Prin raiul rododendronilor, munţii Rodnei (17-19 iunie 2011)

Două, trei poze cu milioanele de rododendroni, pe care Adi mi le-a arătat după tura făcută de ei în Rodnei şi ştiam unde trebuie să ajung în acest weekend. Invitaţia lansată de dl. Dinu coincidea mult prea mult din punct de vedere al traseului dar şi ca şi obiectiv cu ceea ce îmi doream astfel în cât să nu fiu prezentă. Zis şi făcut: vineri seara, în formaţia din Parâng: Raluca Lupu, Dragoş Roncu, Marlene şi Dinu Mititeanu, Alina Cîrja eram în Moisei la intersecţia unde iese drumul ce coboară de pe valea lui Dragoş în şoseaua principală. După un refuz din partea unui domn ce era cu microbuzul în zonă, un tânăr se oferă să ne transporte până la intrarea pe valea Negoiesei- Borşa. Maşina dlui. Dinu, cea cu care am venit, rămâne parcată, în siguranţă, în curtea unei familii, prieteni cu soţii Mititeanu. Urma să o recuperăm duminică când vom coborî de pe munte.

Foto 1. Pe creasta Rodnei

Tânărul binevoitor nu ne duce doar până la intersecţia cu drumul ce coboară de pe valea
Negoiesei ci până la capătul său.
Pentru că nu e vreme de pierdut ne echipăm şi pornim pe firul văii. Nici nu începem bine că suntem nevoiţi să facem echilibristică pe nişte pietre extrem de alunecoase.Nu trec doar câteva minute până când urcăm malul abrupt căci mersul din bolovan în bolovan nu era o soluţie. Sus, ieşim lângă ultima locuinţă de pe valea Negoiesei, iar proprietarul aflat în curte ne spune că în urmă cu 4 ani o viitură a distrus vechiul drum şi de atunci nu s-a făcut nimic în acest sens. Primim câteva indicaţii şi continuăm. Poteca ce mergea prin iarbă, paralel cu firul apei nu avea să prevestească ceea ce urma: numeroase traversări ale apei unde adesea e nevoie de paşi uriaşi pe pietre foarte alunecoase, construirea de "poduri" pentru a reuşi să ajungem cumva pe celălalt mal, pierderea potecii urmată de o bălăureală de zile mari, întrucât vegetaţia pe alocuri era cât noi de înaltă şi nu în ultimul rând preserată cu multe trunchiuri de copaci căzuţi. Am uitat să precizez până acum că traseul ales de noi a fost cândva traseu turistic, marcat cu triunghi albastru, constituind varianta cea mai scurtă de a ajunge la fosta cabană Puzdrele. În urma acestuia au mai rămas doar câteva semne de marcaj foarte şterse şi o vale foarte sălbatică. Revenind la bălăureală: am pierdut poteca după ultima traversare a văii, când eram pe malul drept al apei, şi s-a încheiat fix când s-a lăsat întunericul. Coborâm către apă intersectăm poteca! O dată regăsită nu o mai pierdem, e foarte clară şi nici nu mai suntem nevoiţi să traversăm apa.

Foto 2. Bucheţel deosebit

Foto 3. Poartă printre rododendroni (foto. Raluca)

Ieşim din pădure şi stâna europeană pe lângă care trecem ne dă confirmarea că suntem foarte aproape de destinaţia primei zile. Încercăm să ne facem nevăzuţi însă, bineînţeles, animalele de pază ne observă şi îşi încep recitalul... ne latră şi se apropie din ce în ce mai mult de noi. După ce trecem de perimetrul stânei intrăm pe drumul ce vine peste pasul Prislopaş, traversează zona fostei cabane Puzdrele şi urcă către şaua Galaţului. În câteva minute în care câinii ne latră în continuare ajungem la ruinele fostei cabane şi găsim rapid 2 locuri pentru apartamentele de weekend. Avem parte de o vizită neobişnuită: ciobanul cu un topor zdravăm la purtător şi însoţit de câteva exemplare canine vine să vadă pe cine au lătrat atâta câinii. Din vorbă în vorbă ne spune cum de curând ciobanii de la altă stână au fost bătuţi, cum lui i-au fost furaţi nişte cai... de aici şi îngrijorarea sa.

Foto 4. Autoportret

Dimineaţa începe cu o trezire matinală la ora 6, astfel încât la 7 plecăm de la fosta cabană.
"În anii 1970- 80 a existat o puternică atracţie. Grupuri de prieteni se întâlneau aici mai ales iarna pentru a schia, a se delecta în splendoarea peisajului." (sursa)

De acolo urmăm mai mult sau mai puţin fosta potecă pe unde urcă triunghiul albastru către şaua Laptelui. Marcaj mai găsim doar într-un singur loc: un punct albastru. Urcăm încet dar sigur spre obârşia văii Negoiasa. Din locul în care luăm provizii de apă urmează un urcuş pieptiş pentru ca în final să ieşim în creastă. La 9 avem întâlnire cu Dia, Dan şi dl. Eugen care au pornit de vineri dimineaţa din pasul Plislop, înnoptând la lacul Cailor.

Foto 5. În şaua Laptelui

Foto 6. Vârful Puzdrele

Întârzierea lor se încadrează în sfertul academic, iar o dată făcută joncţiunea, începe plimbarea pe creastă în direcţia vârfului Pietrosu. Spun plimbare deoarece tura a semănat mai mult cu o tură foto, în grup existând mai mulţi pasionaţi de fotografie.

Foto 7. Genţiene uriaşe

Foto 8. Rodo...rodo

Foto 9. Ca şi cum numai acolo era rodo :)) (foto. Dragoş)

Ritmul însă, a fost numai bun pentru a putea admira milioanele de rododendroni în floare iar "pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese". Rând pe rând am trecut de vf. Laptelui Mare (sau Anieşului), pe lângă vf. Puzdrelor, de Tarniţa Bârsanului, pe sub Negoiasa Mare , prin şaua Tarniţa Negoieselor, Şaua Între Izvoare, iar cu excepţia lui Marlene şi a Diei care au mers pe curbă de nivel până în şaua Obârşia- Rebrii, restul am urcat vf. Repede şi apoi vf. Cormaia.

Foto 10. Fereastră spre vf. Buhăieştilor şi Pietrosu

Foto 11. Genţiene mai mici

Foto 12. Covor de smirdar

Foto 13. Spre Negoiasa Mare (foto. Dragoş)

În şa ne-am regrupat, am mai făcut o pauză după care am pornit întru-un ritm ceva mai alert, tot pe bandă roşie, peste vf. Obârşia- Rebrii până în şaua Tarniţa "La Cruce". Aici marcajul de creastă continuă peste vf. Gropilor, pe muntele Bătrâna până în pasul Şetref. Noi am luat-o spre dreapta, pe banda albastră, către Curmătura Buhăescu.

Foto 14. Contopire (foto. Raluca)

Foto 15. Acolo trebuie să ajungem! (foto. Raluca)

Foto 16. Coborând cu oile pe valea Repedea

Foto 17. Pauză în şaua Obârşia- Rebrii

Au urmat şi ultimele vârfuri ale acestei zile: vf. Buhăescu Mic şi Buhăescu Mare, iar o dată ajunşi în curmătura Pietrosului, am coborât la tăurile Buhăeştilor. De sus se vede o potecă foarte clară pe lângă lacuri, însă nu am mai căutat intrarea pe aceasta şi am luat-o direct la vale. Coborârea ce a însumat 300 de m diferenţă de nivel (de la 2200 m la 1900 m), a fost o coborâre tipică de Retezat sau Părâng. Personal mi-a adus aminte de traseul din Şaua Pietrei Tăiate către lacurile Zănoaga şi Câlcescu şi brusc munţii Rodnei şi-au arătat o faţă pe care nu o ştiam până atunci. Tăurile Buhăeştilor sunt trei la număr şi noi am campat pe malul celui din mijloc, de altfel şi cel mai mare.

Foto 18. Tăul ce se vede din Tarniţa "La Cruce"

Foto 19. Rodo alb... (foto. Raluca)

Foto 20. Roz vs. Alb (foto. Raluca)

Foto 21. Coborâre la tăurile Buhăeştilor

În dimineaţa ultimei zile fiecare a dormit până când a vrut, iar urcarea înapoi în şaua Pietrosului am început-o la ora 9. Am urmat poteca ce porneşte de pe malul lacului şi după 35 de minute eram înapoi sus, la doar 100 de m diferenţă de nivel de cel mai înalt vârf al Carpaţilor Orientali: vf. Pietrosu, 2303 m.

Foto 22. Dimineaţa...

Foto 23. ... pe malul lacului

Foto 24. Marmota de Rodnei (foto. Dragoş)

Foto 25. În fundal vf. Pietrosu

Foto 26. Poteca către Iezer

După o pauză pe vârf am continuat pe nemarcat pe culmea Hotarului. Chiar dacă nu este marcaj turistic tot timpul am mers pe potecă.
Şi această parte a traseului seamănă foarte bine cu ceea ce mai degrabă găseşti în Retezat sau Parâng. După impresionantul Piciorul Moşului, urmează piciorul Turnul Roşu, la fel de frumos însă mult mai accesibil. Singura porţiune mai dificilă a traseului o reprezintă o descăţărare de vreo 3-4 m, în care nu prea ai vizibilitate asupra prizelor.

Foto 27. Piciorul Moşului

Foto 28. Descăţarare (foto. Dragoş)

Foto 29. Traseu atipic pentru Rodnei (foto. Dragoş)

Coborând de pe culmea Hotarului am traversat o porţiune de pădure. Aproape la ieşirea din ea, potecea trece şi pe lângă un stâlp de marcaj, în stil vechi, dl. Dinu spune ca poate datează de prin anii '50, când e foarte posibil ca această potecă să fii fost însoţită şi de un marcaj turistic. Traversăm o poiană şi în câteva minute suntem în poiana unde se află fosta Casa Laborator, la fix când începe şi ploaia. Casa Laborator este situată la altitudinea de 1370 m; tot aici se află si un indicator ce arată 3 ore până pe vârful Pietrosu. Ploaia nu trece cu prea repede, stăm o oră jumătate, apoi ne luăm pelerinele şi pornim, în continuare, la vale.
Casa Laborator este închisă însă, lângă ea este un refugiu ce poate fi folosit pentru a înnopta.

Foto 30. Printre rododendroni

Foto 31. Culmea Hotarului

Restul coborârii se face prin pădure, pe potecă, pe valea Izvorului lui Dragoş. Aici ne intersectăm cu domnul la care se află cheile de la clădirea fostei Case Laborator, ce urca împreună cu un grup destul de numeros de francezi înspre ea.
Până ajungem la poarta Rezervaţiei mai prindem 2 reprize de ploaie destul de zdravene.
Nici bine nu trecem de poarta că dl. Hojda, prietenul soţilor Mititeanu, ne aşteaptă cu masina. Din acest loc mai sunt mai bine de 4 km până la şosea, însă drumul a fost de curând asfaltat.

Foto 32. Dediţei

Foto 33. Casa Laborator

În aşteptarea dl. Dinu care l-a dus pe Dan până în pasul Prislop pentru a-şi recupera maşina suntem primiţi de familia Hojda, în casa lor, ca şi unii de ai casei.
Tura o încheiem cu o pauză culinară la Popasul Haiducilor de la intrarea în localitatea Fiad.