Intro: Anul acesta am revenit la Marea Roz din munții Rodnei. Fluxul apelor acestei mări începe undeva în primele zile ale lunii iunie, apogeul cel mai adesea e atins la mijlocului lunii, în timp ce ultima fază a refluxului e undeva după 1 iulie.
În 2013, anul cu totul și cu totul special când am bântuit multe zile și nopți prin acești munți, am avut ocazia să fiu unul dintre martorii întregului fenomen.
Anul acesta, grupuri și grupuri de cunoscuți pășeau weekend după weekend pe meleagurile dragi mie astfel că rezist cât rezist în zilele de după sfârșiturile de săptămână, dar cum următorul weekend se apropie îmi e tot mai clar că îmi doresc să reajung și eu prin acele locuri.
Foto 1. Cărări pictate cu roz
Sâmbătă dimineața pornim din Gherla către Borșa. Din cauza ploii care s-a oprit doar cândva dimineață, umiditatea e foarte ridicată, creasta e în ceață, iar eu mă întreb de ce am decis să-i aduc tocmai acum. Prima ieșire cu ai mei pe munte în miez de vara și afară e înnorat, ba mai mult stă să plouă atunci când ajungem în pasul Prislop.
Ne echipăm repejor și pornim la pas... vom vedea până unde ne va lăsa vremea și puterile să mergem. Pasul Prislop l-am ales încă odată din același motiv; pornim de la o altitudine mare și accesul către zona golului alpin e facil.
Pe o vreme nu prea bună, căci stătea să plouă, pornim pe traseu. După câțiva stropi, norii parcă încep să se ridice tot mai sus, iar atunci când ajungem în căldarea de sub vf. Gărgălău iese și soarele. Numai bine căci așa pot vedea și ai mei ceea ce le tot povesteam, versanți întregi colorați în roz. Facem niște poze și apoi coborâm spre poiana Știol de unde hotărâm să facem o buclă și să coborâm până la cascada Cailor. Coborâm pe TR și urcăm pe BA, iar din poiana Știol continuă pe drumul pe care am și venit, ducând astfel la bun sfârșit cei 17 km pe care i-a înregistrat GPS-ul.
Știind că rododendronii încă sunt în floare și sperând că ploile din zilele precedente nu au spălăcit rozul, chem lumea în Rodnei. Îi zic lui Marian cum aș vedea eu potențialul traseu și pentru că îi surâde cercetează variante de a ajunge în creastă.
Traseul propus și cel realizat e următorul; prima zi: Borșa- pârâul Repede- vf. Puzdrele- creasta principală- șaua Tarnița La Cărți- campat la Tăul La Cărți, a doua zi: Zănoaga Cățânilor- Tarnița La Cruce- vf. Pietrosu- culmea Hotarului- fosta casă Laborator- valea lui Dragoș
În urma unei invitații pe grup ne adunăm o gașcă măricică astfel că trebuie să ne gândim repede cum vom rezolva recuperarea mașinilor/ apropierea de punctul de start în traseu pentru 9 persoane.
Sâmbătă dimineața șoferii duc mașinile la capătul drumului asfaltat de pe valea lui Dragoș și le parchează fix înainte de bariera de lângă cantonul silvic.
Cei trei se întorc la drumul mare cu una dintre mașini, unde cu toții așteptăm cele două taxiuri din Borșa care urmează să ne ducă pe valea pârâului Repede. Cursa se încheie lângă clădirea școlii aflată pe vale, iar apoi cu mic cu mare pornim pe lungul drum care ne duce spre zona fostei cabane Puzdrele.
Folosim podețul înălțat peste apele pârâului pentru a ajunge la ulița care se strecoară la început printre gospodării.
Când gospodăriile rămân în urmă încep și apar colibele de vară, fânețele și terenurile pe care borșenii încă le folosesc pentru a obține fân. E sâmbătă dimineață și întâlnim destul de mulți oameni ieșiți la coasă sau la muncile câmpului.
Cu cât ne îndepărtăm mai mult de zona locuită, cu atât colibele pe lângă care trecem imi aduc tot mai mult aminte de numeroasele grupuri de colibe din munții Gilăului (cel de la Crucea spre exemplu).
Acolo avem norocul să schimbăm două vorbe cu niște ciobani care ne confirmă de existența unei poteci pastorale. Astfel, după câteva minute de urcuș mai pieptiș găsim poteca pe care ulterior o urmăm. Totuși când ne apropiem de un pâlc de pădure cotim spre vest și înaintăm spre o pantă destul de abruptă. Aici reîntâlnim o potecă de animale care urcând în zig-zaguri ne scoate în culmea Vf. Feții-Vf Puzdrele. Vârful Pietrii înjnepenit rămâne în dreapta noastră spre N iar noi continuăm spre sud, pe diverse poteci aflate chiar după culme.
Încă de la bun început priveliștea e spectaculoasă; privim spre creasta principală dintr-un unghi cu totul și totul nou și în același timp, undeva în față avem abruptul stâncos al vf Puzdrele.
Pe primul vârf din trapezul vf. Puzdrele ne regrupăm și punem de-o pauză scurtă.
Deși mai punem o haină pe noi, vântul ne pune în mișcare și ne forțează să o luăm spre creasta principală de care ne mai despart doar câteva sute de metri.
Privim spre est spre vârfurile spre alte vârfuri iar apoi cotim înspre est urmând să intersectăm poteca însoțită de banda roșie.
Până la intersecția cu creasta principală am făcut aproximativ 6 ore, timp în care am urcat aproximativ 1500 m diferență de nivel.
Ritmul în care am înaintat în ultimele ore ne face să stabilim tabăra în zona Șaua Între Izvoare, însă nu e nici o problemă căci astfel putem beneficia de mai multe ore de somn și dimineață să pornim la drum cu forțe proaspete.
Cu apa rece din Fântâna lui Rițifoi ne refacem proviziile și ne apoi cotim spre S până la Tăul La Cărți.
Duminica dimineața reușim să pornim în jur de ora 8, revenim în Șaua Între Izvoare, trecem pe lângă corturile aflate aici și în urcare ușoară dăm bună dimineața florilor de rododendron care scăldate în razele soarelui încep să se trezească.
Foto 29. Cărări roz
Foto 30. Curgere roz de pe vf. Cormaia
Bucuria și starea de bine dată de frumusețea zonei pe care tocmai am traversat-o avea să fie repede spulberată în momentul în care începem și urcăm spre șaua Obârșia Rebrii. Cu surprindere constat apariția unui nou drum în partea de gol alpin a acestor munți.
Când atingem Curmătura Pietrosului e iar soare și e bine căci vom avea ce admira de pe vf. Pietrosu. Pe topul Orientalilor punem de-o pauză mai lungă, căci apoi continuăm pe culmea Hotarului, piciorul vestic al Pietrosului.
Într-un singur loc suntem nevoiți să fim foarte atenți, la coborârea print-un horn de aproximativ 3- 3.5 m jumătate... în rest putem privi relaxați spre Borșa, spre Moisei sau spre creasta pe care o lăsăm tot mai mult în urmă.
Înainte de a ieși în poiana în care se află casa Laborator, mai traversăm o poieniță cu iarbă înaltă și pe care am prins-o mustind apă și în același timp am bâjbâit puțin până am regăsit poteca ce continuă coborârea.
Fosta casa Laborator am găsit-o în aceeași stare, cu obloanele închise, având alături un indicator care îndeamnă drumețul la 3 ore de urcare până pe Pietrosu.
Suntem nevoiți să facem potecă printre brusturi înalți până intrăm în pădure. Aici poteca lată pe care mi-o aduceam aminte e evident că e tot mai puțin umblată, căci adesea găsim doborâturi pe ea, pe care le ocolim.
Jos, chiar înainte de a ajunge la drumul de pe valea lui Dragoș poteca pare că a dispărut cu totul și câteva sute de metri înaintăm pe malul unui afluent al văii. Apoi mai avem aproximativ km până la mașini, unde încheiem traseul nostru.
P.S. Câteva elemente noi pe care le-am sesizat parcurgând traseul de mai în pe teritoriul Parcului Naţional munţii Rodnei:
-un drum nou care se desprinde cel mai probabil din cel prezent în șaua Tarnița La Cruce, înaintează pe partea nordică a piciorului unde se află Piatra Buhoiului şi la capătul căruia în dimineaţă zilei de 29 iunie era parcată o maşină de teren. Îmi dau ușor seama că drumul a fost făcut pentru ca accesul la stâna din zonă să fie mai facil, însă-s curioasă dacă legalitatea sub care a apărut.
-de asemenea, în toamna lui 2013 am constat din poza unor cunoștințe prezența unor bârne lângă Tăul La Cărți... am sesizat parcul național despre asta, aceștia asigurându-ne că vor fi luate măsuri. Acum, aceleași bârne erau acolo + altele ascunse într-o tufă mare de jnepeni.
-... la doar câteva zile după tura noastră pe internet a circulat un filmuleț în care niște idioți se distrează trecând cu mașina de teren prin apele tăului de sub vf. Rebra.
Doamne ce peisaje minunate. Fara cuvinte !
RăspundețiȘtergerepozele sunt dementiale. aparat performant.
RăspundețiȘtergere