Traseu: pasul Prislop - BR - cabana Fântâna Stanchii - Tarnița Bălăsânii - Izvorul Ursului - valea Zâmbroslav - valea Țibău - Șesuri - pasul Prislop (track aici)
La sfârșitul turei făcute din Baia Borșa am hotărât să ne stabilim tabăra în pasul Prislop, aceasta pentru a fi mai aproape de planul pentru următoarele zile, dar și pentru a avea parte de un peisaj alpin.
După un apus colorat a urmat o noapte în care cățeii din pas pe lângă faptul că s-au mutat fix lângă cort, au lătrat fără oprire... iar noi n-am înțeles ce povești au putut avea, vreme de atâtea ore, cu alți patrupezi aflați undeva mai departe. De cum soarele și-a făcut apariția s-au depărtat de noi și au mers la somn, nefiind câtuși de puțin interesați de traseul pe care urma să-l începem.
Mașina a rămas în grija lor iar noi am încălecat șeile și am pornit în tură înainte ca soarele să prindă prea multă putere.
Faptul că ruta noastră a pornit de la peste 1400 m altitudine a fost în avantajul nostru cel puțin pentru început căci ne-am putem bucura de drumul de culme ideal pentru pedalat și doar din loc în loc am avut de depășit câte o pantă ceva mai accentuată.
Câinii de la cele două stâne aflate înainte de Tarnița Țafa ne-au lătrat de după gard și până la cabana Fântâna Stanchii ne întâlnim doar cu un cuplu de polonezi/cehi care erau cu mașina.
Foto 2. Tot mai multe vârfuri din creasta Rodnei au început să apară de îndată ce am lăsat în urmă zona pasului Prislop...
Foto 3. Topul masivului și al Orientalilor în dreapta pozei
Foto 4. Peste drum se înalță creasta între vârful Gărgălău și Puzdrele
Foto 5.
Creasta Rodnei a dispărut din câmpul nostru vizual odată ce am trecut de Tarnița Țafa, iar în locul ei a apărut impresionantul masiv al vârfului Toroiaga astfel că am putut intui, de la distanța, locurile pe unde am fost ieri.
Foto 6. Drum de culme cât cuprinde
Foto 7. Când nu am mai văzut creasta Rodnei și-a făcut apariția muntele Toroiaga și locurile pe unde am pedalat cu o zi în urmă
Foto 8. Undeva în zare am identificat cabana Fântâna Stanchii
Foto 9. Vârful Toroiaga văzut din zona Tarniței Netedii
Foto 10.
La cabana Fântâna Stanchii era ceva forfotă: oameni (dar nu cred că și turiști), animale.. oricum nu știu câți drumeți știu de existența acestei cabane. Îmi pare rău că nu ne-am oprit puțin să schimbăm două vorbe cu cei de afară și eventual să fi aflat câteva informații despre această cabană aflată la o aruncătură de bât de granița cu Ucraina, și atât de departe de orice localitate.
Având în gând coborârea pe care urma să ne înscriem ne-am concentrat pe porțiunea următoare care în câteva minute ne-a purtat în Tarnița Bălăsânii. De aici înspre vest izvorăște valea Bălăsânii, înspre est Izvorul Ursului în timp ce spre nord-vest se urcă pe Drumul Războiului.
Foto 11. Imediat după ce am trecut de cabana Fântana Stanchii a urmat coborârea spre Tarnița Bălăsânii
Foto 12. Popas în tarnița și o poză spre meleagurile spre care ne vom îndrepta
Foto 13. Coborâre pe Izvorul Ursului... doi noi și un echipaj al poliției de frontieră
Drumul nostru a fost cel de pe Izvorul Ursului, drum ce a coborât încă câțiva kilometri buni iar noi am avut parte de un moment cu puțină panică din partea mea, dar și amuzant în același timp.
În viteza coborârii am văzut cum ne apropiem vertiginos de o mașină de teren ce era oprită în mijlocul drumului cu doi ofițeri lângă ea. Primul gând a fost de fapt o întrebare rostită cu voce tare: Încă suntem în România, nu?!
Sțiam că traseul nostru avea să ajungă foarte aproape de granița cu Ucraina și m-am panicat crezând că poate am greșit la vreo intersecție și astfel am ajuns unde nu trebuia. Altfel de ce ar fi ofițerii în mijlocul drumului privind de departe spre noi, parcă așteptându-ne să ajungem la ei...
Cu ocazia unei ture în munții Maramureșului, dl. Dinu ne povestise cum niște drumeți care se aflau în tură pe granița dintre România și Ucraina au îndrăznit să iasă înafara teritoriului neutru iar grănicerii i-au văzut. Acesția din urmă au venit după ei și i-au dus la secție iar drumeții și-au petrecut mai mult de o zi, dând socoteală pentru purtarea lor.
Ei bine, imediat mi-am adus aminte de această poveste și m-am panicat. M-am oprit, în câteva secunde a apărut și Marius și m-am uitat pe gps... eram totuși în România. Pfiu!!! Am revenit pe biciclete și am trecut pe lângă mașina salutându-i pe grăniceri, însă văzându-ne mai departe de traseul nostru.
Foto 14. Câteva țancuri de stâncă animă peisajul dezolant rămas în urma exploatărilor forestiere
Pe aici nu am găsit nici o urmă de vreo așezare, în schimb tot muntele poartă răni adânci ale exploatărilor forestiere care au avut/au încă loc pe acolo.
Undeva, după alți kilometri buni am trecut printr-o poiană unde e cantonul Prestânci (de pe valea Zâmbroslav) și un punct de coletare al fructelor de pădure. Ceva mișcare era aici, iar din acest punct noi ne-am depărtat tot mai mult de granița cu Ucraina, îndreptându-ne tot mai mult spre sud-est.
În capătul văii Țibăului am zărit stânci din Obcina Țibăului și după cele câteva fânațe și asezări sezoniere și-au făcut apariția gospodăriile satului omonim văii pe care ne aflam. Pe aici am dat de un asfalt destul de proaspăt care ne-a dus până în valea Bistriței Aurii.
La intersecția cu drumul național am cotit dreapta și am tot urcat pe porțiunea aflată între Șesuri și pasul Prislop.
Foto 15. Salașe de vară pe valea Țibăului
Vai, ce frumusete de tara avem.
RăspundețiȘtergere