Foto: Marian Poară
Spre deosebire de anii precendenţi, de acest Paşte nu am mai stat pe acasă ci am plecat către o cabană din satul Ocolişel. Vremea mult prea nehotărâtă nu ne-a lăsat să plănuim o ieşire de mai multe zile. Dar pentru că nu ne stă în fire să lenevim zile în şir am făcut şi puţină mişcare prin zonă.
În prima zi, cea de Paşte, am făcut o drumeţie destul de scurtă către vârful Vârfuiata (966 m). Cele nici 3 minute de pauză înregistrate de gps, pe parcursul celor aproape 11 km ai circuitului, sunt mai mult decât grăitoare: am tot fugit de ploaia care ne dădea târcoale. Chiar şi aşa nu scăpăm fără două duşuri primăvăratice.
Foto 1. vine, vine primăvara!
Foto 2. Ne îndepărtăm de sat
Foto 3. Spre cheile Ocolișelului
Foto 4. Deja au ieșit la păscut
Foto 5. Cer plumburiu deasupra cheilor Pociovaliștei
Foto 6.
Foto 7. Suntem urmăriți de ploaie
Foto 8. Apoi iese soarele
Foto 9. Pitită
Foto 10. Cabana în care am stat
Foto 11. Prin livadă...
Dimineaţa celei dea doua zi ne întâmpină cu câteva ore de ploaie mocănească. Apoi ploaia s-a oprit şi am mai pus de o plimbare în zonă. Tot de aceeaşi parte a văii Ocolişelului, dar puţin mai în amonte, mai aproape de cheile omonime. Altitudinea maximă am atins-o în punctul de panoramă, vârful Pleşa Runcurilor (931 m)- deasupra cheilor Runcului. Vremea foarte bună care şi-a făcut loc ne-a lăsat să admirăm satele pe valea vecină (cea a Ocolişului), dar am avut privelişti şi către alte locuri cunoscute nouă.
Foto 12. Viorele
Foto 13. Floarea Paștelui
Foto 14. Greu la deal, cu așa bagaj :P
Foto 15. Platoul de deasupra cheilor Runcului
Foto 16. Din lumea celor care nu cuvântă
Foto 17. Cheile Pociovaliștei
Foto 18. Alpinist în devenire :)
Foto 19. La sfat
Foto 20. Trecut-au anii...
Foto 21. O stâncărie ce se aseamănă cu piatra Buceș-Vulcan
Foto 22. Perete din cheile Runcului
Foto 23. În direcția vântului
Foto 24. Vârful Pleșa Runcurilor
Foto 25. Ocolișelul
Foto 26. Sigur e primăvară?
Foto 27. Satul Lunca Largă
Foto 28. Cheile Ocolișelului, vf. Piatra Mare și stâncile Ciobanului de la cetatea Lita
Foto 29. Altă căsuță în voia sorții
Foto 30. Cu vedere spre cer
Foarte faina poza 6. Mi-ati dat o idee buna pentru o tura de iarna (sa nu am probleme cu cainii de la oi).
RăspundețiȘtergere