La pas prin Munţii Buzăului şi Perşani (30 noiembrie - 2 decembrie 2012)

Foto: Marian Poară

Tura de 1 decembrie mereu e o tură care e pomenită și gândită din timp. Anul acesta însă, opțiunile 

au fost mai multe dar prognoza, destul de umedă, m-a făcut să caut destinații mai deosebite, ferite pe cât posibil de ploaie. Încă de la începutul săptămânii după ce văd niște fotografii de-ale lui Ioan Stoenică și mă mai documentez pe net, începe să mi se fixeze tot mai clar în minte obsesia: dacă tot beneficiem de o zi liberă suplimentară, hai să mergem undeva mai departe și să bifăm niște obiective pe cât de diverse posibil - mă opresc așadar la Munții Buzăului și încep să întreb în stânga-dreapta.

Foto 1. Bisericuţa lui Iosif 

Vineri dis-de-dimineață ne strângem 8 colegi de club din Cluj (Marian Poară, Laura Toader, Alina 

Cîrja, Oana Bogățan, Ștef Tamași, Adriana Moca, Rareș Pop și Anca Ardelean) și pornim spre curbura Carpaților, urmând a-i culege din Târgu Mureș pe Sergey Suslov, și pe Cezar Partheniu din Pătârlagele, venit din București. Sunt aproximativ 380 km din Cluj Napoca până în  punctul de plecare pentru obiectivele din prima zi - așezările rupestre din proximitatea satelor Nucu și Aluniș. Pentru că zona, chiar daca are un potențial turistic uriaș, nu este suficient de bine promovată, cel puțin pe Internet, sun, cu o zi înainte, ca niciodată, la primăria din comuna Colți unde mă interesez de starea drumurilor și de posibilitatea de a primi o hartă de detaliu a zonei. O doamnă amabilă mă direcționează către dl. Ciprian Chiriac, funcționar al primăriei, care ne va însoți și ne va încânta cu povești reale sau legende fantastic/"paranormale" ale zonei. După o pauză de cumpărături la supermarketul din Pătârlagele și după ce străbatem porțiunea pietruită dar bine nivelată a drumului dintre Pătârlagele și Colți și porțiunea Colți-Aluniș mai cu atenție, ajungem în jur de ora 11.00 lângă biserica din Aluniș, unde parcăm mașinile.

Foto 2. Biserica din Aluniș

Biserica reprezintă și primul obiectiv din circuitul nostru - o biserică de un albastru orbitor clădită pe jumătate în stâncă, pe jumătate, din lemn, afară. Veche de 700 de ani, biserica impresionează atât prin stil și originalitate cât și prin prezența în proximitate a unor chilii săpate în gresie ce erau folosite de călugări. Zăbovim vreo 15 min. și o luăm apoi la pas, pe o vreme de toamnă târzie, însorită, pe drumuri de căruță, preț de câțiva kilometri. Trecem pe sub Vf. Zboiu și oprim în pădure într-o șa unde ne hidratăm și îndulcim. 

Poveștile curg fain, dintr-un punct de belvedere zărim în depărtare Vf. Penteleu (1772 m) și nu trece prea mult timp și ajungem la al doilea obiectiv interesant al zilei - Piatra Îngăurită, un schit de dimensiuni mici, săpat în stâncă, cu altarul orientat spre nord, contrar obiceiurilor creștinești, lucru care denotă faptul că, probabil, cândva a fost folosit în cu totul alte scopuri.

 Foto 3. Încăperi săpate în gresie ce au servit drept chilii pentru călugării bisericii

Ne abatem puțin de la traseu printr-o zonă defrișată  și trecem și pe la straniul lac Hansaru, un lac situat în pădure pe locul unor izvoare sulfuroase și feruginoase, izvoare ce-i dau un miros și aspect specific.

Foto 4.Tot la deal, pe sub Vf. Zboiu

De-aici mai urcăm un vârf, mai înaintăm pe poteci înguste pe curbă de nivel, prin pădure, urcăm iar și ajungem la Crucea Spătarului (a lui Agaton) de pe Culmea Martirei, o cruce masivă, din piatră, așezată la aproximativ 1000 m altitudine, care are ca motiv decorativ cercul (soarele) și o inscripție în slavonă. De asemenea, pe una din pietrele din apropiere se găsește un foarte vechi cap de cerb stilizat.

 Foto 5. Piatra Îngăurită 

 Foto 6. Zâmbăreţele la Lacul Hansaru  

Facem o scurtă pauză de masă și povești fantastice și pornim mai departe - de aici obiectivele aveau să fie mai concentrate, pe o suprafață mai mică. Urmează Agatonul Nou sau Bisericuța, care păstrează podeaua, peretele sudic, o parte din acoperiș, altarul, o chilie alăturată, un jgheab ingenios de curgere a apei și un beci-ascunzătoare.

 Foto 7.  Lumini curgătooare

 Foto 8.  Crucea Spătarului

Foto 9. Agatonul Nou 

Foto 10. Agatonul Vechi 

Apoi Agatonul Vechi sau Dărâmătura, mai puțin impresionantă, a fost una din cele trei mănăstiri înfrățite cărora Mihnea Turcitul le-a dat moșia din jur. Înaintăm printr-o pădure superbă, în lumina asfințitului  și ajungem la Bisericuța lui Iosif, locul care ne-a impresionat cel mai mult pe fiecare dintre noi.

 Foto 11. Un alt fel de incendiu

Foto 12. 

Un lăcaș de cult cu două încăperi, săpat într-un uriaș perete de stâncă și decorat cu simboluri paleo-creștine și inscripții în slavonă. Tot pe lumină ajungem și la Chilia lui Dionisie Torcătorul, un lăcaș la care se ajunge urcând pe o scară de lemn, care, în trecut se putea ridica în caz de pericol.

 Foto 13. Chilia lui Dionisie Torcătorul

Foto 14. Fundul Peşterii 

Dăm o fugă și la Fundul Peșterii, un ultim obiectiv din șirul așezărilor rupestre, care însă e închis cu un grilaj. Reușim să vedem totuși înauntru o peșteră-grotă folosită în trecut în scop magico-religios, cu pereții inscipționați cu tot felul de simboluri sau figuri. De-aici, scoatem frontalele, urcăm abrupt într-o șa, unde găsim un marcaj TA și, pe drumuri și poteci știute doar de Ciprian ajungem, după 14 km, în jur de ora 19.30 la mașini în Aluniș.

Traseul parcurs la aşezările rupestre de la Aluniş şi Nucu

Îi mulțumim lui Ciprian iar noi ne îndreptăm spre localitatea Cașoca și Pensiunea 14 Scaune (una din cele două cu același nume, situate în aceeași curte), unde ne cazăm pentru un preț foarte rezonabil (15 lei/pers, 4 în cameră) și niște condiții de cabană de munte (foc cu lemne, dușuri la comun, etc). Aici ni se alătură Andrei cu Ibi și o lungim cu poveștile până la ora 23.00 când dăm stingerea.

               Dimineața la ora 8, după ce luăm micul-dejun ne urcăm în mașini, ieșim la drumul național ce șerpuiește pe malul lacului de acumulare Siriu, parcurgem cam 17 km și undeva în dreptul viaductului Grămătic (există un indicator spre Valea Neagră), coborâm pe un drum pietruit până la nivelul lacului, urmând a lăsa mașinile lângă puntea suspendată.

Foto 15. La plecare spre Siriu, pe puntea suspendată de peste Buzău 

De-aici trecem Buzăul și o luăm la picior pe marcajul BR, pe Valea Neagră. La început, pe vale, drumul e destul de noroios, dar treptat o dată ce urcușul devine mai abrupt, în serpentine, drumul se transformă în potecă și devine tot mai uscat și chiar dacă e în mare parte prin pădure traseul rămâne variat.

Foto 16. Pe Bandă Roşie, printr-o pădure tare faină

 Inițial îmi propusesem să urcăm întâi pe Bocârnea/Siriu pe marcaj CR, dar negăsind niciun marcaj sau potecă și ziua fiind destul de scurtă, hotărâm cu toții că cel mai bine e să o luăm direct spre Poarta Vânturilor pe BR. Aici ajungem ocolind Vf. Siriu, prin pădure, pe curbă de nivel.

Foto 17. La Poarta Vânturilor 

 Foto. 18. La Mulţi Ani România! 

Poarta Vânturilor e o șa largă cu perspective largi spre Ciucaș, Tătaru sau în partea cealaltă spre Ivănețu-Penteleu. Avem parte de un soare cu dinți pe care-l primim cu bucurie, în timp ce înaintăm spre Vf. Mălâia, pe unde-apucă fiecare.

Foto. 19. Lacul Sec 

 Foto. 20 Pe Vf. Mălâia

Aici facem o pauză de masă mai lungă după care ne întoarcem câteva sute de m pe creastă și coborâm la Lacul Vulturilor (Fără Fund) printre niște arbuști desfrunziți, pe o potecă ciobănească. Aici, în dreptul casei de vânătoare, mai zăbovim o vreme după care o luăm la picior înapoi spre Poarta Vânturilor, de unde decidem să alegem varianta mai riscantă și mai lungă de coborâre și anume pe sub Bocârnea/Siriu pe curbă de nivel iar apoi pe PR pe la Colții Bâlei.

 Foto 21. Lacul Vulturilor (Fără Fund) şi cabana de vânătoare

 Foto 22 Bike-sky 

Foto 23. Casa de vânătoare de la Lacul Vulturilor 

A fost o varianta riscantă deoarece ora era târzie iar marcajul am intuit bine ca va fi foarte șters și greu de urmărit. Având însă trackul aproximativ in GPS și întâlnindu-ne cu niște băieți din București, care ne-au dat niște informații prețioase, reușim să parcurgem bucata asta fără incidente majore, o porțiune care a meritat pe deplin deoarece, din unghiul ăsta, Siriul ne-a amintit de Bucegi sau Ceahlău.

Foto 24. Siriul/Bocârnea  

 Frontalele le-am scos puțin înainte de coborârea spre Pârâul Bradului și de-aici, preț de câțiva kilometri, toți am mers grupați, luminând ca licuricii în noapte. Am încheiat circuitul, ajungând la mașini la o oră rezonabilă, ținând cont de ziua scurtă și lungimea traseului - 24 km.

Traseul parcurs în Siriu

 Aș recomanda totuși ca bucata "marcată" cu PR să nu fie făcută de către o persoană care nu cunoaște traseul sau nu are un track GPS. De la puntea suspendată ne-am întors la mașini și apoi la pensiune, unde am repetat "rutina" din seara precedentă.

  

              A treia zi aveam în plan inițial să bifăm obiectivele din zona Depresiunii Lopătari dar prognoza nu tocmai încurajatoare și distanța mare față de Lopătari și apoi față de Cluj Napoca ne-a făcut să ne schimbăm planurile. Astfel dimineața facem o plimbare scurtă, de circa 5 km (dus-întors), de la pensiune până la Cascada Cașoca (Pruncea), o cascadă faină aflată oficial în Masivul Penteleu.

Foto 25. Cascada Caşoca (Pruncea) 

Ajunși înapoi la mașini în jur de ora 12.00 hotărâm că cel mai sănătos e să pornim spre Cluj și pe drum să oprim la câteva obiective interesante, care le aveam în cap încă de la plecare, ca backup. Primul obiectiv este unul antropic și anume Biserica Fortificată din Hărman, o "soră" mai mică a celei din Prejmer.

 Foto 26. PiP 

Aici, contra unei taxe de 4 lei, vizităm toate încăperile deschise în sistemul de fortificație. Din păcate biserica fiind închisă, n-o putem vizita și pe dinăuntru, dar plecăm mulțumiți - categoric e una din cele mai bine păstrate construcții de fortificație din țară, nu întâmplător făcând parte din patrimoniul mondia UNESCO.

Foto 27. Biserica Fortificată din Hărman  

 Foto 28. Biserica Fortificată din Hărman   

De-aici o luăm spre Sighișoara și după ieșirea din Pădurea Bogății, în dreptul localității Rupea Gară, cotim spre Racoș, pe un drum asfaltat, unde ne vom opri la Vulcanul Stins și la Coloanele de Bazalt.

 Foto 29. Vulcanul stins de la Racoş 

Aceste două obiective sunt parte a unui traseu turistic local marcat cu BR, dar pentru cei mai comozi sau cei care nu au suficient timp, se poate ajunge cu mașina până foarte aproape de ambele obiective. Cel mai impresionant e, de departe, vulcanul stins, de fapt un crater al unui fost vulcan, din care o perioadă foarte îndelungată s-a exploatat zgura.

 Foto 30. Chifteluţa vulcanică şi bonsaiul 

 Foto 31. Galerii 

 

Foto 32. Orgă vulcanică  

Rezultatul e unul de-a dreptul exploziv, coloristic vorbind și mai ales variat sub aspect geologic -  locul e perfect pentru a studia toate tipurile de zgure, cenusi, piatra ponce, bombe vulcanice, bazalturi, lave întărite etc.

 Foto 33. Încăpăţânatul 

 Foto 34. Un mic Grand Canyon? 

După ce ne-am clătit ochii făcând un circuit al vulcanului pe drumurile de exploatare din interiorul lui, dăm o fugă și până la coloanele de bazalt din apropiere, printre puținele de acest gen din țară - cu o înălţime cuprinsă între 10 şi 15 metri, apărute datorită răcirii rapide a lavei vulcanice.

Foto 35. Roşu aprins, colorează-mi tăcerea...

 Foto 36. Coloanele de bazalt de la Racoş 

A fost un weekend lung și deosebit de divers în care am ne-demonstrat încă o dată că nu am 

epuizat locurile faine și inedite din România.
Mai multe fotografii aici: Picasa - Marian Poară, G+ - Ştef Tamaşi, G+ - Rareş Pop