Cu schiurile pe Gărgălăul înzăpezit (10-11 februarie 2018)

Traseu: poiana Știol - piciorul Oancului - vârful Gărgălău - căldarea Gărgălăului - poiana Știol - pasul Prislop (track aici)

Cu toate că am ajuns de multe ori în munții Rodnei pot spune că revin cu drag de fiecare dată acolo. Pentru turele de iarnă, adică de schi de tură, accesul preferat e dinspre pasul Prislop deoarece, după numai o oră de mers ajungem la baza golului alpin. De aici sunt destule variante și în funcție de vreme ne adaptăm de fiecare dată.
La fel a fost și-n weekendul din februarie când, după mai multe zile reci și precipitații, știam că vom găsi zăpadă bună. Tot drumul spre Borșa a fost alb însă, apropiindu-ne tot mai mult de destinație, plafonul era destul de jos.
Am rămas la planul de acasă și după ce am ajuns în zona vârfului Știol am cotit-o la dreapta spre pârtii. După o coborâre pe pârtia mare aproape până jos, am pus focile la treabă, am revenit pe vârful Știol și apoi am făcut o coborâre pe o rută nouă. Din punctul meu de vedere coborârea pe culoarul Presinii merită cu adevărat făcută până jos, în Borșa, doar dacă în sectorul de vale e foarte multă zăpadă. Noi am avut urme până jos așa că am tot coborât deși apoi a trebuit să ne întoarcem la cei 1611 m ai vârfului Știol.

Foto 1. De sub Gărgălău spre vest

Spre după amiază plafonul a început să se spargă, astfel că am avut speranțe mari de la ziua de duminică.
Totuși, dimineața următoare plafonul ne-a dat din nou târcoale însă, la ora la care am hotărât să pornim în tură situația părea în regulă.
Cu puțin înainte de ora 8 am plecat spre vârful Gărgălău pe o nouă variantă. Urcarea pe piciorul nordic al vârfului era de ceva timp pe listă însă acum eram pregătiți.
În timp ce urcam am constatat că suntem deasupra unei noi mări de nori; spre deosebire de toamna ce a trecut, sezonul alb ne-a scos în cale mai multe întâlniri de acest fel.
Vremea și vizibilitatea bună nu ne-am grăbit spre vârf astfel că am luat-o ușurel privind adesea în jur.
E bine de știut că în funcție de calitatea zăpezii, colțarii pot fi de folos cel puțin în depășirea unei zone care prezintă câteva stânci.
Piciorul Oancului ne-a oferit noi unghiuri asupra căldării Gărgălăului, văii Putredu și nu numai.
În timp ce înaintam pe ultima porțiune a urcușului spre vârf am zărit un ciopor de capre negre urcate pe o pantă estică a piciorului Oancului, unde căutau smocuri de iarbă. Ne-am uitat reciporc unii la alții și apoi am continuat, caprele văzându-și de treaba lor și noi de urcare.
După popasul făcut pe vârf am coborât spre căldare dar, nu înainte de a schimba câteva vorbe cu colegii de club pe care i-am întâlnit.
Zăpada perfectă ne-a îndemnat să mai facem o urcare și o coborâre în aceeași zonă. După aceea am intrat în marea de nori a cărei limită era în partea superioară a poienii Știol și ceața ne-a însoțit până în pasul Prislop.