Traseu: Sâncraiu - Călata - Văleni - Mănăstireni - și retur (track aici)
Acum un an pe vremea asta reveneam după accidentare în șaua bicicletei cu o primă tură - mai bine spus plimbare - aproape de casă, pe teritorul județului Cluj.
În partea de nord-vest a județului se află Țara Călatei, o zonă cuprinsă între râurile Călata și Crișul Repede.
Aceasta se întinde pe un areal destul de întins și, de această dată avem în vizor Ținutul de Sus (Felszeg). Aici se regăsesc aproximativ 20 de localități toate aflate în jurul orașului Huedin, unele dintre ele situându-se chiar la poalele masivului Vlădeasa.
Cu toate că prin câteva dintre sate am trecut de mai multe ori cu ocazia ieșirilor prin Vlădeasa, aș putea spune că niciodată nu le-am acordat prea multă atenție.
Țara Călatei e presărată cu diverse obiective turistice și de această dată ne-am propus să ajungem la 3 dintre bisericile reformate aflate în 3 sate vecine: Sâncraiu, Văleni și Mănăstireni.
Toate au fost construite în secolul al XIII-lea și, deși au suferit diverse modificări de-a lungul timpului, nu și-au pierdut din autenticitatea specifică.
Traseul nostru s-a desfășurat în cea mai mare parte pe asflat (cu trafic redus) și chiar dacă au fost câteva sus-josuri, cred că plimbarea ar putea fi făcută de orice posesor de bicicletă.
Foto 2. Dealuri înspre Vlădeasa
Foto 3. Primul obiectiv turistic e foarte aproape de startul în plimbarea noastră pe două roți...
Foto 4. ... și, după ce trecem un pârâu urmăm o uliță îngustă până la biserica reformată din Sâncraiu
Foto 5. Persoana care are cheia bisericii își face apariția la fix, deoarece e vremea să tragă clopotele
Foto 6. Interiorul bisericii are mai multe elemente deosebite dar, decorul din spice de grâu...
Foto 7. ... și pătratele pictate de pe tavanul locașului ne atrag privirea
Foto 8.
Foto 9. Satul Sâncraiu ne-a surprins într-un mod foarte plăcut; ulițe curate, case puse la punct și câteva pensiuni agro-turistice care sunt adesea pline de grupuri de maghiari care vin în vizită
Foto 10. Intrarea într-o gospodărie din Călata
Foto 11. Flori de vară
Foto 12. Ne întoarcem la drumul județean și pedalăm spre Văleni, via Călata
Foto 13. Macii sunt în floare și înainte de a intra în Văleni tragem pe marginea drumului pentru câteva poze
Foto 14. Îmbătătoarea mireasmă a trandifirilor o resimțim din șaua bicicletelor
Foto 15. Una dintre casele autentice și îngrijite pe lângă care am trecut
Foto 16. Turnul bisericii din Văleni l-am văzut din depărtare, iar acum suntem tot mai aproape. O străduță pietruită și în pantă ne propune o scurtă urcare.
Foto 17. În curtea bisericii reformate din Văleni
Foto 18. Una din ușile locașului
Foto 19. Niște tufe de soc alfate în proximitatea curții ne trag cu ochiul și astfel avem ocazia să vedem biserica dintr-un alt unghi
Foto 20. Câteva sus-josuri și serpuiri ne poartă spre următorul sat în care vrem să ajungem în plimbarea de azi
Foto 21. Pegasul din copilărie a trecut cu brio și de această tură chiar dacă unele pante au fost prea înclinate pentru o singură viteză
Foto 22. Familia preotului din sat are cheia și preoteasa ne face turul bisericii reformate din Mănăstireni
Foto 23.
Foto 24. Alte motive colorate desenate în interiorul capelei
Foto 25. La întoarcere dăm din, nou nas în nas, cu macii înfloriți
Foto 26.
Foto 27. Urcarea de mai devreme s-a transformat în coborâre cu culmea Vlădesei în față
Ce faina e zona, habar nu aveam de existenta ei.
RăspundețiȘtergere