Vizită la câteva obiective din Țara Călatei (14 aprilie 2018)

Traseu: Almașu - cetatea Almașului - Petrinzel - Stana - Nadășu - Aghireșu - Laguna Albastră - Cornești - rezervația naturală cu lalele pestrițe de la Șardu - valea Ruginoasă - Cuzăplac - Almașu (track aici)

Tura de acum doi ani în această zonă nu a făcut altceva decât să-mi activeze interesul de a reveni pe aceste meleaguri.

Mai multe despre tărâmul Țării Călatei am povestit atunci, iar în această primăvară dorința mea s-a sincronizat cu ideea Liei și a lui Leo. Acum avem în plan două ture de câte o zi, ture care să ne poarte pe la câteva dintre obiectivele turistice din Țara Călatei și, în același timp, ture care ne poarte pe drumuri noi.

Planul pentru prima zi a weekendului a fost să pornim din localitatea Almașu - județul Sălaj, localitate aflată în partea nordică a arealului pomenit. La scurt timp după pornirea din centru am ajuns în capătul unei ulițe locuite, iar primul obiectiv al zilei ni s-a arătat.

În curtea castelului Ciorii / Varjuvar 

Urcare din satul Almașu spre ruinele cetății Almașului

Ruinele cetății Almașului se află pe o culme ce marginește satul spre N-E și, până la ele, bifăm prima urcare a zilei. Drumul ne conduce, fără să intuim, spre intersecția cu banda roșie a munților Meseș de unde urmăm o potecă, la picior, până la ruine. 

Noroc că am citit câte ceva despre vremurile de glorie ale cetății și, astfel am încercat să ne imaginăm acele perioade. Puțini dezămăgiți că nu am găsit nici măcar un panou informativ despre fosta cetate încălecăm șeile.

Printre ruine

Cam așa arată rocile în munții Meșes - șisturi cristaline și roci nisipoase

Primăvară la poalele fostei cetăți

Spuneam că tocmai ce am intersectat banda roșie, însă aceasta a rămas în urmă și noi ne-am îndreptat spre DJ pentru a ajunge în satul Pentrinzel. Numele acestui sat mi-a atras atenția încă de când m-am uitat peste traseu și eram tare curioasă să văd cum arată. Fiind situat la o oarecare distanță de drumul mare, liniștea din spatele micuțului sat ne-a dezvăluit câteva porți de lemn și case tradiționale.

Poartă și casă tradițională în județul Sălaj

Bisericuța din Petrinzel

În centru am schimbat direcția și, luând-o spre sud, am dat nas în nas cu banda roșie. Cel puțin în următoare porțiune am mers pe traseul ei, iar apoi am trecut din nou un deal, de această dată pentru a ajunge în satul Stana.

Casa în satul Stana

Acesta mi-a plăcut și mai mult ca Petrinzel și o vizită mai amănuțită în acest sat e deja pe lista de așteptare. Dorința de a ajunge la casa arhitectului maghiar Karoly Kos, casă care poartă numele de Castelul Ciorii, ne-a mânat mai departe. Relieful e în continuare vălurit și după ce am coborât spre valea unui pârâu am început o urcare spre terasamentul căii ferate. Urcarea nu s-a oprit aici, însă am pus de o pauză în curtea castelului de piatră.

Castelul Ciorii

Tiparul traseului de până acum, o urcare și o coborâre pentru a ajunge într-un nou sat, s-a păstrat și-n continuare. O briză ușoară ne-a răcorit puțin în vârful dealului iar în fața noastră s-a așternut următoarea așezare. Înainte de a încerca să intuim continuarea după satul Nadășu, creasta Vlădesei, încă cu zăpadă, s-a arătat și ea. Bucuroși că dealurile micuțe de aici ne-au oferit așa o panoramă ne-am lansat pe coborârea spre Nădășu.

Pe dealuri mici...

Dar cu priveliști spre culmi mari; fundal cu Vlădeasa înzăpezită - pante pe care am ajuns la o săptămână distanță pentru un schi de primăvară

Kilometri întregi cu drumuri înierbate

După ce am traversat o parte din sat ne-am înscris pe valea pârâului Nădaș care e însoțită de drumuri înierbate, ce abia pot fi ghicite pe unele porțiuni și, după vreo 8 km am ajuns într-un drum mai mare de unde am purces spre Aghireșu.

Trenul roșu

 Primul e sat e Aghireșu, următorul Aghireșu Fabrici, loc unde tragem pe dreapta la un birt. Căldurea era tot mai înăbușitoare așa că numa bine. Înainte de urcarea spre Laguna Albastră ne-am abătut puțin pentru a vedea chiar numai pe dinafară, bisericuța de lemn din Aghireșu Fabrici. Aceasta face parte din suita de bisericuțe de lemn aflate pe în Transilvania și datează din secolul  XVIII.

Bisericuța din lemn de la Aghireșu, ridicată în secolul XVIII

După micul dus-întors de la traseu am revenit în drumul de acces către Laguna Albastră. Deoarece am ajuns în mijlocul zilei peisajul nu era foarte deosebit, însă o vizită la răsărit/apus probabil că ar schimba situația. Mai multe despre lagună și modul în care s-a format puteți citi aici.

Laguna Albastră în miez de zi

Drumul de pământ nu se oprește în zona lagunelor (căci sunt mai multe ochiuri de apă), ci urcă spre o zonă aflată ceva mai sus, spre o exploatare încă activă. L-am urmat pentru a trece în următoarea vale unde, după o coborâre am ajuns fix în capătul satului Cornești și, într-un fel la punctul cheie al turei.
Chiar dacă aveam hărți cu noi și am suvorlat ceva pe Google Earth, trebuia să facem o identificare și la fața locului pentru că speram să reușim cumva să trecem dealul pentru a da în valea Șardu.
Atât eu cât și Lia ne doream să ajungem la rezervația de lalele pestrițe și pentru aceasta ideal era să găsim o variantă directă de trecere. Din deal am văzut un drum destul de clar pe care ne-am propus să-l urmăm însă, coborâți în vale, perspectiva s-a schimbat și a rămas să ne bazăm pe gps.
Leo s-a ocupat de ghidaj și am început urcarea lină spre culmea de deal care ne stătea în față. Surprinzător sau nu, un drum vechi ne conduce până în culme, unde după ce ne învârtim puțin ne încredem în urma aceluiași drum, care pare să și coboare. La început am mers puțin deasupra lui pentru a ocoli mai mulți brazi căzuți iar apoi, după încă o porțiune de mers pe lângă biciclete, am reușit să ne urcăm în șei și să urmăm acestui drum. Patul de frunze așternut pe drumul abia conturat ne-a confirmat că, cel puțin în ultima vreme, nu prea multă lume a ajuns pe aici. Înainte de a intersecta drumul de pe vale am dat brusc peste lalale. Aceastea erau la apogeu și, firave cum sunt, aveau capul plecat probabil pentru a se proteja cât mai mult de razele directe ale soarelui.

E vremea lalelelor pestrițe - specie protejată

Pe un drum vechi în compania florilor de Paște

După porția de frumos am dat în asfaltul relativ proaspăt de pe valea Șardu și, ne-am îndreptat spre următoarea culme. Culmile aceastea pe care le-am tot traversat nu au altitudini impresionante, tocmai de aceasta am reușit să facem mai multe astfel de traversări.

Verde crud în pădurea Saroșului

Asfaltul de pe valea Șardu se termină tocmai în punctul de contact cu culmea și, de acolo, drumul nostru abia dacă se zărea. Eram în față unei noi coborâri desfăsurață o bună parte prin pădure de foioase.  La căpătul ei, un drum de pământ ne-a purtat spre micuțul sat Cobleșu, sat în care mai trăiesc numai câteva suflete. În aceeași situție se află și următorul sat Stoboru, și cale de câțiva kilometri coborâm ușor pe valea Ruginoasă pentru a intersecta drumul mare.  Coborâți la asfalt, doar satul Cuzăplac mai era de străbătut pentru a închide bucla noastră începută în Almașu.