Natură însângerată (Lacul Geamăna - 6 mai 2012)

Într-o primăvară cu multe ploi şi instabilitate atmosferică, iată o duminică însorită, în care hotărâm să scoatem bicicletele de la păstrare.

Direcţia: valea Arieşului, comuna Lupşa. În Lupşa trecem Arieşul spre Poşogani (pe un drum recent asfaltat) şi parcăm maşina la poalele Dealului Sfârcului. Şi, încălecând pe-o şa, am pornit spre obiectivul nostru de azi: lacul de decantare Geamăna.

Ne mişcăm destul de lent, e prima tură pe anul ăsta cu bicicletele, dar măcar avem timp să ne delectăm cu trilurile pitulicilor fluierătoare, aflate în perioada „flirturilor”. După urcuşul pe serpentine, printre casele răsfirate ale satului Pârâu Cărbunari, ajungem în nordul lacului, la cca 1.5 km vest de baraj. Consultăm harta şi decidem să ocolim lacul în sens trigonometric.

De aici, deşi traseul nu mai are mari diferenţe de nivel, ne oprim mult mai des. E incredibil ce ni se dezvăluie în faţa ochilor; iar dacă ochiul se bucură de contraste, sufletul exclamă: „Ce oribilitate!”

Parcă sfidând sterilul care le înghite casele, o mână de oameni încă mai stau în zonă. Viaţa merge înainte, cu sau fără voia lor. Unii se ocupă cu însămânţările de primăvară. O mătuşă din Trifeşti, foarte aproape de valea roşiatică a Şesii, îşi lasă treburile pentru câteva minute şi vine să povestească cu noi.

Cel mai tare o afectează singurătatea... Soţul ei murise de necaz când sterilul le-a acoperit casa şi au fost nevoiţi să se mute. Au luat o casă în chirie mai la deal. Copiii i-au plecat care încotro, căci în zonă nu-i angajează nimeni (Chiar şi cei de la CupruMin îşi aduc „oamenii lor”).

Continuăm prin Valea Holhorii şi Vinţa, apoi ajungem la baraj. E încă devreme, aşa că hotărâm să lungim puţin tura: coborâm pe valea Şesei până la Lunca (pe la mănăstirea Bârzan), şi ne întoarcem la maşină pe drumul naţional.

Traseul e recomandat pentru mersul cu bicicleta, drumul pietruit e în stare foarte bună. Nerecomandat iubitorilor de natură nealterată.