18 roți pe Plaiul Sohodolului- munții Vâlcan (1 mai 2013)

Foto și traseu: Marian

Cu toate că eram cu gândul la zăpezile care se mai găseau în munții înalți, hotărăsc să mă alătur trupei destul de numeroasă pentru minivacanța de 1 mai/ Paște.
Marian ne propune ture cu biciclete în banatul montan, ieșiri cu ocazia cărora să descoperim locuri noi, aflate la distanță destul de mare de noi. Tot el vine cu propuneri pentru trasee, dar și logistica ce ține de tranziția dintr-un loc un altul.
Dat fiind numărul celor care ne-am adunat + câte o bicicletă de om, tranzițiile despre care o să aflați (în urma poveștilor după fiecare zi), aveau nevoie de eficiență maximă din partea fiecăruia.
Ca de fiecare dată, orice poveste începe cu drumul până la punctul în care intrăm/ne apropiem de traseu. Acum aceasta avea să fie tare lung... nu pot să uit cum după nici 3 ore de somn, m-am trezit la 3.25 și am pornit către punctul de întâlnire. Încercam să ne ținem de planul de pe hârtia (listată) și să ajungem la ora 10 tocmai la Tismana, județul Gorj... hm... ceva mai mult de 350 de km din Cluj și până acolo.
Mai mult zombi începem și montăm caii pe două roți pe mașini și apoi pornim. Cluj- Alba Iulia- Hațeg... despresiunea Hațegului ne întâmpină cu imaginea Retezatului scăldat în lumina dimineții. Petecele numoase de zapadă îl fac să arate asemeni unui leopard.

Foto 1. Retezatul leopard?

De la volan, trag cu ochiul cât pot spre crestele lui, până când rămâne cu totul în urmă. Nu trece prea mult și un alt masiv ni se arată. Parângul ce stă și parcă veghează Petroșaniul mai are și el zăpadă. Trecem de intersecția cu DN 66A (valea Jiul de Vest) și continuăm către defileul Jiului. Păcat că frumusețile de aici nu sunt însoțite de un drum pe măsură. Îngust și sinuos, drumul nu e prea plăcut, mai ales că orice denivelare se resfrânge în mod direct asupra bicicletelor pe care le transportăm. Ieșim din defileu și o lume de-a dreptul nouă, necunoscută, ni se arată. Spre dreapta, Parângul dintr-un unghi total nou, cu vârful Parângul Mare, care îmi tot fură câte o privire, iar spre stânga culmi domoale ale munților Vâlcan. Kilometri până la Târgu Jiu trec și ei, punct în care noi facem dreapta spre: Tismana- Baia de Aramă- Băile Herculane.
În această dimineață vom merge "doar" până la Tismana. De la drumul mare până în localitatea Tismana, peisajul oferit de noul drum a fost unul tare frumos; rând pe rând satele de aici au venit la pachet cu unghiuri inedite spre vârfuri din Vâlcan.
Într-un final ajungem la mănăstirea Tismana loc în care parcăm mașinile; cred că era deja 12 când reușim să pornim în tură.
În trupa de bicicliști de astăzi se află: Adriana, Anca, Dana, Laura, Raluca, Arnold, Marian, Sergey și subsemnata.

Foto 2. Protagoniști dornici de aventură

Pentru început ne vom încălzi cu o urcare pe vale, respectiv urmând un drum forestier ce însoțește valea Tismanei. Soarele arde destul de tare așa că suntem bucuroși că urcarea se face prin pădure, fiind astfel cât mai feriți de razele astrului. Toate bune, frumoase și, cu toate că suntem destul de mulți, încercăm să fim un grup cât mai emogen.
Prognozele care anunțau posibile precipitații în cursul după amiezii deocamdată nu ne dau foarte multe emoții.
Emoții ne dă un drum atunci când facem stânga de pe valea Tismanei. Aparent ciclabil la început, în curând, aceasta se transformă într-unul cu obstacole... obstacole mici (mai ridicăm bicicletele peste câte un copac căzut) dar și obstacole mari: apele se pare că au rupt podul peste vale. Ne oprim, iar Sergey dă o fugă să vadă cum se prezintă mai sus, însă drumul pare să fie lăsat în paragină, astfel că vegetația și doborâturile au pus stăpânire. Concluzia e următoare: vom încerca să ajungem în culme pe un drum aflat mai la dreapta, un drum care implicit va crește cu câțiva kilometri lungimea traseului.
Situația prezentă mai sus  a fost prima de acest gen pe care am întâlnit-o de când biciclim. Mai în glumă, mai în serios, hotărâm că vrem aventură așa că vom continua. Ne întoarcem până la bifurcația de unde s-a desprins drumul buclucaș și apoi contiuăm tot la deal. Soarele parcă arde tot mai tare și tunetele se aud nu foarte departe, ci direct dinspre Oslea.
După ce asudăm bine ajungem într-o șa, punct în care intersectăm o culme... însă nu "culmea" noastră, cea de pe track. Până aici parcă s-au adunat vreo 17 kilometri de urcare așa că, merităm o scurtă pauză. Câțiva picuri ne dau târcoale... noi continuăm, mai ales că urmează o scurtă coborâre. Aceasta fiind spre nord vom trece pe lângă câteva petece de zăpadă. O mașină își face apariția parcă de nicăieri, întrebăm una alta despre drumurile de aici și contiuăm, tot mai mult sub amenințarea ploii, a tunetelor... brr...

Foto 3. Arnold, numai zâmbet

Nu trece mult și începe să plouă, prin urmare temperatura coboară destul de mult. O cabană forestieră ce apare, e fix ceea ce ne lipsea. Ne adăpostim cu toții și așteptăm trecerea ploii. Deoarce înăuntru era plin de lucruri bănuim că cei doi bărbați întâlniți mai sus probabil de aici au plecat. Glumim și într-o vreme apare un alt bărbat; nu ne rămâne decât să îi explicăm de ce am dat buzna. Apoi plecăm mai departe cu toate ca ploaia nu s-a oprit de tot.

Foto 4. Ca după ploaie

De aici ne-au așteptau încă vreo 3 km până în culme, 3 kilometri în care am avut ocazia să pedalăm și prin zăpadă. Cu un scurt pushing atingem culmea în jur de ora 17, însă nu eram nici măcar la jumătatea traseului.
Ne bazăm că greul a trecut, acum urmează culmea și apoi coborârea. Simplu, nu?
Întreaga atenție ne este acaparată de Oslea Vâlcan, creasta atât de fotogenică, care ne era cunoscută unora... însă doar dinspre nord. Câteva linii albe pare să mai aibă și înspre sud.

Foto 5. Oslea Vâcanului vedere dinspre sud

Acum așteptam să vedem ceva din Retezatul Mic, Godeanu, Cernei...  însă poate după ce mai înaintăm puțin. Deodată, Plaiul Sohodolului aude un "UAU!" în cor. Culmile sudice ale Godeanului arată extraordinar în lumina după amiezii.

Foto 6. Primul contact vizual cu Godeanu

Foto 7. Frumusețea locurilor îl pune pe gânduri?!

Foto 8. Simpli spectatori

Verdele ce se îmbină cu albul de pe culmile de peste 2000 de m ne ridică moralul și acum, la ora 18, aș putea spune că abia ce a început tura din ziua respectivă.

Foto 9. Godeanu - la o aruncătură de băț

Foto 10. Drumuri printre fagi de poveste

Drumuri înierbate printre fagi cum numai prin Mehedinți am întâlnit, culmi cu zăpadă, soarele de după amiază, sălașe ce ne amintesc de Apusenii de acasă... totul pare perfect.
Pedalăm pe Plaiul Sohodolului, un plai ce ne oferă priveliște în continuu spre Godeanu, Piatra Cloșani sau Cernei... în partea stângă suprafețe mari sunt acoperite de păduri îmbrăcate-n verde crud.

Foto 11. Bine ai venit primăvară!

Foto 12. Ordine și disciplină

Foto 13. Nu ne putem lua ochii de la vecini

Foto 14. Zâmbete molipsitoare?

Cadrele de pozat apar unul după altul, drumurile sunt perfecte, doar ora târzie începe să ne preseze.
Odată ce ajungem la primele sălașe, îmi trece prin cap să le propun colegilor mei să înnoptăm aici, pe Plaiul Sohodolului.

Foto 15. Ferecând intrarea

 Mă gândesc că prea frig nu are cum să fie peste noapte așa că:  dacă am continua, dis de dimineață, pe culme?! Insist, insist, mai ales că întâlnim și primii oameni veniți aici cu animalele; dacă am primi de la ei 1, 2 pături, ne-ar fi de folos în a completa hainele de pe noi și căldura pe care ne-ar putea-o oferi cele două hamece pe care le căram după noi (eu și Marian). Totuși ideea mea pare ușor prea îndrăzneață, așa că vom continua pe restul traseului în această seară...

Foto 16. Martor al schimbării

Foto 17. Pe Plaiul Sohodolului

Foto 18. Conace scufundate

Cu toată graba încercăm totuși să zăbovim cât mai mult pe culme, admirând împrejurimile, ori schimbând vorbe cu oamenii ce au urcat cu animalele aici.

Foto 19. La taclale

Foto 20. Așteptându-și stăpânii

Astfel aflăm că așezările de vară, sălașe cum le-am zis noi, pe aici poartă numele de conac. Locurile acestea nu sunt cunoscute de prea multă lume iar bucuria și zâmbetele bătrânilor întâlniți ne copleșesc.
Tot ei ne zic că alți bicicliști nu prea au trecut prin aceste locuri... oare suntem printre primii?

Foto 21. Cu așa drumuri și peisaje avem mare spor

Foto 22. Piatra Cloșani - aproape și ea

Tare ne mai amuzăm când două femei mai în vârstă ne spun că în câteva zile vor doborî animalele către sat... adică vor coborî cu ele cu tot, căci se apropie sărbătorile.
Pe lângă conacele ce ne ies în cale trecem și pe lângă căpițe de fân care arată cu totul deosebit. Fânul fiind cocoțat la câțiva metri de sol.

Foto 23. Speranța că cineva mai urcă până aici

Foto 24. Interesante căpițe

Foto 25. ... suspendate, numai bune ca adăpost în caz de ploaie

Foto 26. Primavară cât cuprinde

În ceas de seară ajungem în fața lungii coborâri către Sohodol. Din culme abia că reușim să ghicim cam pe unde se află satul. Drumurile până în Sohodol au fost excelente, numai de pedalat.

Foto 27. Unde o fi Sohodolul?

Când ajungem la asfalt scoatem la datorie frontalele și luminile roșii căci mai avem de pedalat vreo 7 kilometri până la mașini.

Traseul

În parcarea de la mănăstirea Tismana ajungem tot unul câte unul și pentru că e deja foarte târziu (aproximativ 22.30) vom rămâne aici peste noapte. Măicuțele ne primesc în corpul de clădire destinat turiștilor și în schimbul sumei de 15 lei avem acces la duș și un pat în care să ne odihnim pentru câteva ore... Dimineață vom porni la drum.