Pe marcate și nemarcate în Piatra Craiului (18-20 octombrie 2012)

Foto: Marian Poară

În formația: Andrei, Ibi, Marian, Dragoș, Laura și subsemnata... toți "chiulangii" de pe la joburi, începând de miercuri după-amiază, pornim către Piatra Craiului. Vremea bună și aglomerația care ar putea fi pe acolo într-un weekend, ne îndeamnă să ne folosim câteva zile de concediu.

Foto 1. De la capătul crestei sudice către vf. La Om

Cu puțin înainte de miezul nopții ajungem în Plaiul Foii și pe o temperatură de aproxomativ 3 grade şi ne grăbim către căldura sacilor de dormit. Sâmbătă avem în plan să înnoptăm, în creastă, în refugiul Grind 2. Pentru a ne apropia de creastă alegem traseul de pe valea Șpirlea, însoțit de marcajul bandă roșie.




 

Foto 2. Pe valea Șpirlea

Mașinile rămân pe parcarea de la Plaiul Foii, iar noi urmăm câteva sute de metri drumul care merge către Rudărița, iar apoi facem stânga pe valea Șpirlea. Pentru a ne încălzi cât mai repede mergem repejor. Nu trece prea mult și ajungem  la bariera care marcheză accesul interzis pe drumul forestier. În dreapta rămâne urcușul către poiana Tămășel, traseu de acces în șaua Funduri, mai lung ca acesta. Pe acolo am fost toamna trecută. Mai continuăm o vreme pe drumul forestier, ne luăm apa necesară pentru restul traseului (~3.5 l/om) și ne înscriem pe urcușul către refugiul Șpirlea. Cu excepția a câtorva zone în care panta te mai lasă să-ți tragi sufletul, urcușul e unul destul de solicitant... mai ales cu un rucsac mare în spate. La Șpirlea soarele încă tot nu se arată, așa că după o pauză scurtă de ceva dulce, continuăm. În doar câteva minute apare potecă care o va lua spre stânga către Zaplaz și hotărâm ca cei care nu am mai văzut Zaplazul să dăm o fugă o fugă până acolo. Rucsacii rămân în potecă, iar noi ne abatem de la traseu iniţial vreme de vreo trei sferturi de oră. Suntem însoțiti de câinele care ni s-a alăturat încă de la Plaiul Foii.  Mai târziu, adică pe la Cerdacul Stanciului, Ibi reusește  să-l facă să înțeleagă că cel mai bine pentru el ar fi să se întoarcă la cabană.

Foto 3. Potecă la baza pereților

Foto 4. Către Iezer-Păpușa

Revenim la rucsaci și pornim în urmărirea lui Andrei și Ibi, care neînsoțindu-ne la Zaplaz au luat ceva avans. În drum către Marele Grohotiș ne delectăm cu imaginea Iezerului (un munte în care încă nu am ajuns, dar pentru care avem câteva planuri), câteva vârfuri estice ale Făgărașilor și întinderi mari de pădure colorată. Suntem cu toții de acord că acesta e apogeul culorilor din această toamnă. Dacă în partea dreaptă orizonturile nu ne sunt mărginite, în partea stângă se ridică pereții reci și verticali ai Crăiesei. Trecem și pe lângă Cerdacul Stanciului, colegii mei urcă scara metalică și se bucură de view-ul de acolo. Apoi  ne apropiem cu pași repezi către Prepeleac, locul de unde începe urcarea către șaua Funduri.

Foto 5. Urcare spre șaua Funduri

Trei dintre  noi știam cum se prezintă această urcare, așa că am avut grijă să-i prevenim și pe ceilalți de ce o să ne aștepte. Tot prin umbră începem și urcarea pe grohotișul mobil, atât de specific acestui munte unic. Înaintarea pe această suprafață se poate prezenta cam așa: un pas în sus, cam doi în jos. După ce se termină grohotișul urmează zonă cu mult pâmânt negru și umed, pietre alunecoase și dornice de o plimbare la vale... astfel că adeseori rostim cuvântul "piatră!". Totuși e bine că e doar joi și numai noi suntem pe aici. Trecem și de cablul instalat pe acest traseu și ne apropiem de porțiunea finală a urcării spre șa. De acolo știam că nu am aveam decât vreo 20 de minute până sus, așa că acest lucru mă bucură.

Foto 6. Din șaua Funduri către vest

Ieșim în muchie și totodată și în vizorul soarelui, iar apoi pășim spre șa, cu gândul doar la pauza de masă pe care o așteptăm. Împreună cu soarele și-a făcut apariția și muntele vecin, atât de aproape de aici: Bucegiul... îi transmitem salutări colegului nostru Cezar și ne întrebăm prin ce locuri umblă... ne scapă din vedere faptul că astăzi nu e sâmbătă. În timp ce mâncăm, zărim oameni pe creasta sudică. După ce ajung la noi aflăm că unul dintre ei e salvamontist în Zărnești și că îl  însoțea pe un domn, în vederea realizării unei  numărători de capre negre. Minutele destinate pauzei de masă, se scurg repede și pornim pe creasta sudică, intenționând să facem cât mai  puține pauze pentru a ajunge la refugiu înainte de apus.

Foto 7. Spre creasta sudică

Foto 8. Bucegii

Foto 9. Pauză de mâncat și privit

Creasta sudică este caracterizează de câteva urcări și coborâri, cu o diferență de nivel notabilă, pentru muntele în care ne aflăm. Trei dintre aceste se află în zona vârfurilor: Funduri, Pietrei și Lespezi. Între aceste potecă când merge pe curbă se nivel- puțin sub creastă, adesea prin jnepeniș sau când pe sus, pe creastă- pe porțiuni destul de înguste. 

Foto 10. Pe creasta sudică

Cu multă atenție și de multe ori cu mână pe stâncă ori jneapăn, trecem rând pe rând de fiecare vârf. Bucegii și culoarul Rucăr-Bran ne veghează atent din partea dreaptă.
Înainte de zona Coama Lungă zărim și primele capre negre. Blânde și prietenoase, ne observă prezența, însă nu își întrerup masa de după amiază. Poteca ne apropie și mai mult de ele, însă atitudinea lor rămâne neschimbată.

Foto 11.Capră neagră (Rupicapra rupicapra)

Foto 12. O stâncă faină

În drum spre Coama Lungă, Andrei ne arată intrarea către Poiana Închisă.  Ultima porțiune până la refugiul Grind 2, care poartă numele de Coama Lungă, practic e și cea mai periculoasă zonă de pe creasta sudică. Pe aici, poteca e foarte îngustă de mai multe ori.

Foto 13. Pe creastă

 

Foto 14. La aderență

Apusul e aproape, așa că Bucegiul stă să ardă. Deși vârful La Om cu al său pilon e vizibil de ceva vreme, refugiul e tare bine ascuns și nu îl vedem decât chiar când suntem pe vârful Colții Grindului. Coborâm de pe vârf și în 3-4 minute suntem în fața refugiului.

Foto 15. În reflector

 

Foto 16. Zona Coama Lungă

Alte capre pasc nestânjenite în apropierea refugiului. Așa cum ne așteptam refugiul e doar al nostru, numai bine, cât să nu fim înghesuiți și să ne odihnim. Pe vântul de afară ne retragem în refugiul, iar apoi în saci, la povești, la lumina frontalelor. În timpul poveștilor ni se face sete, parcă și din datorită faptului că apa trebuia drămuită, însă Laură își aduce aminte de merele pe care le-a cărat în spate până aici. Când auzim cuvântul măr, ne plouă efectiv în gură... și scoate un măr din rucsac. A fost printre cele  mai gustoase mere mâncate vreodată, de fapt felie de măr, căci mărul a fost împărțit frățește în cinci, căci pe Dragoș îl furase moș Ene.

Foto 17. Apus în creastă

Orele de somn se dovedesc a fi prea multe, așa că dimineața ieșim în întâmpinarea răsăritului. Surpriză sau nu, zona refugiului pare luat cu asalt din toate direcțiile de grupuri de capre negre. Chiar avem noroc!

Foto 18. Dimineața la Grind 2

Foto 19. Capre

Foto 20. Ceață peste văi

Foto 21. Spre satul Peștera

Pe la ora 9 pornim agale pe creastă nordică a Craiului. Primul vârf pe care îl urcăm e de altfel și topul de aici: vârful La Om, 2238 m. O poză pe vârf și la drum căci alte vârfuri așteaptă să fie urcate. 

Foto 22. Capră neagră (Rupicapra rupicapra)

 Foto 23.

Coborâm de pe La Om și urcăm vf. Căldării Ocolite. Calcarul așezat în linii paralele, pe partea nordică e impresionant. Azi, după fiecare urcuș ne permitem câte o pauză, avem suficient timp. 

Foto 24. Grind 2 rămâne în urmă

 

Foto 25. Vf. Căldării Ocolite

Foto 26. Trupa de șoc

Zărim Țimbalele cu ale lor urcări, ce par atât de inaccesibile din depărtare. Evident că o dată ce ne apropiem situația se schimbă.

Foto 27. La câțiva pași de stânca care cere câte o îmbrățisare fiecărui drumeț :)

 

Foto 28. Spre Țimbale

Parcurgerea crestei  nordice în direcția vest - est presupune mai multe cățărări și mai puține descățărări, lucru care ar trebui luat în calcul la stabilirea direcției de parcurgere  (v-aş recomanda acestă direcţie). 

Foto 29. Pe marginea abruptului

Avem în continuare mult noroc căci tot avem ocazia să vedem alte și alte grupuri de capre negre. Urcăm Țimbalul Mic, îl coborâm, apoi Țimbalul Mare.

 Foto 30. La Țimbale

După Țimbale urmează vreo două zone mai plate, care au chiar și câte o variantă pe curbă de nivel; așa că fiecare merge pe unde dorește.

Foto 31. Țimbalul Mare, vf. Ascuțit,  vf. Piatra Mică

La Ascuțit mai ciugulim câte ceva, timp în care își fac apariția și primii turiști, care vin dinspre Curmătura. De la refugiu, mai avem de trecut de vf. Padina Popii și vf. Padinei Închise, însă lama de calcar (muchia Diana), unde pe partea Vse află traseul triunghiu albastru (pe valea Urşilor) și prin E- banda albastră (Brâna Caprelor) e vizibilă de ceva vreme.
Distracția nu s-a terminat o dată cu trecerea de refugiul Ascuțit, căci mersul pe aici cere atenție maximă mai tot timpul.

Foto 32. Capră neagră (Rupicapra rupicapra)

Mici sus, josuri şi ajungem la Padina Popii de unde vom coborî din creastă. Pentru a ajunge la refugiul Diana alegem varianta marcată cu bandă albastră, pe Brâna Caprelor. Ne punem toate speranţele în faptul că vom găsi apă "La Găvan", lucru care se şi întâmplă în ciuda verii secetoase din acest an. Bem apă din căuşul din perete şi ne dăm drumul pe grohotiş la vale.
Spre deosebire de varianta aflată de cealaltă parte a peretului calcaros, aceasta se va dovedi a fi mai bună, din punctul de vedere al distanţei în care avem de merge pe grohotiş/ grohotiş şi pământ. La un moment dat ieşim de pe culoarul de grohotiş, facem uşor stânga şi mergem pe o potecă îngustă, dar care are sub ea brazi ori jnepeni. Aceasta, ne duce în poieniţa unde este situat refugiul Diana. Înainte de coborâre finală de aproximativ o oră jumătate,  facem o pauză.
Apoi, intrăm în pădure şi coborâm pe triunghi galben. Până aproape de drumul ce vine dinspre Zărneşti către Plaiul Foii, coborârea se desfăşoară prin pădure, pe valea Urşilor.  Primul fir de apă îl întâlnim după vreo 45 de minute de când am plecat de la Diana.
Ajunşi la Plaiul Foii, mergem să ne satisfacem o parte din poftele culinare la restaurantul cabanei, unde suntem foarte mulţumiţi de mâncarea care ne este servită. Ulterior, ne retragem la somn, căci mâine ne vom mai plimba pe un traseu al Crăiesei.

Foto 33. În roua ierbii

De această dată un traseu nemarcat, traseul pe care Andrei şi Ibi, dar şi amicul lor (mare cunoscător al acestor munţi) ce vine special din Braşov pentru această zi,  îl mai parcurseseră. 

Foto 34. În urma viiturii

În acest traseu ne propunem să ajungem pe la Anghelide, apoi să mergem pe Brâul de Mijloc, iar de acolo să coborâm pe valea Podurilor, înapoi în Plaiul Foii.
La fel ca şi ieri pentru început mergem pe valea Şpirlea. Nu trece mult după ce trecem de bariera de pe drumul forestier şi facem stânga pe valea Vlădușcă. Pentru cei care au mai fost pe aici, valea pare de nerecunoscut căci o viitură pare că a adus tone de grohotiş la vale şi drumul înierbat ce se află o dată pe aici e doar o amintire. Tot urcăm, treptat, mai trecem din când în când dintr-o parte în alta a văii, până când momâile ne invită să purcedem la un urcuş accentuat, prin pădure, care apare în partea stângă.
Panta nu prea deveâine mai moale, până nu ieşim deasupra nivelului pădurii.

Foto 35. Urcare la Anghelide

Foto 36. Urcare la Anghelide

În continuarea pădurii urmează diverse succesiuni de hornuri şi  porţiuni mai expuse, într-o notă cu care ar fi trebuit să ne fi obişnuit deja (grohotiş, bolovani) până când ajungem la Anghelide. 

Foto 37. Anghelide

Interesant e că stâna care poartă acest nume nu e vizibilă din depărtare, fiind bine pitită. O pozăm căci e deosebită şi continuăm prin canionul Anghelide. 

Foto 38. Canionul Anghelide

 Foto 39. Prin horn

Lumina de la capătul lui avea să marcheze şi faptul că Brâul de Mijloc e aproape... dar înainte de a porni pe brâu facem o binemeritată pauză de hidratare.

Foto 40. După ieșirea din canion

De aici, amicul colegilor noştri va urma un alt traseul. Din punctul în care mâncăm mai avem doar foarte puţin până a intra efectiv pe una dintre potecile Brâului de Mijloc.
Noi am ieşit undeva la jumătatea traseului de pe acest Brâu şi o vom lua către E. 

Foto 41. Pe Brâul de Mijloc

Fiind un traseu nemarcat este continuare însoţit de momâi şi chiar şi de un marcaj atipic: o cruce verde. Trecem pe "La Ulcior", iar apoi coborâm şi urcăm pentru a trece vreo trei văi. Fiind pentru prima dată pe un brâu şi având imaginea din depărtare a brânelor aeriene de prin Bucegi, mă aşteptam ca aici să fie similar. Brâul de Mijloc merge puţin pe sub pereţii de stâncă astfel că puţine sunt momentele când în partea stângă nu sunt jnepeni ori pâlcuri de pădure.
Tot aşa şi ajungem la locul "La Plăci", sector care după câte înţeleg de la Andrei pare să fie cel mai greu de pe acest brâu. În caz că plăcile de stână sunt ude, zona devine un adevărat topogan. După "La Plăci" ne apropiem cu paşi repezi de Termopile. Termopile nu este altceva decât un loc în pădure care poartă acest nume, destul de uşor de identificat după nişte plăcuţe metalice care sunt puse pe brazi. De aici începe şi coborârea noastră. Puţină atenţie în a găsi prima momâie şi poteca, iar apoi nu mai sunt probleme. Avem de coborât aproape 1000 de m diferenţă de nivel pe valea Podurilor până în Plaiul Foii, unde ajungem în jur de ora 6, iar apoi plecăm spre Cluj, chiar dacă este sâmbătă seara. Curând vom porni iar la drum! 

Traseul: