Prima zăpadă în Godeanu (22-23 septembrie 2012)

Dintre toate variantele pentru weekendul cu pricina Godeanu parcă ne atrăgea ca un magnet. Un munte nou, văzut în multe rânduri din masivele vecine, dar culmi pe care le-am văzut în puține poze și cam la aceleași persoane: o destinație căreia acum i-a venit rândul! :) Pentru a evita ca vineri seara să ridicăm corturile pe o eventuală ploaie pe valea Lăpușnicului Mic, hotărâm să plecăm doar de sâmbătă dimineață, dar de la ora 5. Reușim ca la 5.20 să plecăm din Cluj, facem o regrupare în Turda, apoi suntem primii clienți la Liedl-ul din Hațeg pentru ultimele cumpărături și de aici de îndreptăm către barajul Gura Apei de pe valea Lăpușnicului Mare. Creasta pudrată a Retezatului ne dă speranțe că vom găsi ceva zăpadă și în Godeanu.

Foto 1. "Șanturi vulcanice" (foto. Marian Poară)

La bariera de la Gura Apei, suntem nevoiți să plătim taxa de acces în parc național (5 lei/persoană și 7 lei/mașină); doar după ce ne întoarcem acasă aveam să aflăm că o parte din Godeanu face parte din Parcul Național Munții Retezat, în timp ce alta aparține de Parcul Național Domogled-Valea Cernei. După ce ne primim biletele de acces în parc, parcurgem 4 km pe drumul forestier de pe valea Lăpușnicului mare (4 km, pe care drumul e foarte rău), apoi cotim dreapta pe un alt drum forestier. Următorii aproximativ 4 km, se dovedesc a fi mult mai buni decât primii... chiar dacă drumul către Poiana Pelegii este cel mai circulat de pe aici. În jur de 10.20 suntem gata de pornire. Valul de frig din ultimele 2 zile încă are putere, căci sunt doar 5 grade când plecăm de la mașini.

Foto 2. Stâna Borăscu  (foto. Marian Poară)

Senzația de frig avea să dispară destul de repede deoarece pentru început ne așteaptă o urcare de 1000 de metri. Joncțiunea cu marcajul de creastă se face undeva în zona vârfului Galbena; pană acolo aveam să mergem pe nemarcate. Până la stâna Borăscu, am urcat doar prin pădure. Poteca de pe aici e ușor de urmărit, fiind probabil destul de umblată de ciobanii care urcă cu animalele pe munte. La fostă stână ieșim la soare și totodată avem noroc de primele petice de zăpadă. Stâna pare abandonată de multă vreme, fiind în ruină, dar mai sus de ea se află un refugiu de lemn. Nu am urcat până la el, însă părea în stare bună. De aici se vede și restul urcușului către intrarea pe platoul Borăscu. Poteca merge în cele urmează când printr-un culoar prin jnepeni, când pe firul unei văi, acum seci. Ultimele minute până la ieșirea pe platou, le facem bătând urme în stratul de zăpadă, de maxim 5 cm. Imediat după ce punem piciorul pe platou, e vremea unei pauze de regrupare și de ciugulit câte ceva.

Foto 3. Căldarea Borăscu (foto. Marian Poară)

Foto 4. Din mușuroi în mușuroi (foto. Marian Poară)

 Din acest punct se vede vf. Borăscu Mic (Nedeia), lacul Borăscu și creasta fotogenică a Retezatului. În scurt timp după ce repornim, vedem mai tot traseul pe care îl vom parcurge tura aceasta. Platoul Borăscu se prezintă sub forma unei mari întinderi înierbate, situat la altitudini de aproximativ 2000 m, fiind localizat între creasta principală (sud) și valea Lăpușnicului Mare (nord). De o parte din de cealalta a platoului, pornesc văi pe care își găsesc drumul apele: Borăscu Mare si Mic, Galbena de Nord, Izvorul Stânii. Totodată, acesta e cel mai înalt nivel de eroziune al suprafețelor înalte din Carpați.

 Foto 5. Pe platoul Borăscu (foto. Marian Poară)

Foto 6. Căldarea văzută de pe platou (foto. Marian Poară)

Foto 7. Lacul Borăscu și două lacuri mai mici (foto. Marian Poară)

Pe aici, platoul e plin e mușuroaie, numai bine pășim de pe unul pe altul, căci între ele s-a adunat apă de la zăpada care se topește văzând cu ochii. Aceste mușuroaie nu sunt altceva decât martori al reliefului periglaciar, relief foarte bine reprezentat în munții Godeanu. Vremea e tare bună acum, însă pe ceață, viscol ori white-out pot apărea mari probleme de orientare datorită întinderii platoului.

Foto 8. Un perete uriaș (foto. Marian Poară)

După vârful Borăscu Mare, urmează două vârfuri fără nume, iar apoi o coborâre într-o șa. De aici vedem obârșia pârâului Galbena de Nord și peretele platoului, care e cu adevărat impresionant. O urcare scurtă iar apoi pe curbă de nivel, pe o potecă parțial vizibilă până către vf. Galbena.

Foto 9.Vârful Gârdomanul (foto. Marian Poară)

Foto 10. Către creasta Retezatului (foto. Marian Poară)

 Aici intersectăm marcajul bandă roșie, unul vechi, foarte șters și un pilon. În total am văzut 2 piloni, unul fiind chiar cel de care pomeneam, iar al doilea, mai târziu, căzut lângă potecă. O dată ce pășim pe creastă nu contenim să privim, rând pe rând către toți munții care se văd de aici; turul de orizont include: Parângul, Retezatul Mic, Vâlcan- Oslea, Mehedinți, Cernei, Țarcu, Retezatul, iar peste câteva ore și Semenicul și Muntele Mic.

Foto 11. Piatra Cloșani, munții Mehedinți

 De la povești și privit ni se face iar foame, așa că zăborim puțin și pe vârful Galbena. Apoi pornim agale pe restul traseului din prima zi. După ce am văzut vreo 2, 3 marcaje la intrarea pe creastă, în continuare nu prea am mai văzut, chiar mai mult, în mare parte nu există nici potecă... practic ni se confirmă faptul că suntem în niște munți sălbatici și puțini umblați.

Foto 12. Culori de toamnă (foto. Marian Poară)

Înainte de vârful Micușa, tufele de merișoare ne fac cu ochiul și majoritatea rămâne să mănânce pe săturate. Pe vârful Micușa vom urca doar trei: Laura, Marian și cu mine. Am uitat să spun până acum, că mai toate vârfurile de pe aici se pare că au câte o momâie. Momâi mai sunt și din când în când între vârfuri, pe culme, dar foarte rare, astfel că nu par a fi de foarte mare ajutor în caz de vizibilitate redusă. Când atingem vârful, îi vedem și pe ceilalți cum pornesc pe curbă de nivel direct către lacul Scărișoara, locul în care vom campa.
 

Foto 13. De pe vârful Micușa- 2160 m

Ceasul era în jurul de 17.30 și vântul a început să sufle destul de tare, astfel că brusc s-a făcut destul de rece. Stăm puțin pe Micușa, însă, din păcate, o luăm și noi către lac înainte de apusul soarelui. Sper să revin pe acolo pentru a prinde un apus peste culmile din Godeanu și Țarcu.

Foto 14. Suprapuneri de culmi (foto. Marian Poară)

Foto 15. Și din nou către Retezat

 În urma unei coborâri de aproximativ 200 de m sunt pe malul lacul Scărișoara, cel mai mare lac din Godeanu. Montăm corturile, mâncăm și rămânem la povești până când vântul ne trimite în corturi.

Foto 16. Oglindire în Scărișoara (foto. Marian Poară)

Foto 17. Apus (foto. Marian Poară)

Duminică dimineața, unii ieșim la fix din sacii de dormit: suprindem primele zare de soare care colorează pereții de deasupra lacului. La 8.20 pornim către șa.

Foto 18. Răsărit (foto. Marian Poară)

Foto 19. Autoportret

Un lucru destul de ciudat şi inexplicabul se pare că s-a petrecut: au dispărut trackurile de pe GPS lui Marian, asta chiar dacă în ziua precedentă le avea. Vremea e de partea noastră aşa că nu vor fi probleme de orientare, dar pentru că în zare se vede Gugu (muntele sacrul al dacilor), munte despre care există tot felul de legende, ne punem pe glume. ;))

Foto 20. Oglindire de dimineață

 

Foto 21. Lacul Scărișoara (foto. Marian Poară)

Dacă ieri muntele ne-a suprins cu platforma Borăscu şi formele de eroziune aferente, spectacolul continuă și astăzi: stâncile Bisericile din Bulz de pe Cracul Cu Sănune, pâlnii de eroiziune, şanţuri morfologice, culmi roşiatice datorită merişorului uscat, lacul Moraru ori obârşia pârâului Mâţului.

Foto 22. Obârșia pârâului Mâțului (foto. Marian Poară)

 De pe vârful Piatra Scărişoarei coborâm către şaua Mâţului, cea mai îngustă porţiune de pe creasta munţilor Godeanu.
 

Foto 23. Șaua Mâţului (foto. Marian Poară)

Foto 24. Lacul Moraru și vf. Gugu

  Foto 25. Pâlnii de eroziune (foto. Marian Poară)

 Din aceasta şa, banda roşie se va îndrepta către vf. Godeanu, iar noi facem schimbăm direcţia de mers, spre dreapta, în urcare către vârful Morarul. Şi aceasta se prezintă sub forma unei imense câmpii la o altitudine de peste 2000 m. Acum Ţarcu este şi mai aproape; în prelungirea lui, masivul Muntele Mic şi în departare zărim chiar şi nişte antene din munţii Semenicului.

Foto 26. Oglindire în ochelarii lui Ibi :) (foto. Marian Poară)

Foto 27. Merișor și afiniș uscat (foto. Marian Poară)

 Până la vârful sacru al dacilor mai avem ceva; o coborâre şi apoi lungă urcare către vârf cu trecere peste vârful Scăriţa. Când am schimbat direcţia ar fi trebuit să ne încriem pe marcajul bandă albastră, dar acesta lipseşte cu desăvârşire. Pe aici nu prea există nici potecă, ci doar iarbă uscată... care parcă e aurită în lumina soarelui.

Foto 28. Urcând către Gugu - 2291 m (foto. Marian Poară)

Foto 29. Culmi peste culmi... (foto. Marian Poară)

Foto 30. Lacul Gugu (foto. Marian Poară)

 Abia cu câţiva metri înainte de vârf, apare şi lacul Gugu, în partea dreaptă. Pe Gugu, trupa se reîntregeşte. În ciuda numeroaselor legende care spun că pe Gugu își fac simtiță prezența tot felul de energii, noi nu şimtim nimic :)... punem de o pauză de odihnă şi masă. Înainte să ne luăm rucsacii în spate facem şi o poză de grup.

Foto 31. Curgere de pietre

Foto 32. Țarcu și stația meteo (foto. Marian Poară)

 Foto 33. Nebunie de culori (foto. Marian Poară)

 Aşa cum se întâmplă de obicei, piciorul nordic al vârfului Gugu e mult mai stâncos şi îngust în comparaţie cu cel sudic. La capătul lui, culmea se tranformă într-o păşune alpină foarte întinsă. După ce o parcugem, coborâm un prag cu jnepeni, unde jneapănul a pus stăpânire pe fosta potecă.

Foto 34. Ibi, Andrei, Anca, Marian, Oana, Anca, Alina, Laura, Florin, Luci și: cârtițoiu (foto. Marian Poară)

Foto 35. Piciorul nordic al vf. Gugu

Ultimul vârf înainte de a începe coborârea spre pădure e vf. Bran. Pe nord-est, acesta e acoperit de jnepeni şi ienuperi.. adică fix în direcţia în care trebuie să coborâm. Nu avem încotro şi o luăm direct la vale făcând slalom printre jnepeni, şi coborând un versant destul de abrupt şi înierbat. La capătul lui dăm în poteca ciobănească care apare şi pe hartă, potecă care avea să ne ducă în apropierea lacului Gura Apei. Poteca nemarcată (şi aceasta) e suficient de clară.
 

Foto 36. Până la vf. Bran, tot câmpie...

La sfârşitul coborârii, dăm într-un drum forestier excelent, care avea să se termine în curând, ceva mai sus pe valea Lăpuşnicului Mic. Ultima provocare înainte de a ajunge la maşini a fost cea de traversare a apelor Lăpuşnicului Mic. Mergem vreo 2 km pe drumul forestier până când găsim un drum de taf, ce părea a fi recent, îl coborâm, din piatră în piatră trecem apele repezi şi urmăm un alt drum asemănător care ne scoate în drumul unde sunt maşinile, la care ajungem după mai puţin de 1 km.
Voi reveni cât de curând în Godeanu, dar pe skiuri de tură. :)

Traseul: