Schi la Bukovel, în Carpații Ucrainei (23-24 ianuarie 2016)

UPDATE 2018: Vezi  Cum mai e pe pârtiile din Bukovel, Ucraina (la final de sezon 2017-2018)

Acum 5 ani și câteva zile mi-am reînnoit pașaportul în ideea de a-l avea valabil pentru o eventuală ieșire la schi la ucraineni. Pe parcursul celor 5 ani nu l-am folosit nici măcar odată, iar miercuri, când am aflat de posibilitatea de a-mi petrece weekendul la Bukovel, am luat serios în calcul opțiunea de a-mi face unul nou.
În urma achitării unei taxe de urgență am dobândit documentul valid, de joi pe vineri, numai bine să-mi pot face bagajul pentru ca vineri direct după serviciu să pornim către zăpada ucraineană.

Odată luată decizia de a merge, încep să-mi pun tot felul de întrebări... mai ales că hotărâm să mergem cu mașina mea.

Ce mă frământa:

1. Care e situația la punctul vamal cu Ucraina? Cât va trebui să dăm tradiția?

2. Ne vom descurca să comunicăm cu oamenii cu care vom fi nevoiți să interacționăm, în ideea în care ei nu prea știu să vorbească decât în ucraineană și rusă?

3. Am nevoie de un act special ca să ies cu mașina din țară, ținând cont că nu e pe numele meu?

4. Unde vom dormi - căci nu am făcut vreo rezervare în prealabil?

5. Care e starea drumului de la Sighetul Marmației până la Bukovel?

6. Schimbăm / nu schimbăm grivne (moneda ucraineană)?

... și sigur mi-am mai pus și alte întrebări, dar momentan doar pe aceasta mi le amintesc.

Reîntoarsă după weekendul de schi, mi-am făcut o idee despre cum stau lucrurile pe acolo și acum am câte un răspuns pentru întrebările de mai sus.

Să începem cu drumul: distanța Cluj-Napoca - Bukovel e de 320 de km dintre care 100 de km sunt prin Ucraina. Până la Sighetul Marmației aleg varianta prin Dej și Baia Mare, fiind probabil cea mai rapidă, grație și recentelor reabilitări parțiale de pe DN18 (între Baia Mare și Sighet).
Parcurg segmentul Cluj-Napoca - Sighetul Marmației oarecum fără stres, fiind pe teritoriu românesc, iar apoi cu cât ne apropiem mai mult de punctul vamal, încep să am emoții. Mă bucur însă că Cristina a mai fost în trecut spre Bukovel și știe cum decurg treburile.

Vameșii români ne verifică pașaportul și talonul mașinii și ne urează drum bun. Apoi urmează să trecem prin cele 4(!) porți al ucrainenilor; la prima primim un bilet pe care e notat numărul mașinii. Deși la noi un banner mare ne îndeamnă să nu dăm mită când ajungem la prima poartă de la ucraineni, un vameș glumeț ia la rând pașapoartele, ajunge la tradiție (1 leu / om|pașaport) și cu zâmbetul pe buze zice: "Cotizația la mine!".

Procedura se repetă la fiecare dintre cele 4 porți, astfel că în timp ce avansăm de la una la alta, fetele au grijă să pregătească tradiția într-unul dintre pașapoarte.

E important de știut că, dacă mijlocul de transportul nu e înregistrat pe numele șoferului, e nevoie de un act notarial (contract de comodat între proprietar și șofer).

Tot procesul de trecere a frontierei a durat aproximativ 25 de minute.

Imediat după ce trecem podul peste Tisa, ne înscriem pe un drum cu piatră cubică, nu foarte bun, pe care-l urmăm până la ieșirea din localitatea Slatina. Atunci cotim spre dreapta pe drumul H09, pe care intenționăm să-l urmăm până în prima localitate mai mare Рáхів (Rakhiv).

Calitatea drumului e comparabilă cu calitatea celor mai multe drumuri naționale de pe la noi, deci nimic deosebit. Singurul lucru diferit e prezența a 2-3 soldați înarmați care patrulează de-a lungul drumului, cu ocazia trecerii prin primele sate. Ținând cont că încă suntem aproape de granița cu Uniunea Europeană, e oarecum normal să fie vigilenți în ceea ce privește traficul cu marfa de contrabandă.

După cei 50 de km parcurși de-a lungul văii Tisa înspre nord, ajungem în Рáхів (Rakhiv), destinația noastră de vineri seara. Cristina recunoaște imediat hotelul aflat în centrul localității și, după ce aflăm cât ne costă cazarea, mergem să scoatem bani de la unul din bancomatele aflate în apropiere.

Camera cvadruplă cu baie proprie la hotelului Olenka ne-a costat 620 de grivne ~ 33 lei / om. Doar în această situație am avut nevoie de bani cash, în rest am putut plăti cu cardul sau în euro (cazarea din cea de-a doua seară).

Sâmbătă dimineața alarma ne dă trezirea la ora 6, astfel încât la 7 și 10 minute ne continuăm drumul spre Bukovel de care ne mai despart 50 de km. Se pare că autoritățile ucrainene nu se agită prea tare în ceea ce privește curățarea drumurilor prin acest colț de țară și la un moment dat carosabilul asfaltat se transformă într-un patinoar veritabil. Adaptez viteza la condițiile date și sper ca această porțiune să se sfârșească cât mai curând.

Cu 8 km înainte de Bukovel părăsim drumul H09 și ne îndreptăm spre vest, iar după ce trecem 3 delușoare ajungem la intrarea în stațiune. Începem să zărim pârtiile și totodată clădirea mare în care se află parkingul supraetajat. Tariful de parcare pentru întreaga zi e de 40 de grivne ~ 7 lei.

Trecem pe la bariera de acces, găsim repede un loc de parcare și fugim să cumpărăm skipass-urile. Un skipass pe două zile ne costă 1270 de grivne ~ 217 lei, skipass cu care avem acces la 60 de km de pârtii de toate culorile (albastre, roșii, negre).

Domeniul schiabil de la Bukovel e "opera" unor austrieci care au investit acolo începând cu anul 2006. Se zvonește că ei ar fi încercat să implementeze acel proiect în munții noștri, zona Borșa-Maramureș, dar pentru că nu s-au înțeles cu autoritățile noastre, ucrainenii au ajuns să aibă un domeniu schiabil la standarde vestice.

Deși altitudinile nu sunt deloc impresionante, ci mai degrabă modeste, pârtiile fiind situate între 800 și aproape 1400 de metri altitudine, mi se pare incredibil ce au reușit să facă austriecii acolo. Probabil că e vorba și despre un micro climat local, pârtiile fiind orientate pe mai toți versanții (estici, vestici, nordici, sudici), însă Bukovel e unul dintre exemplele că se poate face schi industrial la standarde vestice și altă parte decât în Alpi, Dolomiți...

Două zile la rând am luat la puricat pârtiile de aici și tuturor ne-au plăcut. Chiar dacă a fost weekend și ne așteptam să fie destul de aglomerat, nu am resimțit acest lucru în cozile de la îmbarcarea în telescaune, decât în vreo 2-3 rânduri la sfârșitul zilei de schi, când lumea fugea de la o pârtie la alta.

Aproape în totalitate transportul pe cablu se face cu ajutorul telescaunelor cu 4 locuri și din câte îmi aduc aminte doar de două ori am întâlnit telescaune de 2 persoane.

Nu există telecabine/telegondole sau teleschiuri, iar cine dorește poate să schieze și după lăsarea întunericului, deoarece câteva pârtii sunt dotate cu nocturnă.

La fel ca prin alte locuri, la restaurantele de pe pârtii se pot întâmpina probleme în a găsi un meniu în limba engleză și cel puțin un chelner cu care să te înțelegi.

După încheierea primei zile de schi (la 16.30) ne-am urcat în mașină și am pornit în căutarea unei cazări pentru cea de-a doua noapte. Tot de la Cristina știam că undeva, nu departe de pârtii, există două vile de-ale unor români stabiliți aici așa că în momentul în care le-am depistat (după numele ce sunau românește) am intrat să vedem care e tariful.

La recepție reușim să vorbim în română, căci ne întâmpină tocmai proprietarul, așa că hotărâm să rămânem peste noapte la ei. La vila Nikoletta o cameră cu două paturi și baie proprie ne costă 900 de grivne ~ 144 de lei. Discutând puțin cu proprietarul, aflăm că am fi putut cumpăra skipass-ul direct de la el la prețul de 1000 de grivne, deci cu 270 de grivne mai ieftin (~50 de lei) decât de la ghișeul de la pârtie.

După o zi de schi la temperaturi cu mult sub limita înghețului, cădem repede prădă somnului, iar duminică dimineața alarma are grijă să ne dea trezirea tot pe întuneric. În momentul în care ne îndreptăm spre pârtii senzorul de temperatură din mașină arată -16.5 grade... brrrr...

Supraviețuim cu succes și celei de-a doua zi de ger pe pârtii și la ora 17 pornim spre casă. De această dată oprirea la vamă durează aproape o oră și astfel tot drumul ne ia 7 ore. Estimez că în general, în condiții normale (adică fără zăpadă și porțiuni cu gheață pe bucata de drum ucrainean), tot ne-ar lua undeva la 6 - 6 ore jumătate să parcurgem cei 320 de kilometri care ne despart de Bukovel.

Rămâne la latitudinea voastră să vedeți dacă schiatul la Bukovel e o opțiune fezabilă (comparând, de exemplu, cu domeniul slovac Jasna). Cert e că eu am fost acolo și am rămas plăcut surprinsă de ce am găsit, nu a fost nici un moment în care să nu mă simt în siguranță, iar raportul calitate/preț e net superior domeniilor din țara noastră.

Iar acum că am pașaport valid... sunt șanse mari să-i mai fac o vizită în iarna aceasta.

UPDATE 2018: Vezi Cum mai e pe pârtiile din Bukovel, Ucraina (la final de sezon 2017-2018)