Ski de tură în Călimani (16-17 februarie 2013)

 Foto: Alina

Weekendurile cu vreme capricioasă au fost mai toate pe parcursul iernii care încă vreau să cred că nu s-a sfârșit... așa că nu prea avem încotro și suntem la mâna prognozelor până în ultimul moment. Călimaniul are câștig de cauză de această dată. Cu două trasee în cap și unul pe gps, trupa (Raluca, Dragoș, Alina) se întregește în Tg. Mureș, de unde îl luăm pe Sergey. Hotărâm să mergem pe mâna lui, căci a mai parcurs ambele trasee pe skiuri. Trecem de Lunca Bradului și ne înscriem pe lungul forestier de pe valea Ilvei. Acesta e neașteptat de bun și cei aproximativ 15 km îi parcurgem fără probleme. La intersecția văii Pietrosul cu cea a Negoiului, se pare că  se află startul noastru.

Foto 1. Răsărit încețosat

 Repede zărim urmele proaspete de skiuri pe care practic le vom urma, însă nu înainte de a ne echipa și energiza cu niște prăjitură de casă. Fără nici un stres, o luăm ușurel la deal. Serghey cam are chef de fugă, probabil din cauza rucsacului mic, dar n-are cu cine.

Foto 2. Pe valea Negoiul

Foto 3. Miriapod înzăpezit

Afară e doar un grad sub zero și ne e inexplicabil de cald. Valea și pădurea încă sunt îmbrăcate în straie de iarnă.
Efectuăm diverse treceri peste apă, urcăm destul de lin, până înainte de poiana ... de sub șaua Negoiu. Aici drumul și urmele de skiuri o iau spre dreapta, noi spre stânga, spre pădure. Zăpada a început să se lipească de foci.

Foto 4. Tot pe drum

Foto 5. Scoică

Cu un ultim efort și destul de înfometați urcăm panta spre poiana (pe marcajul cruce albastră). Ieșim din pădure și vedem locul unde vom prânzi. Între timp a început să ningă ușor, iar culmea principală are căciulă. Stâna aflată în partea superioară a poienii, parcă fuge de noi; dar când reușim cumva să o ajungem din urmă, intrăm și dăm năvală la mâncarea din rucsaci.

Foto 6.  O poiană fără nume

Vremea pare destul de nehotărâtă și pe când ne repornim la drum, soarele pare să-și facă apariția. Pe la marginea pădurii, facem o traversare mai lungă în urma căreia ajungem în partea estică a șeii Negoiu. Printre valuri de ceața ni se arată Vf. Pietrosu și vf. Negoiu Unguresc.

Foto 7. Către vf. Pietricelul

Foto 8.  Negoiu Unguresc

 După câteva sute de metri, ieșim în platoul aflat în perimetrul vârfului Negoiu Românesc. Trecem pe lângă diverse panouri care ne avertizează de pericolul din zonă (unul cu un mesaj destul de comic "Pericol de cădere în gol"- arătând spre o direcție în care se afla o pantă cât se poate de lină), iar apoi continuăm pe drum spre stația meteo de pe vf. Rețitiș.

 Foto 9. Am ieșit în culmea principală

Foto 10. Riduri ale Negoiului Românesc

Între timp dăm de niște urme de snowmobile... Urmând curba de nivel propusă de drum, nu prea mai câștigăm în altitudine, așa că vom urca mai abrupt pentru a ieși în șaua cu pilon și indicator. Ajunși sus, suntem întâmpinați de o armată de piloni, de mare folos în caz de vizibilitate redusă. Nu trece prea mult și în sfârșit trecem pragul stației meteo. Ne primim camera, undeva la etaj, avem acces la bucătăria stației meteo, complet utilată și mobilată... iar apoi tot sperăm ca odată cu apropierea apusului să se spargă norii în care ne aflăm. În zadar însă... așa că speranțele noastre se îndreaptă pentru răsăritul de mâine.

Foto 11. Răsărit

La ora 7 îmi arunc privirea pe geam: ceață. Mai trec câteva minute și se pare că ceața s-a dus puțin. Mă îmbrac bine și ies afară. Soarele începe să dea semne că ar răzbi printre nori, însă când se arată, când se ascunde. Le dau de veste și celorlați că afară e spectacol și cobor împreună cu Raluca.

Foto 12. Hai soare, hai!

 Vreo oră ne tot învârtim prin preajma stației și facem poze. Momentele în care se văd petice de cer albatru, alternează cu cele de ceață, cu altele în care se vede o mare de nori spre defileul Toplița-Deda, așa că încă mai sperăm să iasă o dată soarele. Intrăm la micul dejun, facem o salată de fructe delicioasă, ne strângem lucrurile și pornim pe același traseu pe unde am și urcat.

Foto 13. Stația meteo de pe vf. Rețitiș

Foto 14. Marea de nori din vale ni se dezvăluie pentru câteva secunde

E tot ceață; păcăt că nu am putut face câteva coborâri pe zăpada care era destul de bună. De la pilonul care marchează ieșirea în culme, facem o coborâre tare faină printre jnepeni, până aproape de șaua Negoiului.
Apoi trecem, prin poiana de ieri, facem o traversare până ajungem în următoarea poiană de unde începem coborârea către  pădure. Considerăm că nu prea are sens să mai facem o altă urcare, ținând cont că skiatul în ceață ne cam amețea.
Pășim în pădure și dăm de un pulvăr de nota zece... dar de care nu prea reușesc să mă bucur având rucsacul mare în spate. Ne așteptăm unii pe alții, iar pe ultima porțiune e mult mai bine, decât la început, unde panta era destul de mare. Nu trece prea mult și dăm în drumul forestier unde nu prea dăm din bețe, folosim urmele din ziua precedentă și kilometri zboară, până la mașină.
Cât de curând vom mai reveni în Călimani la ski de tură.
Înainte de a ne despărți de Sergey, mâncăm bine la restaurantul Cășuta Bunicii, în Târgu Mureș.

Foto 15. O palmă uriașă

Foto 16. Sfârșit de weekend

Continuându-ne  drumul spre Cluj, ne mai oprim la monumetul eroilor necunoscuți din Sânpaul (merită văzute sculpurile în piatră, așezate acolo), iar apoi pășim în curtea unui fost conac, aflat la intrare în Iernut (acum, lăsat în paragină).

                                                    Video-ul weekendului