone prețurile încep să fie la vedere.. probabil și-au dat seama și marocanii că negoțul e destul de obositor pentru turiști, poate fi enervant
- vă recomanda ca în primele zile ale unei călătorii în Maroc să prospectați piața și abia apoi să începeți negocierea
- întrebarea: "Cât costă?" nu îți are sensul în Maroc
- e bine să începeți negocierea doar dacă vă doriți acel obiect și sunteți siguri că îl veți cumpăra. În pasul Tizi am intrat în vorba cu unul dintre vânzătorii de acolo, el ne-a invitat frumos să ne mai arate mai multe suveniri, iar la plecare se aștepta ca noi să cumpărăm ceva. Am pornit în viteză spre mașină, iar el după noi, încercând să ne bage pe gât ceva oală suvenir... Cu toate că Marius a închis rapid ușa mașinii, el a încercat să o deschisă și abia când am pornit din loc, am simțit că am scăpat de el. Recomandarea mea e să spuneți "No, merci!" sau pur și simplu "La-la" (adică: nu-nu în berberă/marocană)
Limba - franceza este vorbită de aproape toți marocanii, așa că vă poate fi de ajutor în multe situații.
- în același timp în zonele turistice engleza e vorbită de tot mai multă lume
Ba Marius in poza aia cand stai pe spate (pe linia continua ca drojderii), ti-a iesit coiu mic afara (ala cat o portocala).
RăspundețiȘtergereNo, am crezut ca nu se vede ...
RăspundețiȘtergere