La marea de nori din Ţibleş (16 noiembrie 2013)

Foto: Marian

Muntele Tibleş cu a lui siluetă trapezoidală mi-a plăcut imediat după ce l-am descoperit, iar apoi l-am căutat cu privirea ori de câte ori am avut ocazia.
De la prima tură pe acolo în 2008, am mai ajuns de câteva ori la poalele muntelui încercând să-l urc. Dinspre S-E de două ori- fără a reuşi să ajung pe trapez, dinspre V- tot de două ori, iar acum dinspre S-V.
Accesul dinspre V, prin localitatea Groşii Ţibleşului e ceva mai facil decât celelalte şi totodată cel mai rapid.
Nişte poze descoperite acum vreo 3 ani din anotimpul alb, m-au făcut să-mi doresc să ajung cândva pe acel lung picior sudic.

Foto 1. Mare de nori la apusul din 16 noiembrie (foto. Alina)

Acum se pare că i-a venit rândul. Amatori găsim printre colegii de club, traseul în mare mi-l imaginam, dar de detalii deloc neimportante şi legarea lui, se ocupă Marian.
Imaginile surprinse de sateliţi şi disponibile prin intermediul Google Earth, redau destul de clar realitatea crudă. Tibleşul, un munte nu foarte mare ca întindere dar în mare parte împădurit, e de ani buni măcelărit de defrişările din ultimii ani.

Foto 2. Doar zada mai colorează acum pădurea

Foto 3. Plecând capetele...

Mai mult sau mai puţin  pregătiţi phisic în legătură cu ceea ce aveam să vedem, sâmbătă dimineaţa pornim spre munte pe ruta: Cluj- Dej- Zagra- Poienile Zagrei- Suplai.
Drumul ne uimeşte puţin în sensul bun al cuvântului, fiind asfaltat de-a lungul satului Zagra dar şi parţial în Poienile Zagrei, iar apoi de-a lungul văii Ţibleş e decent, putând fi parcurs şi cu o  maşină mică.
Maşina va rămâne undeva după ieşirea din sat (după satul Suplai), înainte de începutul împăduritului deal Faţa lui Mader, iar noi vom urca pe un deal fără nume. :)

Foto 4. Gravitaţia îl va răpune

Foto 5. Încercând să colorăm pădurea monotonă

În ciuda faptului că suntem la poalele muntelui şi relativ în apropierea civilizaţiei, dealurile din jur nu par a fi folosite ca fânaţe peste vară... nu zărim căpiţe şi doar cu o excepţie, nici aşezări sezoniere.
Urmăm un fost drum, acum înierbat şi abia vizibil care ne propune o lungă urcare. Urcarea nu e una dintr-o bucată, ci e fragmentată de scurte coborâri.

Foto 6. Singură şi a nimănui?

Undeva mai sus intersectăm nişte poteci ciobăneşti folosite de o stână aflată mai jos, dar noi continuăm urcuşul spre drumul de pe dealul Ţiglei.
Acum ni se arată piciorul pe care vom coborî şi avem primul contact cu culmea principală a muntelui, care tot departe e.

Foto 7. Ţibleşul

Foto 8. Pe poteci uitate de lume

Foto 9. Fereastră spre vârful Bran- 1837 m

După  pauza de masă coborâm spre o şa adâncă (între vârfurile Tău şi Măgura Neagră) de unde vom intra pe diverse drumuri forestiere în încercarea de a ajunge sus. Unele drumuri se înfundă, altele o iau în direcţii ce nu ne ajută, astfel că la un moment urcăm pe o potecă foarte slab conturată pe culmea Măgurii Negre.

Foto 10. Toamnă târzie

Din această culme coborâm spre o altă şa unde ipotectic ar fi trebui să regăsim marcajul TR ce vine dinspre valea Fiadului, însă aşa cum intuiam acesta nu apare.
E bine totuşi că există o potecă ce ne conduce spre vârful Bran, altfel urcuşul celor 350 m diferenţă de nivel pe o pantă notabilă ar fi fost şi mai greoi.

Foto 11. Manta din zadă

Foto 12. Urcând spre vf. Bran- 1837 m

Vremea ţine cu noi, adică nu plouă, dar zările sunt după plafonul de nori. Ora destul de târzie ne fugăreşte spre deal şi astfel cu puţin înainte de ora 15 suntem pe vârful Bran.
Ne tragem sufletul şi apoi alungaţi de vântul foarte tăios coborâm şi apoi urcăm spre vârful Țibleş.

Foto 13. Ca nişte furnici colorate

Foto 14. Pe vârful Ţibleş- 1839,3 m (Dimap 2008)

Foto 15. Unde-i banda de creastă?

Apoi sub îndrumarea marcajelor PR şi BA o luăm spre piciorul Ouşorului, picior sud-vestic.
Înainte de a ajunge în capătul lui, plafonul de nori începe să se lase tot mai jos odată cu apropierea apusului.

Foto 16. Coborând pe piciorul vârfului Ţibleşului

Foto 17. Abruptul Arcerului- 1834 m

Astfel că suntem deasupra unei mări de nori din care se arată vârful Șatrei, platoul Ignişului, releul de la Mogoşa (judeţul Maramureș) şi dealuri ce reuşesc să-şi scoată capul la lumină.

Foto 18. Peninsule

Efortul pe care l-am depus până acum, ne este răsplătit acum... Graba de mai devreme se transformă acum într-o stare de relaxare în care aşteptăm apusul.

Foto 19. Îndreptându-ne spre vf. Ouşorul-1489 m

Foto 20. Spre județul Baia Mare... vf. Șatra în prim plan

Sub îndrumarea ultimelor raze de lumină ne apropiem de liziera pădurii, prindem un drum şi începem coborârea. Ea e foarte abruptă pe alocuri, altă dată  mergem pe plat, însă tot timpul prin ceaţă. Când chiar nu mai vedem nimic, aprindem frontalele.

Foto 21. Spre valea Bradul

Foto 22. Răpuşi de incendiul apusului (foto. Alina)

Foto 23. Uniţi salvăm...

Pe dealul Cuţilor, suntem întâmpinaţi de nişte câini de la stână, stăm puţin la poveşti cu ciobanii care sunt suprinşi când ne văd, iar apoi continuăm tot pe culme.
Abia după ce mai trece o vreme, ne înscriem pe coborârea propriu zisă, care destul de repede ne duce în drumul din valea Ţibleşul.

p.s. Aviz amatorilor: traseul (25 km, 1760 m urcuş cumulat) complet nemarcat, pe alocuri fără drum sau poteci nu trebuie subestimat.