Tură pe graniţă, munţii Maramureşului (16-17 iunie 2012)

Tura în munţii de pe graniţă a intrat în tradiţia clubului din care fac parte. La fel ca şi la ediţiile precendente şi acum ne-am adunat un grup numeros, aproape 30 de colegi.

Foto 1. Base camp pe malul lacului Vinderel (foto. Marian Poară)

Vineri după amiază, ne-am adunat cu mic cu mare şi am pornit către Maramureş. Pentru cei aproximativ 200 de kilometri care ne despart de destinaţie am ales ruta: Cluj- Gherla- Beclean- Salva- Săcel- Bogdan Vodă- Bocicoel- Vişeu de Jos- Ruscova- Repedea- Poienile de sub Munte- cătunul Coşnea. Pentru că eram cu 6 maşini mai facem două regrupări pe traseu şi în jur de orele 22 ajungem în dreptul cabanei forestiere de la capătul cătunului, urmând să punem corturile câte sute de metri mai în amonte, pe valea Socolău. Deoarece a doua zi la ora 7 trebuia să fim cu rucsacii în spate ne retragem destul de repede la căldura sacilor de dormit. 

Dimineață, cu o precizie de ceas elveţian, sosesc şi cei care au dormit în apropirea gării din Leordina (Marlene, dl. Dinu şi trei colegi care au venit tocmai din capitală pentru această tură). La 7.15 intrăm în traseu. Urma să parcurgem un traseul destul de dezechilibrat din punct de vedere al lungimii: adică peste 30 de km în prima zi şi în jur de 15 în a doua. Însă acest lucru l-am ştiut cu toţii de la bun început. Poteca pe care ne înscriem e situată peste drum de malul văii unde am campat. Până pe graniţă, unde situaţia e foarte clară datorită drumurilor (unul la noi în ţară, celălalt la ucrainieni) şi a bornelor, avem să înaintăm mai mult ghidaţi de gps, marcaje existând doar începând cu creasta Farcău-Mihailecu către vest. De partea cealaltă a acestei creste, aşa cum aveam să constatăm în curând e plin de drumuri, astfel că fără un gps e cam greu. Bun, începem urcarea... urcare ce avea să ţină până în momentul în care ajungem pe graniţă. Până pe primul vârf, Plişca, urmăm drumuri forestiere, când foarte clare când drumuri mai mult abandonate sau scurte porţiuni de urcat pieptiş prin pădure. 

Foto 2. Spre vârfuri Boucu şi Răchita (foto. Marian Poară)

După muntele Plişca urmează o succesiune de poieni şi pâlcuri de pădure pe care care le traversăm rând pe rând. Treptat, rămând în urmă şi vârfurile Boucu, Răchita şi Copilaşu, pe care de altfel le-am ocolit pe curbă de nivel. După ce trecem de stâna Boucu, mergem pe un drum în toată regula.

Foto 3. Pe fundal: vârfurile Mihailecu (st.) şi Farcău (dr.) (foto. Marian Poară)

Temperaturile mai mult decât acceptabile parcă ne îmbiau la o tură pe biciclete pe aceasta.

Foto 4. Mulţi suntem... şi din faţă (foto. Marian Poară)

Foto 5. ... şi din spate (foto. Marian Poară)

Sub vârful Răchita dăm de un izvor, de unde hotărâm să luăm rezerve de apă pentru restul zilei. Alta probabil nu vom mai găsi până la lacul Vinderel, unde vom înnopta. Intrarea pe fâşia ce reprezintă graniţa dintre România şi Ucraina este marcată printr-o bariera de lemn. Marcăm momentul printr-o poză de grup.

Foto 6. Intrarea pe graniţă (foto. Marian Poară)

 Important de ştiut amatorilor de drumeţii pe graniţa de aici, că în prealabil am lăsat un tabel cu datele personale ale fiecărui participant, la sediul poliţiei de frontieră din Poienile de sub Munte. De asemenea, mai aveam câteva copii, în eventualitatea în care ne vom întâlni cu graniceri. Dacă doriţi să vă plănuiţi o tură pe aici, găsiţi mai multe sfaturi utile pe site-ul dl. Mititeanu. De acum ne aşteaptă o lungă plimbare pe graniţă, pe drumul din partea stânga  bornelor româneşti, în sensul în care înaintăm.

Foto 7. De partea românească (foto. Marian Poară)

Pentru început nu există nici o diferenţă vizibilă între starea drumului nostru şi al lor. Ulterior, situația avea să se schimbe căci al nostru când era drum de pământ, când înierbat, când o potecă abia vizibilă... în timp ce de partea cealaltă, vecinii noştri au un drum mult mai bun. Primul vârf de pe graniţă e vârful Stogu (1651 m). În perioada interbelică el reprezenta graniţa dintre trei teritorii: România, Polonia şi Cehoslovacia.

Foto 8. Vf. Stogu, graniţa României, Poloniei şi Cehoslovaciei în perioada interbelică (foto. Marian Poară)

 Foto 9. Popas pe graniţă (foto. Marian Poară)

Foto 10. Coborârea de pe Stogu (foto. Marian Poară)

 Pentru a ne face curaj să-l urcăm ne oprim pentru a lua masa de prânz. Urcarea pe Stogu arată din departe asemeni unei pârtii de ski, cu o pantă nu prea abruptă... Pe vârf, după tradiţionalul Gipfelkuss, câţiva noi colegi au norocul să-şi primească carnetul tocmai pe acest vârf. Coborârea de pe Stogu ne solicită la maxim gleznele, fiindcă e foarte abruptă. Tot pe curbă de nivel şi cu Ucraina în dreapta şi România în stânga ajungem înainte de vârful Corbu (1697 m). Balanţa avea să se inverseze... acum urcarea e susţinută.

Foto 11. Plaiuri ucrainiene (foto. Marian Poară)

 Vârfurile Farcău şi Mihailecu se apropie tot mai mult de noi; de fapt noi ne apropiam de ele. Până când cotim stânga mai avem de trecut doar pe lângă câteva borne. Pentru unii borna 401, de la ucrainieni, iar pentru alţii o scurtă coborâre spre muntele Bârsănescu. Presaţi oarecum de lăsarea întunericului, nu mai urcăm Steavu ci ne înscriem pe o potecă ciobănească foarte bine conturată, care ne duce mai mult pe curbă de nivel până în faţa urcuşului final de sub vârful Farcău (1957 m), cel mai înalt vârf din munţii Maramureşului. Aceeaşi potecă taie vârful şi ne scoate în şaua dintre cele două vârfuri: Farcău şi Mihailecu. Unii dintre noi prindem apusul de aici.

Foto 12. Razele apusului (foto. Marian Poară)

Foto 13. Vârful Farcău, 1957 m (foto. Marian Poară)

Foto 14. Un ultimul efort (foto. Marian Poară)

Urcarea pe Farcău rămâne pentru dimineaţa următoare. Primii ajungem pe malul lacului Vinderel la 21.15, urmând ca restul să sosească pe rând în interval de o oră. Lacul se află într-o căldare sudică dar are scurgere spre nord, ceea ce reprezintă o adevarată curiozitate.

Foto 15. Apus şi umbră  (foto. Marian Poară)

Foto 16. Lacul Vinderel (foto. Marian Poară)

Lacul dar şi izvoarele din jurul lui par să reprezinte locul preferat al unor cai şi vaci, talăngile şi galopul aveau să ne dea ceva emoţii pe tot parcusul nopţii. Tot în preajma lacul se află şi o ravenă.
Înainte de a încheia ziua am oprit gps-ul la fix 33 de km şi 2178 m dif de nivel în urcare. După aşa un efort cădem destul de repede în plasa somnului...

Foto 17. Forfota de dimineaţă (foto. Marian Poară)

  Duminică dimineaţa nu lenevim prea mult prin corturi căci aveam o restanţă din ziua precendentă: vârful Farcău, topul masivului. Rând pe rând pornim înspre el. Cu forţe proaspete, cei 300 de m diferenţă de nivel ce ne stau în cale abia dacă îi resimţim.

Foto 18. Ucând pe Farcău, în plan apropiat lacul Vinderel şi vf. Mihailecu; în zare cresta Rodnei (foto. Marian Poară)

Sus, Marlene şi dl. Dinu ne ţin o adevarată lecţie de geografie, făcând un tur 360 de grade al vârfurilor şi munţilor care se văd de aici.

Foto 19. Căldarea nordică a Pop Ivanului (1937 m) (foto. Marian Poară)

Foto 20. O parte din trupă pe vf. Farcău (foto. Marian Poară)

Foto 21. Riduri şi oiţe (foto. Marian Poară)

Apoi, fără grabă, revenim la corturi, le strângem, ne facem rucsacii şi ne îndreptăm spre ultimul urcuş, cel către vârful Mihailecu (tot către 300 de metri diferenţă de nivel, până la 1918 m). E aiba ora 10 şi deja e mult mai cald decât ieri.

Foto 22. Vinderel şi Farcăul, văzute de pe Mihailecu (foto. Marian Poară)

O dată ajunşi pe vârf, eram pe teriotoriul probabil celui mai nordic marcaj bandă roşie din ţară. Practic, dacă am văzut câteva astfel de marcaje, la distanţă foarte mare şi şterse. Facem o pauză de regrupare... de aici aveam doar de coborât până în cătunul Luhei, situat la aproximativ 700 m altitudine. Pe lângă priveliştea pe care o oferă şi acest vârf, am rămas cu imaginea băltoacelor şi izvoarelor aflate în căldarea sudică şi trecute pe hartă sub numele de Circurile Rugaşului. Patru dintre colegii de tură aveau să coboare pe acolo, în timp ce noi, restul, continuăm pe creasta Mihailecului.

Foto 23. Creasta Mihailecului (foto. Marian Poară)

 Căldura care devenise demult insuportabilă dar şi mersul în coborâre pe panta mare înierbată, fără potecă, nu sunt deloc o plăcere. Ne bucurăm când ajungem la liziera pădurii.

Foto 24. Căluți (foto. Marian Poară)

Foto 25. "2 ... frumoşi" (foto. Marian Poară)

Fără nici o istorie notabilă, probabil şi din cauza căldurii, ajungem şi la primele aşezări ce prevestesc apropierea de cătunul Luhei.

Foto 26. Uliţă în Luhei (foto. Marian Poară)

Întinderile cu flori de câmp de după garduri par să compenseze lipsa florilor de la altitudinile de care tocmai am coborât. În timp ce noi şoferii, avem parte de încă 1 km jumătate, pentru a recupera maşinile, restu rămân să îşi răcorească picioarele în apele repezi şi reci ale unui afluent al văii Ruscova. Înainte de a intra în sauna din maşină nu uit să opresc gps-ul ce îmi arată şi statistica finală a turei: 47, 2 km cu 2797 m diferenţă de nivel. Pentru a scăpa de canicula de afară, ne refugiem cât mai repede la aerul condiţionat (nesănătos) al maşinilor şi pornim către casă pe o variantă ce o bănuiam mai bună. În Vişeul de Jos nu mai facem dreapta către Bogadan Vodă ci continuăm către Moisei. În final am constat, că ocolul nu prea a meritat, asfaltul şi aici având pe alocuri niştre cratere de toată frumuşetea. Pentru a ne linişti apetitul culinar unii am oprit la Popasul Haiducilor din Fiad.

 P.S. -track şi profil aici
-pe canicula de afară, cu gândul la ... Rodnei 

-dacă tot am mers atâția kilometri pe graniță, să vă arăt și o poză cu câte o mostră din fiecare bornă, a lor cu vopsea proaspată în culori reprezentative, a noastră... prezența culorii verde să fie o aducere aminte a faptului că acum câteva decenii acest teritoriu făcea parte din imperiul Austro-Ungar?!