Cu bicicleta și perpedes în zona Băișoara, Muntele Mare ( 24-25 noiembrie 2012)

Trupa care nu s-a lăsat intimidată de vremea de afară: Oana, Laura, Andrei, Robert, Marian, Alina

Dorința de a pedala poate pentru ultima dată pe un traseu de mountain bike în sezonul care acum s-a cam încheiat primează pe parcusul ultimelor weekenduri. Se pare că am ratat ultimul weekend de vreme bună pentru biciclit, așa că ne-a rămas doar varianta de a pedala pe o vreme tipică de sfârșit de toamnă.

Foto 1. Pădure la sfârșit de toamnă (foto: Marian Poară)

După vreo trei săptămâni în care numai mare de nori am văzut lasată peste multe văi, mai mult online, căci noi ne-am plimbat pe alte coclauri... ultima șansă de a vedea așa ceva în această toamnă s-a cam dus. Asta e... o să mai fie și altă dată mare de nori.

Foto 2. Pe valea Huzii (foto: Marian Poară)

Prima dimineață de weekend ne întâmpină cu câțiva stropi în oraș. Aceștia nu se dovedesc nici pe departe nescurajatori, drept urmare urmăm planul pe care ni-l făcusem. Suim caii pe mașini și pornim către Băișoara. Înainte de intrarea în satul Băișoara cotim dreapta către Moara de Pădure. Când ajungem la intersecția cu drumul de pe valea Huzii oprim mașinile. De aici începe traseul nostru.

Foto 3. Pedalăm cu spor (foto: Marian Poară)

 Ne echipăm cât de repede putem de pedalat și reușim ca în jur de ora 11 jumătate să pornim. Indicatorul de aici ne anunță că avem 12 km până în Muntele Bocului. Ceața și frigul de afară, dar și cheful de pedalat ne fac să înaintăm cu destul de mult spor. Kilometri buni mergem pe drumul de pe valea Huzii; din când în când zărim câte un vechi marcaj bandă albastră. Suntem destul de mulțumiți de calitatea drumului în condițiile date, în cea mai mare parte e doar umed, astfel că nu ne prea stropim. Doar în zonele în care se desprinde câte un drum forestier din drumul principal e ceva noroi. Ceața ne limitează destul de mult câmpul vizual.

Foto 4. Vegetația se pregătește de hibernare (foto: Marian Poară)

Foto 5. Către Muntele Bocului (foto: Marian Poară)

Când ajungem în dreptul Muntelui Bocului, ne înscriem pe drumul forestier ce apare în partea stângă cum urcăm. Panta e perfect ciclabilă pe aici. Tot ceață și umiditatea ridicată ne rezervă imagini deosebite... parcă am fi niște fantome printr-o atmosferă destul de sumbră.

Foto 6. Muntele Bocului (foto: Marian Poară)

 Nu trece prea mult și ajungem în drumul de culme... păcat că nu vedem decât câțiva metri în fața noastră. Nici unul dintre noi nu a mai pedalat vreodată prin condiții similare. Marian, ne conduce pe niște drumuri prin sat, astfel că vom coborî puțin din culme, apoi vom urca iarăși puțin. În timp ce suntem prin Muntele Bocului, începe să picure din ce în ce mai tare... timpul scurt rămas până la lăsarea întunericului și ploaia care a început ne fac să ne dorim să ajungem cât mai repede posibil la caldură. 

Foto 7. Deschizător de drumuri (foto: Marian Poară)

Astfel că alegem planul de rezervă, coborârea pe asfalt către mașini. Până la asfalt avem parte de o coborâre pe off-road în viteză. La șosea ne echipăm serios de ploaie, frig și vânt și în formație de 5, pornim spre mașini. Până la ele avem vreo 12 kilometri, iar până la cabana Monei, situată în stațiunea Muntele Băișorii, vreo 4,5 kilometri. Andrei hotărăște să nu mai vină cu noi ci să meargă în sus. Coborârea a fost mai mult decât interesantă... mai ales că ploua și nici unul nu avem ochelari... La capătul celor 12 km aproape am înghetat. Noroc că în momentul în care am ajuns la mașini abia dacă mai picura. Ne dăm jos toate hainele ude, luăm altele uscate și cocoțăm bicicletele. Așa murdare nu țin minte să mai fi fost prea curând... la sfârșitul circuitul, gps-ul indică 34 de km și 800 de metri diferență de nivel. De aici Oana și Robert revin în Cluj, iar restul urcăm către stațiunele Muntele Băișorii.

Trupa numeroasă de duminică: Andreea, Tudor, Ioana, Maria, Paul, Arina, Laurențiu, Diana, Lușu, Mihaela, George, Laura, Marian, Alina

Foto 1`. Zburătorul (foto: Marian Poară)

La invitația Monei, ne adunăm mai mulți colegi și amici de-ai ei, la cabana sa. Seara ne prinde povestind, revenindu-ne din frigul adunat pe parcursul zilei, privind copii până în 12 ani pasionați de șah, visând cu ochii deschiși la iarna ce se apropie...
 Duminică dimineața ne găsește printre cei 7 copii... câțiva adulți intră în hora propusă de jocul acestora, realizând și ei salturi la trambulină.

Foto 2`.Șah vs. salturi (foto: Marian Poară)

Foto 3`. De sezon (foto: Marian Poară)

Afară, încep să apară timide petice de cer albastru... așa că ne mobilizăm și pornim cu mic, cu mare într-un circuit perpedes.

 Foto 4`. Cu mic, cu mare (foto: Marian Poară)

De la cabană ne îndreptăm spre sediul salvamontului, căci de acolo pornește drumul cu marcaj bandă albastră. În ritmul celor mici, trecem pârtia de ski de aici, facem pauze la băltoacele înghețate, ne jucăm cu câinii care s-au hotărât să ne însoțească și apoi urcăm încet către colibele Crinț.

Foto 5`. Parazit (foto: Marian Poară)

 

Foto 6`. Jocuri... (foto: Marian Poară)

Vizibilitatea de astăzi nici nu se compară cu cea de ieri... pentru început distingem vf. Muntele Băișorii. Foamea celor mici devine molipsitoare, iar când ajungem la colibele Crinț punem de un picnic. Grupul colibelor Crinț numără doar câteva colibe, dintre care 2,3 par a fi folosite pe perioada verii. În curtea uneia, zărim o măsuță și o bancă așa că acolo vom face pauză.

Foto 7`. :) (foto: Marian Poară)

 Foto 8`. Picnic (foto: Marian Poară)

De la Crinț vom face stânga, chiar dacă un alt grup de colibe, Găbriana (pe care le știam dintr-o tură pe bicicletă) se află doar puțin mai sus față de poziția noastră. Înaintăm către sud pentru a ajunge pe partea nordică a vârfului Buscat.

Foto 9`. Soare și puțină zăpadă (foto: Marian Poară)

Foto 10`. :) (foto: Marian Poară)

Plimbarea noastră devine și mai frumoasă o dată ce dăm de stratul timid de zăpadă care s-a așternut seara trecută. Curând ajungem în dreptul vf. Buscat pe care mai apoi îl și urcăm.

Foto 11`. Bedeleul (foto: Marian Poară)

 

Foto 12`. (foto: Marian Poară)

 Ajungând sus, ne întâlnim cu cei care au venit pe ruta clasică în vârful pârtiei de la Buscat. Vremea frumoasă și vizibilitatea ne permit să vedem abruptul Bedeleului, o parte din Piatra Secuilui, platoul Vlădesei dar și îndepărtații Făgărași și Retezatul...

Foto 13`. Piatra Secuiului(foto: Marian Poară)

 După o sesiune de jocuri dintre care trebuie amintite: ridicatul zmeului, relaxare în hamacul oferit de plasa de sub telescaun, cățărarea pilonilor telescaunului... ne continuăm plimbarea cu o coborâre până în capătul pârtiei.

Foto 14`. Revenim în stațiune (foto: Marian Poară)

Acolo ajungem la marcajul cruce roșie care ne va duce înapoi către stațiune. Reveniți la mașini, gps-ul ne arată 10 km... o plimbare tare veselă presărată cu multe jocuri, râsete și energia molipsitoare a celor mai mici. Fain weekend!