La pas pe potcoava Călimanilor (6-7 august 2016)

Traseu: Gura Haitii - pr. Haitii - CA - PR - vf. Tămăului - poiana Izvoarelor - coada Pietrosului - CR - BR - vf. Pietrosul - vf. Negoiu Unguresc - vf. Rețitiș - BR/PR - vf. Bradul Ciont - vf. Călimaniul Cerbului - PA - Gura Haitii (track aici)

Potcoava Călimanilor e un traseu pe care mi-am dorit sa ajung de mult timp, dar faptul că are o lungime considerabilă (peste 40 de km), că nu știam exact care e starea marcajelor, care e situatia surselor de apă au contribuit de fiecare dată când îmi revenea în cap. Munții Călimani au o suprafață impresionantă, au multă pădure de brad, întinderi mari de jnepeni și nu prea multe trasee frecventate așa că poate fi încadrat în categoria munților sălbatici. Aflându-mă în căutarea unei destinații pentru weekend munții Călimani îmi revin în minte și încep și mă informez despre traseu. Niște amintiri destul de vagi de pe o porțiune a traseului mai am în urma turei pe care am făcut-o acum 6 ani, dar pot spune că în mare parte traseul va fi nou.

Un articol ce oferă destul de multe informații despre Potcoava Călimanilor puteți găsi aici, iar acum vă las câteva rânduri extrase de acolo: "În zona central-nordică a Călimanilor, se constată existența unei mari caldere vulcanice, având diametrul de cca. 10 km, aspect de potcoavă deschisă către nord, entitate care este înconjurată de vârfuri care depășesc 2000 m altitudine… Caldera este rezultatul prăbușirii unor camere ale rezervoarelor magmatice aflate în interiorul aparatului vulcanic. Piscurile mai înalte sunt vf. Pietrosul de 2100 m, Negoiul Unguresc de 2081 m, Răchitiș/ Rețițiș de 2021 m etc; creasta zimțată dintre vârfurile Negoiul Unguresc și Pietrosul are caracteristici alpine pe cca. 4 km lungime. Munții Călimani sunt singura zonă montană vulcanică de pe la noi care poartă urmele glaciațiunii cuaternare (căldări glaciare de tip alpin, pirenian, dar și nișe de nivație)… ceea ce se subînțelege când vezi că ei sunt cei mai înalți vulcani de la noi, astfel că aici au existat condițiile pentru ca ghețarii să se instaleze, să rașcheteze stânca; stive uriașe de gheață și firn au ajuns acumulate în circuri… din care coborau limbi de gheață de 1-2 km lungime."

Foto 1. Pietrosul de Călimani

Panou și hartă despre caldera vulcanică a Călimanilor

Propunerea mea sună tentant pentru Marius și Ionuț, astfel că pornim la drum de vineri după lucru pentru ca sâmbătă să putem porni cât mai devreme. După un drum destul de lung ajungem în Gura Haitii și ne petrecem noaptea chiar la intrarea în traseu, unde Calea Lactee ne întâmpină. Același cer senin ne determină să ne mișcăm cu talent de dimineață și după ce ne asigurăm că luăm destulă apă cu noi purcedem la drum. Vreo jumătate de oră urmăm drumul forestier însoțit de marcajul cruce albastră iar apoi ne înscriem pe poteca ce urcăm prin pădure. E vremea gălbiorilor și nu mă abțin să adun câțiva pentru a îmbunătăți gustul cinei. Poteca marcată ne poartă pe lângă tufe de zmeură la care ne permitem să zăbovim puțin deși în față ne așteaptă ore bune de traseu.

Foto 2. Pietrele Roșii și vf. Pietrosul pe fundal

Foto 3. Stânci din cetatea Tămăului

Ideal ar fi ca în prima zi să parcurgem o distanță echivalentă cu jumătatea întregului traseu. După un urcuș ceva mai greoi din cauza faptului că am urcat o porțiune înierbată fără potecă intersectăm marcajul PR care vine de la 12 Apostoli. În zona vârfului Tămăului avem prima priveliște înspre o parte megaliții pe care eu am avut ocazia să-i vizitez cu altă ocazie, dar în același timp putem privi spre topul masivului. După o scurtă pauză pornim pe poteca care preț de câteva ore ne va duce când prin pădure, când prin poieni, megaliți cu legende, priveliști frumoase.

Foto 4. Traseul spre vârful Pietrosul traversează câteva poieni lungi care oferă priveliști în toate direcțiile

Foto 5. Față-n față cu ultima tură de jnepeni spre Poiana Izvoarelor

Foto 6. Zoom pe vârfurile Bistriciorul și Struniorul aflate la o distanță considerabilă de noi, pe creasta principală a masivului

Foto 7. Tot mai aproape de Pietrosul...

Vârful Pietrosul care părea tare departe în poiana de sub vârful Tămăului e tot mai aproape și după 6 ore de la pornire ajungem la Coada Pietrosului, în poiana Izvoarelor. Traseul urmat până în acest punct ne-a purtat în mare parte pe culme, astfel că aș putea spune că nu am trecut pe lângă un izvoor care să curgă cât de cât. Totuși, în caz de nevoie, cu puțină răbdare se poate lua niște apă dintr-unul dintre izvoarele temporare pe lângă care am trecut. Nici măcar în Poiana Izvoarelor nu este un izvor, dar există un indicator spre o sursă de apă aflată la aproximativ 10 minute distanță de locul de popas, pe drumul Maria Teresa (înspre S-E). Practic în această poiana intersectăm drumul Maria Teresa și punem de-o pauză de masă înainte de urcușul spre vârf.

Foto 8. Poiana Izvoarelor și intersecția cu drumul Maria Teresa

Foto 9. Gata, călcăm Pietrosul pe coadă!

Urcarea spre vârf din această parte o facem pe marcajul cruce roșie, marcaj care se desprinde de pe drumul Maria Teresa la scurt timp după ce repornim la drum. Poteca marcată ne propune un urcuș abrupt pe un vâlcel cu lepsezi și grohotiș, panta îmblânzindu-se doar în momentul în care intersectăm banda roșie. Spre deosebire de traseul urmat până aici, de acum putem spune că am ajuns în golul alpin al masivului, iar efortul ne e răsplătit cu zări largi spre vârfurile din jur.

Foto 10. Urcând un vâlcel abrupt în drum spre intersecția cu marcajul crestei principale

Foto 11. Tot mai aproape de vf. Pietrosul

Foto 12. Banda roșie

Foto 13. Clopoțeii au prins viață din piatră seacă

Foto 14. Mare de bolovani spre Pietrosul (porțiune aflată înafara potecii marcate)

Foto 15. Creastă fotogenică cu priveliști spre pietrele Tihului, Bistriciorul, Struniorul...

Foto 16. După tot efortul de până aici merită să admirăm zările și să identificăm traseul parcurs până în acest punct

Foto 17. Dovada că pe aici se afla graniţa a trei state: România, Ungaria şi Austria

Foto 18. Un ultim buchețel înainte de a ajunge la cei 2100 de metri ai topului munților Călimani

Foto 19. Tot mai aproape...

Mutându-ne pe marcajul crestei principale îi vom fi fideli pentru restul zilei și acesta ne va purta în primă fază peste vârful Pietrosul - cel mai înalt pisc din masiv, peste vârful Negoiu Unguresc și mai apoi pe coborârea abruptă până în șaua Negoiu. Această șa am luat-o în considerare ca primul loc în care am putea campa, știind că ar trebui să avem izvor prin preajmă, însă pentru că vremea e tânără și ceva energie mai avem hotărâm să continuăm până pe Rețitiș. Pentru orice eventualitate știind că pe platoul unde e situată stația meteo nu este apă cu excepția celei de la stație, refacem proviziile din firicel de apă. Aflăm de el de la un grup de drumeți și urmându-le indicația îl găsim mergând 5 minute, din șa pe drumul Maria Teresa înspre nord.

Foto 20. Banda roșie de Călimani

Foto 21. De pe vârf înspre ceea ce a rămas din vf. Negoiu Românesc în urma exploatării de sulf, dar și creastă până pe Negoiu Unguresc

Foto 22.

Foto 23. Fosta exploatare de sulf din zona vârfului Negoiu Românesc

După fix 10 ore de la pornirea din Gura Haitii ajungem pe platoul Rețitis și căutăm un loc de pus corturile. Aici e forfotă, unii sunt urcați cu mașinile și cazați la stația meteo, dar spre surpinderea noastră se pare că nu suntem singurii care și-au cărat casa în spate.

Noaptea e liniștită în ciuda avertizării pe care o primim... o ursoaică cu pui a trecut în ultimele zile prin zonă, iar dimineața e senină.

Din păcate nici la apus, nici la răsărit vizibilitatea nu a fost prea bună pentru a face un tur de orizont al munților care știu că se văd de aici. Mai mult, înainte de pornirea noastră pe traseu platoul devine o insulă în marea de nori în care coborâm și noi.

Foto 24. Cu cortul pe platoul Rețitiș, lângă stația meteo

Foto 25. Platoul devinde curând o insulă în marea de nori ce pune stăpânire

Foto 26. Aha.. aici era și ursul pe care l-am tot pomenit încă de la plecare!

Foto 27. Părăsind platoul ne afundăm în ceață și ore bune înaintăm pe poteci cu uns unic, ce poartă urmele animalelor sălbatice care le tranzitează

Traseul de azi, cealaltă jumătate de potcoavă, îl vom parcurge învăluiți de ceață marcajul ghidându-ne adesea prin labirint de jnepeni, poteci înguste cu sens unic pe care speri să nu dai nas în nas cu vreun animal. Chiuim și fluierăm mai des ca ieri și în unele puncte avem mare noroc cu trackul de pe telefon.

Spre deosebire de starea marcajelor de ieri, PR și BR pe care le urmăm azi sunt foarte rare sau absente pe unele porțiuni, în timp ce PA care ne duce în Gura Haitii chiar dacă pare să fie un marcaj vechi e mult mai ușor de urmărit.

Sesiunea de jnepening o încheiem în momentul în care ne mutăm pe PA și după ce dăm de un drum de taf ajungem la o întindere mare de zmeură. Mâncăm pe săturate și apoi continuăm spre Gura Haitii, iar spre sfârșitul circuitului suntem nevoiți să trecem pârâul ce vine de sus, de la fosta exploatare.