Bucegi (25-26 august 2012)

Foto: Marian Poară

Teama unei posibile întâlniri cu ursul brun a fost unul dintre motivele pentru care Bucegiul a fost ocolit în turele mele de până acum. Chiar și asa pentru toate există un început. Prima întâlnire cu munții Bucegi am
avut-o prin clasa a 9 a, când cu ocazia unei tabere în Bușteni, am urcat ca majoritatea lumii cu telecabina până pe platou. O vizită la binecunoscutele obiective de acolo, o scurtă drumeție până la crucea Caraiman și cam atât. Acum, după 8 ani, a sosit timpul pentru ceva mai serios; îl voi însoți pe Marian într-o tură în acești munți.

Foto 1. Bucșoiu, 2492 m

Vineri către miezul nopții, ne urcăm în trenul ce are ca stație finală: marea. După mai multe ore decât cele prevăzute în mersul trenurilor, coborâm în gara Bușteni. Viitorii colegi de tură, Cezar și Emil (veniți din București), ne așteptau de ceva vreme. Două, trei vorbe și pornim către Diham. Nesomnul de peste noapte încă nu se resimte.
Pentru început drumul de pe valea Cerbului e asfaltat mergând pe o stradă a stațiunii, apoi pietruit și ajungem la "marea" de corturi, rulote care apar pe timpul verii  în acest loc. "Impresionați" înaintăm cu spor către cabana Gura Diham unde ciugulim câte ceva, luăm apă și pornim în traseu.

Foto 2. Prin "cartierul"  de dinaintea cabanei Gura Diham

 Avem în jur de 1600 m diferență de nivel până la Omu, așa că o luăm ușurel, pe marcajul bandă roșie. După ce am văzut mai toate tomberoanele răsturnate, mă cam așteptam ca la un moment dat să apară ursul prin pădure. :))
 Evident, că acest lucru  nu se întâmplă, pădurea tot pădure e pe aici și probabil că ursul e ocupat cu altele la ora asta. Primele 15 minute poteca urcă abrupt, direct în sus, iar apoi panta se mai îmblânzește. Din când în când câte un fir de apă trece peste potecă... și povestea se repetă până ajungem în Poiana Izvoarelor. Știm că aici aveam să găsim ultima sursă de apă pentru ziua de azi. Destul de greu aflăm unde e izvorul; acesta abia dacă mai curge astfel că durează câteva minute până ne umplem recipientele. Cu proviziile refăcute ne vedem de drum.

Foto 3. În câteva ore, vom fi acolo: sus

 În poienița de la Pichetul Roșu zărim colții Morarului și vârful Bucsoiu, pe care îl vom urca.  La scurt timp, facem o pauză forțată în mijlocul  potecii, căci aceasta era blocată de o turmă de oi. Rămânem cu gura căscată când vedem pe unde au urcat ciobanii cu ele și pe unde vor continua. Tot prin pădure, apoi prin poiana Bucșoiului (aici vedem și intrarea pe valea omonimă, vale nemarcată) și în curând luăm masa la vreo 5 minute înainte de "La Prepeleac", căci apoi aveam să ieșim în soare.
"La Prepeleac"- triunghiul roșu o ia spre cabana Mălăiești , în timp ce banda roșie continuă către Bucșoiu. Ceea ce a urmat, a constituit cea mai grea urcare pe care, probabil, am făcut-o până acum. Vorbele care afirmau cum că această urcare, marcată, e printre cele mai dificile din țară, aveau să ni se confirme.

Foto 4.  Potecă spre Bucșoiu

Foto 5. Potecă spre Bucșoiu

Pentru că tocmai am ieșit deasupra pădurii, dăm de etajul jnepenilor; poteca e foarte abruptă, îngustă, plină de praf și grohoțiș mobil, însoțită de vegetație înaltă... greu și cu bețe. După ce ieșim din zona cu jnepeni, aproape că nu se schimbă nimic... în peisaj apărând și lanțurile. Cu un ultim efort ajungem la pilonul, care pare să marcheze începutul crestei nordice ce pornește din vârful Bucșoiu.

Foto 6. Încă urcăm 

Foto 7. 3 țancuri ca niște dinți

 E momentul pentru o scurtă pauză și  un tur de orizont, ținut de Cezar. Vârful tot departe e... așa că nu avem încotro decât să ne repunem în mișcare. De acum muntele ni se tot dezvăluie: valea și cabana Mălăiești, culmea Țigănești, releul Coștila și pereți cum nu am mai văzut pe la noi.

 Foto 8. Creasta Balaurului și abruptul Morarului

Foto 9. Releul Coștila

Urcăm vreo trei "trepte" și abia apoi ajungem pe cei 2492 de metri ai vârfului. De aici nu mai  e nici o grabă, cabana și vârful Omu se află în câmpul nostru vizual așa stăm vreo oră. Multă lume se perindă prin zonă, cei mai mulți, urmând să coboare pe unde am venit noi. Eu ajung foarte simplu la concluzia că acest traseu nu-mi doresc să-l refac prea curând.
Coborând de pe vârf, creasta Balaurului (Bucșoiului Mic) rămâne în partea stângă, Cezar ne arată ieșirea din valea Bucșoiului, valea Caprelor, valea Morarului, iar apoi ultimul urcuș pentru ziua de astăzi, unul scurt care ne scoate  în platou  la doar câteva minute de vârful Omu.

Foto 10. La coborârea de pe Bucșoiu 

Foto 11. "Minuni sub bolți"

 

Foto 12. Vf. Omu

În agitația de la  cabană, ne așezăm și noi la masă, unde vom rămâne pentru câteva ore. Pentru a reface proviziile de apă, Cezar se oferă să coboare către cascada Obârșia Ialomiței, unde abia va găsi un fir de apă, mai jos de cascadă, aceasta fiind secată. Tot Cezar rezolvă și cu cazarea iar pe la ora 22 suntem răpuși de somn.

Foto 13. Răsărit de după pâclă

Duminică dimineață, cu puțin înainte de 7 jumătate suntem gata de drum. Se pare că pâcla de ieri nu ne va lasă nici astăzi să vedem munții vecini Bucegilor.

Foto 14. De la Omu, către Scara, Tigănești...

 Pentru ziua de astăzi, băieţii aleg ruta: cabana Omu- şaua Hornurilor- vf. Scara- Turnurile Ţigăneşti- refugiul Ţigăneşti- lacul Ţigăneşti- şaua Crucii- cabana Mălăieşti- La Glăjărie- cabana Diham- şaua Baiului- pe sub vf. Leuca Mică- vf. Grecului- valea Grecului- gara Azuga. La fel ca şi în ziua precentă o parte din denumiri îmi sunt foarte cunoscute, însă abia după numeroase repetări şi identificări pe traseu reuşesc să mi le fixex în harta minţii.
De pe platoul unde este situat vârful şi cabana Omu pornim pe marcajul bandă roşie, într-o uşoară coborâre către şaua Hornurilor. În liniştea şi lumina dimineţii avem norocul de a vedea 4 capre negre foarte aproape de potecă. Aceastea nu par deloc fricoase şi traversează poteca fară nici o grabă.

Foto 15. Fereastra Țigănești

Foto 16. De lângă fereastră, spre culmea Țigănești

 Când suntem în dreptul vârfului calcaros, Turnul Scării, lăsăm rucsacii în potecă şi urcăm către Fereastra Ţigăneşti. De acolo se vede întreaga vale Ţigăneşti, muchia Padina Crucii. Până către vf. Scara tot avem vreme să tragem cu ochiul către valea Gaura şi culmea Ţigăneşti care era scăldată într-o lumină tare plăcută.

Foto 17. Culmea Țigănești

Vf. Scara se prezintă sub forma unui platou, pe care se regăsesc urmele unui vechi refugiu. În partea stângă apare culmea Ciubotea, iar noi ne apropiem tot mai mult de impresionantele Turnuri Ţigăneşti.

Foto 18. Lanțuri...

Foto 19. ...cât cuprinde

Foto 20. Valea Țigănești și culmea Padina Crucii

 Dacă de la departare par de netrecut, ajunşi la locul faptei realitatea pare mai umană: câteva lanţuri, potecă îngustă, o porţiune de brână, iar în final potecă înierbată până la refugiul Ţigăneşti. Banda roşie se continuă spre muchia Clincea, iar noi ne mutăm pe bandă galbenă, pentru a coborî la lacul Ţigăneşti.

 Foto 21. Turnurile Țigănești

Foto 22. Valea Ciubotea

După 20 de minute, suntem pe malul lacului (care seamană mai mult cu o băltoacă) printre măgari şi cai. De la lac către şaua Crucii, poteca merge pe curbă de nivel, iar apoi coboară abrupt (aducându-mi aminte de urcarea, de ieri,  din zona cu jnepeni către Bucşoiu).

Foto 22. Lacul Țigănești

Foto 23. Lacul Țigănești

 Foto 23.Valea Țigănești văzută de pe Padina Crucii

 Foto 24. Cabana Mălăiești

O bere, câte ceva dulce la cabana Mălăiești şi apoi intrăm în pădure pe coborârea către Glăjărie. O serie de poieniţe, apoi doar pădure și suntem în valea amintită. Pentru prima dată de la începtul turei vedem o apă curgătoare. Zăbovim puţin înainte de a urca cei vreo 300 de metri diferenţă de nivel până la cabana Diham. Acest urcuş îl facem însoţiți de cruce albastră; traseul însă este unul destul de urât, poteca veche fiind acum înlocuită de un drum de taf care urcă foarte abrupt.
Nişte nori, care par să confirme faptul că pentru astăzi instabilitatea era mai crescută, ne fac să ne răzgândim în privinţa prânzului şi să ne vedem de restul traseului. Până în şaua Baiului mergem pe drum, drum ce mă face să mă gândesc la un pedalat prin zonă. Din această şa părăsim drumul şi continuăm prin dreapta unităţii militare pe TG, BA şi TR. Pe curbă ne nivel trecem pe sub vf. Leuca Mică, vf. Grecului iar coborâre pe TG până la gara din Azuga. Coborârea a fost una rapidă, exclusiv prin pădure.
Plăcut impresionată de prima întâlnire cu Bucegiul, voi reveni cu siguranţă. :)