Plimbare în Parâng cu pornire de pe Transalpina (17 iulie 2011)

Dacă tot mi-am făcut drum până la Hunedoara pentru a participa la prima ediţie a DHS Corvin Mtb Maraton, m-am gândit să lansez o invitaţie printre colegii de club. Contrar aşteptărilor, multă lume era în tabăra din Bucegi, mulţi studenţi plecaţi deja din Cluj, în mai puţin de o oră după ce am trimis mailul eram de o maşină.
Vineri după amiază, în formaţia: Cristina, Elodie, Ioana, Laura, Raluca, Alin, Bogdan şi Alina, aşadar cu două maşini plecăm spre Hunedoara. Căldură mare şi pe acolo: 35 de grade la ora 20... mă gândesc cu groază ce mă aşteaptă sâmbătă: 60 de km cu 1750 m diferenţă de nivel.
Noaptea ne-o petrecem în campingul din incinta castelului Huniazilor (Corvinilor), loc ales pentru startul şi finishul concursului. Căldura insuportabilă de peste noapte, dar și cheful celorlaţi de a sta la poveşti până după miezul nopţii mă determină să îmi pară puţin rău de decizia luată, aceea de a dormi în camping.

Foto 1. Panoramă 1

 

Foto 2. Panoramă 2

Foto 3. Panoramă 3

Sâmbătă dimineaţa, după maxim 5 ore de somn, mă alinez la start. Noroc că nu ne bate soarele în cap încă de la început. Rapid, îmi vine cheful de pedalat, mai ales că ultimele două maratoane (maratonul Medieval Mediaş şi mtb maraton Baia Mare) au avut noroi din belşug.
Cum eu sunt singura care particip, restu lumii merge la lacul Cinciş, până când eu îmi termin treaba.

Foto 4. Lună plină

În jurul orei 20 părăsim Hunedoara, având ca destinaţie pasul Urdele de pe Transalpina. La interesecţia către Voineasa ne întâlnim cu Adi, Claudia şi Cristina, ce ne aşteptau de o oră, iar apoi pornim cu toţii la drum. "Transalpina este cea mai înaltă şosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). La mijlocul lunii iulie 2011 Transalpina era asfaltată în proporţie de peste 98 % iar până la finalul lui 2011 va fi în totalitate reabilitată". (sursa)

Foto 5. Coborârea de pe Setea Mare- la întoarcere

Foto 6. Departe, Rânca

Fiindcă e noapte nu ne dăm seama exact unde suntem, iar atunci când găsim un loc în care să putem scoate maşinile de pe carosabil ne oprim. Dormim în munţii Latoriţei, iar dimineaţa mai urcăm încă 6 km pe soşea, până aproape de pas. Ideea de a veni până aici şi a face o tură pe ultima bucată de bandă roşie (până la lacul Câlcescu) îi aparţine lui Adi. Încă de la locul unde am campat se vedea cum Parângul e în nori... dar acum, dacă tot suntem aici, ne echipăm de tură. Intrarea pe traseul marcat cu bandă roşie este semnalizată de un pilon.

Foto 7. Pe bandă roşie

Vremea nu prea intenţionează să se schimbe; e frig, ceaţă, începe şi ploia, se aud tunete, vedem şi fulgere. Aproape de vf. Setea Mare apar primele momente în care vedem lacurile de deasupra Câlcescului. Tot pe ploaie ajungem şi la 15 minute de vf. Piatra Tăiată, moment în care hotărâm să ne întoarcem. Nu mergem decât 2, 3 minute şi dintr-o dată orizontul se deschide și astfel avem privelişte spre toată creasta munţilor Parâng. Cum unii mai înfriguraţi au luat avans, nu ne mai întoarcem spre lac, dar nici nu ne grăbim înapoi la maşini.

Foto 8. Vale sudică

Foto 9. "Atacaţi" de oiţe

Banda roşie e refăcută, altfel cred că ne-am fi descurcat mai greu prin ceaţa groasă. De asemenea am rămas destul de surprinşi de apariţia în creastă, în şaua dintre vf. Setea Mare şi vf. Pleşcoaia, a triunghiului roşu. Acesta nu apare pe ediţia din 2009 a hărţii de la Dimap, însă l-am găsit pe o hartă mai veche. Aşa cum bănuiam coboară spre lacul Câlcescu prin Hornul Lacurilor. Ajunşi pe ultimul vârf, vf. Iezer, înaine de a coborî spre soşea pur şi simplu stăm şi privim către serpentinele până în pasul Urdele.

Foto 10. Ca la spectacol

Foto 11. Zoom pe maşini

Foto 12. Ultimele serpentine către pasul Urdele

Acestea sunt asaltate de multe maşini, mult mai multe decât ne-am fi imaginat, deşi, oficial, drumul e închis (de la Obârşia Lotrului în sus).
Cum nu am reuşit să facem tura pe care o aveam în plan cu siguranţă vom reveni.