Drumeție pe vârful Mija cu pornire de la cabana Groapa Seacă (18 iunie 2016)

În toamna lui 2015 am început să bat traseele marcate din masivul Parâng pentru actuala hartă din noua serie Munții Noștri.
Cea mai mare parte a traseelor le-am parcurs atunci, însă pentru a termina cu totul munca de teren am revenit în zonă, la începutul verii trecute. Prima restanță era marcajul cruce roșie ce pornește de la cabana Groapa Seacă și urcă până pe vârful Mija.
Chiar dacă pe vârful cu pricina am mai ajuns și-n trecut, de fiecare dată am urcat dinspre lacul Mija.
Ruta de acum - cruce roșie are startul la cabana Groapa Seacă alături de punctul roșu (spre șaua Gruiu) și crucea galbenă (spre Lacul Verde). Cele trei marcaje merg împreună aproximativ 500 de metri după ce cotesc stânga de pe asflat (valea Jiețului), iar apoi crucea galbenă și cea roșie încep să urce spre Plaiul lui Dănilă.
Orientarea prin pădure nu pune probleme, apoi ajungem într-o zonă cu drumuri de taf și în curând într-o poieniță. Aici cele două marcaje se despart, însă acest moment poate fi ratat foarte ușor. Cu toate că prin iarbă poteca e abia vizibilă putem găsi o piatră ce are marcaj, și undeva la marginea pădurii există o săgeată de lemn, pe un brad. Chiar și așa pentru a regăsi aceste indicii e nevoie să știi unde să le cauți.
Crucea galbenă continuă spre nord, iar noi cotim spre dreapta, către vest. De aici încolo e nevoie de o orientare bună pentru că marcajul e destul de rar. Acesta înaintează prin pădure, pe o curbă de nivel aflată deasupra drumului forestier pe care l-am urmat până în poiană. În momentul în care ieșim din pădure ajungem într-o poiană în care se află o stână. În luna iunie 2016 stâna nu mai era activă și poiana era plină de brusturi, fapt ce îngreunează urmărirea potecii. Totuși, poteca traversează poiana de la sud la nord, adică de la pădure înspre stână, iar apoi urcă spre vest unde intrăm din nou în pădure. Aici, poteca este mult mai clară și trecem pe lângă un izvor. Poteca pe care o urmăm ne duce pe curbă de nivel și după cea de-a doua trecere a unor pârâuri care curg din stânga noastră vom coti brusc stânga pentru a începe un urcuș mai pronunţat printr-un culoar de jnepeni. Culoarul de jnepeni e suficient de lat și se desfășoară de-a lungul unui pârâu, astfel că ne imaginăm cum ar fi iarnă pe aici coborând cu schiurile. Marcajele sunt în continuare destule de rare și șterse și cu cât înaintăm mai mult cu atât poteca dispare.
 La capătul culoarului zărim vârful Mija însă până acolo vom avea de urmat un labirint printre jnepeni, labirint prin care trebuie să înaintăm cu multă atenţie pentru a nu pierde poteca. Trecuţi de acesta ne așteapta ultima etapă a urcușului spre vârful Mija, o urcare prin golul alpin, pe lespezi și o potecă însoţită din loc în loc de momâi. Efortul nostru e răsplătit cu priveliștea care ni se dezvăluie pas cu pas. Totuși vântul puternic ne zorește pasul și mergem ață spre un loc în care să fim scutiți.
De pe vârful Mija putem face un tur de orizont și privi mai toate vârfurile aflate pe creasta principală a masivului Parâng.
Revenirea o facem o același traseu, iar ziua următoare urmează o nouă tură în Parâng, dar într-o zonă cu totul și totul nouă pentru noi. ;-)

Foto 1. Parângul Mare în centru, pe fundal

Foto 2. Unde e poteca?! aa... undeva la baza frunzelor de brusturi

Foto 3. Intrăm pe culoarul lat de jnepeni și de aici încolo tot vom urca...

Foto 4. Și pe când puteam spune că ne-am săturat de labirintul prin jnepeni, vedem luminița de la capătul tunelului: rând pe rând se arată vârfuri din creasta principală

Foto 5. Covorul alb înainte de vârful Mija

Foto 6. Coborâm puțin sub culme și vântul se mai domolește

Foto 7. Aha: acela trebuie să fie vârful nostru!

Foto 8. Noroc cu momâile că pe aici nici vorbă de marcaj

Foto 9. Jos e valea Mija Mare, iar în dreapta Dâlma Mijei

Foto 10. Ce bine că prin toată întinderea de jnepeni și ienuperi am dat de câteva pete de culoare!

Foto 11. E vremea rododendronului

Foto 12.