În vizită pe la tăurile Parângului (13-14 iulie 2013)

Foto: Marian

După câteva întâlniri cu Parângul în care am parcurs mai mult trasee de creastă, a venit rândul unei ture pe la tăurile din căldări. Astfel că m-am alăturat trupei şi vineri după amiază ne aflam în drum spre munte.

Foto 1. Pencu şi Vidal

Seara am campat undeva la marginea drumului de acces către cabana Groapa Seacă, iar în prima dimineaţă a weekendului ne-am îndreptat cu maşinile spre cabana Mija.
Până şoferii duc o maşină în locul în care punctul roşu de pe valea Jieţului, ajunge în DN 7A, restul ne pornim uşurel către deal. Un marcaj destul de nou pare să fi apărut pe valea Sliveţ. Pe acesta ar fi trebuit să-l urmăm doar câteva minute iar apoi să ne înscriem pe o potecă nemarcată dar bine întreţinută care urcă spre lacul Mija.

Foto 2. Vârful Cârja văzut dinspre nord

Ratăm acest amănunt important şi continuăm urcarea. Când ne dăm seama că ceva nu e înregulă, deoarece nu mai văzusem TR de-o vreme, revenim şi găsim marcajul. Stăm la bifurcaţie o vreme în speranţă că Lusu şi Marian vor apărea, însă cum acest lucru nu se întâmplă nu ne rămâne decât să concluzionăm că ei sigur sunt undeva în faţa noastră, urcând în viteză să ne prindă din urmă...
Fiind destul de mulţi şi implicit cu ritmuri diferite nu putem înainta într-un ritm prea alert. După o vreme ajungem într-un punct în care deşi poteca e evidentă, marcajul nu mai apare.
Îmi dau seama că totuşi direcţia nu e tocmai bună, aşa că le propun şi celorlalţi să o luăm direct în sus, prin pădure. Am un gps la mine aşa că urmăresc cu atenţie direcţia în care ne îndreptăm pentru a ieşi cât mai repede din pădure.
Într-un final ajungem la limita superioară a pădurii şi dăm de afiniş şi jnepeniş. Sus, într-o şa zărim chiar şi un pilon... locul în care probabil TR intersecta creasta.
Prindem diverse poteci prin afiniş şi după un urcuş constant ajungem în zona stâlpului de marcaj. Abia în acel moment se clarifică totul în mintea mea. Tot ce văd în jurul meu îmi e mai mult decât cunoscut, însă faptul că am venit dintr-o direcţie total nefamiliară, m-a confuzat complet.
Asta e... am ajuns cu toţii pe vf. Parângul Mic. Între timp reuşim să comunicăm cu Marian şi Lusu, ei se aflau de ceva vreme în căldarea Mijei (venind pe poteca nemarcată), aşteptându-ne... iar noi mai aveam ceva până acolo. Acum hotărăm ca primii să pornim înspre ei pentru a nu-i mai lăsa să ne aştepte.

Foto 3. Smaraldul lacului Mija

După un traseu ceva mai lung şi mult mai greu (datorită urcuşului pieptiş  prin pădure), ajungem la spectaculosul lac Mija. Încadrat din trei direcţii de versanţi aproape verticali de aproximativ 2300 de m, lacul şi căldarea Mija sunt cu totul şi cu totul deosebite.

Foto 4. Căldarea Mija

Ciugulim câte ceva şi constatăm că dacă mergem într-un ritm mai alert ar fi timp suficient pentru a parcurge traseul iniţial.
Astfel în formula Laura, Andrei, Ibi, Marian şi subsemnata începem şi urcăm către muchia aflată în partea stângă a lacului (dacă stăm cu faţă spre lac, venind pe PG).
Lusu a mers în întâmpinarea celorlalţi şi în timp ce urcăm îi vedem cum vin cu toţii către lac, iar apoi fac o binemeritată pauză. În funcţie de cheful pe care îl vor avea, urmează să aleagă în continuare un traseu pentru restul zilei.
Noi câştigăm repede în altitudine şi muntele ne răsplăteşte căci în faţa ochilor  începe să se arate, rând pe rând, mai toată creasta.

Foto 5. Spre topul masivului

Muchia pe care am urcat se termină într-un vârf ce nu are nume pe harta Dimap 2006, un vârf 2392 m. Pe ultima porţiune a urcuşului întâlnim marcajul CR, marcaj ce nu apare nici el pe harta mai sus amintită.
De pe acest vârf, înspre vest, se poate ajunge pe muchia- custura Mijei, custură ce intersectează creasta principală a masivului Parâng în zona vârfului Cârja.

Foto 6. Un lac pe care nu l-am prins Îngheţat

Foto 7. Cimbrişor

Noi însă vom continua cu o coborâre spre un lac destul de ascuns, tăul Îngheţat. Situat într-o caldare nord-vestică e lesne de înţeles de unde şi-a căpătat acest nume. Coborâm abrupt, fără potecă, înspre lac prin partea stângă.

Foto 8. Numai zâmbet, căci apa e deasupra pragului de îngheţ

Chiar dacă am fi zăbovit mai mult pe malul lacului, pornim mai departe şi străbatem valea, destul de largă spre tăul Verde. În prejma lacului Îngheţat prindem din nou un marcaj, CG, pe care îl urmăm pe următoare bucată.
Undeva în dreapta noastră, pe un prag glaciar aflat mai sus, se găseşte lacul Cârja.... o vizită pe la el, rămâne pe o altă dată.

Foto 9. Meandre 

Tăul Verde nu pot să zic decât că e foarte bine pitit. Ştiindu-l doar de la înălţimea crestei, acum părea să fie de negăsit. Iarbă, lespezi, mare de jnepeni şi apoi o culme cu lespezi. Unde să fie ochiul de apă? Era evident că acest ne propunea un joc, căci nu se dădea cu una cu două a fi admirat.
Ne tot sfătuim, tot încercăm variante de a străbate jnepenişul şi într-unul final reuşim.

Foto 10. Ba e Verde, ba nu e Verde....

Foto 11.

Flancat într-o parte de lespezile care parcă se scurg în apa glaciară, şi-n cealaltă de jnepeni, lacul Verde e cu adevărat interesant din prisma aşezării. Pe lângă acestea, în continuarea lui înspre vale, la doar o aruncătură de băţ se mai află nişte băltoace foarte faine şi fotogenice.

Foto 12. În prelungirea Verdelui

Trecem pe lângă un loc amenajat pentru corturi, ne pare puţin rău căci nu suntem într-o tură de două zile şi continuăm pe nemarcate spre culmea Sliveiului.
Marea de jnepeni care e în faţă noastră ne îngrozeşte. Avem unele emoţii deoarece s-ar putea să fi nevoie să înotăm prin ea. Poteca foarte clară pe care am văzut-o încă din departe, de la tăul Îngheţat, e doar în partea finală... până acolo Dumnezeu cu mila.

Foto 13. Ne croim potecă

Foto 14. Prin covorul roz

Acum nu ne rămâne decât să ne încercăm norocul. Hotărâm în unanimitate că încercăm să mergem pe la bază culmii, fără să urcăm prea mult.... Cu ceva noroc şi cu imaginea satelitară din gps-ul lui Marian, trecem cu bine şi intersectăm poteca mult dorită. În doar câteva minute suntem în muchia Pontul Roşu, muchie ce o oferă privelişte spre căldarea Roşiile.

Foto 15. Lacul Roşiile

Privim spre Roşiile şi Zănoaga Stânei, meandrele Jieţului în ceas de seară şi apoi ne mai încercăm o dată norocul în coborârea către PR.
Poteca acompaniată de PR, e foarte clară, aşa că spre ea ne vom îndrepta. Prindem o potecă ciobănească, pe care suntem atenţi ca nu cumva să o pierdem şi ne apropiem tot mai mult de poteca turistică.

Foto 16. Şerpuind către vale

Foto 17.  Refugiul Agăţat

Punem de o pauză de ciugulit câte ceva lângă un bolovan uriaş, un fel de Bordul Tomii al Parângului, însă o vom întrerupe brusc căci turma de oi ce vine către vale se apropie de noi.
Contiuăm pe PR, trecem pe lângă refugiul Agăţat, suntem cu totul dezolaţi când vedem că o stână s-a "înfiinţat" la doar câţiva metri lângă el şi continuăm prin pădure şi mai apoi pe drum forestier până în drumul de Groapa Seacă.
La cabana turistică grupul se reîntregeşte, mâncăm câte ceva cald şi apoi ne grăbim în căutarea unui noi loc pentru campat. Îl găsim tot la marginea drumului, mai sus, în preajma unei mănăstiri (aflate după pasul Groapa Seacă).
Dimineaţa strângem tabăra şi de această dată ne pornim cu toţii în tură. Maşinile rămân pe drumul forestier de pe valea Lotrului (marcaj CR).
După câteva sute de metri părăsim acest drum şi urcăm înspre şaua Huluzul, pe un drum forestier, pe care Lusu îl ştiam de iarnă trecuta când fususe de unul singur pe skiuri.

Foto 18. Urcând spre şaua Huluzul

Când ieşim din pădure drumul ne conduce spre o stână aflată sub şaua Huluzul. Aici intrăm practic în marcajul BA ce vine din pasul Groapa Seacă, peste vf. Ciobanu Mare. Din aceasta şa, partea alpină a Transalpinei e foarte aproape de noi.

Foto 19. Tăul Huluzul

Foto 20. În spate vf. Ciobanul Mare

Aruncăm o privire şi spre tăul Huluzu şi apoi continuăm mânaţi de un vânt tare tăios.
Marcajul îl ştiam din turele precedente pe aici, însă cum l-am parcurs doar în coborâre, acum arată puţin diferit... e drept şi că memoria îmi joacă feste în unele zone.
Când vântul se mai domoleşte şi ies razele soarelui, punem de-o pauză. Ne sfătuim şi hotărâm să mărim pasul... cu toţii.

Foto 21. Mărim ritmul, da?

Foto 22. Spre vf. Găuri

Ne ridicăm şi continuăm spre vârful Găuri... însă chiar dacă îl vedem de-o vreme el e totuşi destul de departe.
Căldarea aflată în partea estică a lui ne tot face cu ochiul, apoi micuţul lac Ghereşu, uriaşul vârf Setea Mare... şi nu în ultimul rând căldarea în care se află lacul Zănoaga. Aceasta are o deschidere foarte mare.

Foto 23. După ce am ieşit din labirintul din jnepeni

Foto 24. Tăul Ghereşu

Foto 25. Ochi albastru, lacul Zănoaga

Coborâm spre ea din şaua Piatra Tăiată. Lacul rămâne puţin în stânga noastră şi noi ne îndreptăm pe curbă ne nivel spre lacul Câlcescu, de departe cel mai mare lac din Parâng.

Foto 26. La orizont, lacul Câlcescu

Foto 27. Piesă rătăcită dintr-un puzzle

Pe malul acestuia prânzim şi mai apoi ne ţinem iar de planul de acasă şi plecăm în căutarea unor lacuri puţin mai ascunse.

Foto 28. O parte din Câlcescu

 Din nou, acestea pot fi uşor observate din traseul crestei principale, ba chiar coboară un marcaj spre ele prin Hornul Lacurilor (TR), noi însă vrem să le descoperim venind dinspre vale şi neavând o privelişte de sus. Prindem o potecă pe malul Câlcescului şi astfel găsim poteca ce urcă spre pragul glaciar, unde în curând dăm de primele lacuri.

Foto 29. Lacul Păsări

Vidal în partea stângă (mai mic), Pencu în dreapta (mai mare)... cele două sunt asemenea unor două smaralde. Pe o potecă ce urcă când pe iarbă când prin grohotiş, dar însoţită de momâi, mai urcăm un prag glaciar.

Foto 30. Cea mai mare insuliţă

Foto 31... altele mai mici

Astfel ajungem la lacul Păsări, un tău atât de bine pitit, dar pe atât de special. Insula ce se află în lac nu poate să nu ne ducă cu gândul la tăul Ţapului (Retezat)... Oare mai sunt astfel de insuliţe prin munţii noştri?!
Unii continuând bucla, alţii întorcându-ne pe acelaşi drum revenim la lacul Câlcescu, fix în momentul în care cealaltă partea a trupei se pune în mişcare întrând în jnepeni.

Foto 32. Totul-i o apă ş-un pământ

Foto 33. Alt unghi, acelaşi Câlcescu

Ajungem la marcajul turistic, CR, urmând o potecă aflată pe partea dreaptă a lacului, în sensul de coborâre.
Practic îi prindem din urmă şi continuăm împreuă.

Foto 34. Izvoarele Lotrului

La ieşirea din jnepeni, dar înainte de intrarea în pădure, dăm de cea mai mare întinere şi concentraţie de Barba Moşului pe care am văzut-o vreodată. Această floare apare adeseori în zone mlăştinoase.

Foto 35. Fulgi din Barba Moşului

Ultima partea a traseului se desfăşoară pe un drum forestier... şi apoi  ne aşteaptă drumul spre Cluj (foarte enervant, în prima porţiune, datorită numeroaselor şanturi de pe Transalpină).

Traseul: