La Muntele Puzdrele, printr-o mare de rododendroni (12 iunie 2011)

Prognoze sumbre pentru weekendul prelungit de Rusalii (11-13 iunie 2011), habar n-avem ce să facem. Ne hotărâm în ceasul al 25-lea să ne întâlnim în Borşa cu prietenii noştri ieşeni Simona şi Alin. Punem echipamentul cu noi: cât o fi ploaia de tare, până la Cascada Cailor tot mergem!

Sâmbătă seara ajungem în Borşa şi ne cazăm la Pensiunea Mara. Trupa din Iaşi (Simona, Alin, George, Alex şi Marian) era deja acolo, puţin obosită după tura din timpul zilei: până pe Pietrosu şi retur. Avuseseră noroc de vreme bună, cam ceţoasă, dar fără ploaie.

Foto 1. Lacul Iezer (11 iunie 2011, foto: George Neculai)

Stăm de poveşti şi încercăm să stabilim un traseu pentru duminică: mergem la telescaun şi urcăm, iar de acolo ne orientăm în funcţie de vreme.

Dimineaţa nu suntem chiar cei mai sprinteni, dar tot ajungem la baza telescaunului înainte ca acesta să intre în funcţiune. Lumea se strânge încet-încet, iar înainte de 9:30, urcăm în scaun. Călătoria durează aproape 30 min, să nu credeţi că vara se mişcă mai vioi ca iarna.

Foto 2. Cascada Cailor, văzută de pe versantul opus

Pe la 10, pornim agale la drum. Marcajul bandă albastră ne îndrumă spre şaua Gârgălău. O oră mai târziu suntem la lacul Ştiol, izvorul Bistriţei Aurii. Salutăm grupul de maghiari ajunşi cu puţin timp înaintea noastră şi facem o scurtă pauză.

Foto 3. Pe malul lacului

Foto 4. Lacul Izvorul Bistriţei

Brusc, 2 jeepuri!
- Ştiţi că vă aflaţi într-un parc naţional, nu? i-am întrebat.
- D-apoi dacă nu venim noi, vin alţii. Oricum se vine.
Argumentul fazan, cum l-am denumit eu după renumitul joc. Şi încercăm să evităm jocul Rişti şi câştigi un topor în cap.

Foto 5a. No comment

Foto 5b. No comment

Continuăm traseul cu un pronunţat gust amar. Vremea ţine cu noi, temperatura e numai bună de plimbare, cu ceva ceaţă, dar nici vorbă de ploaie. Pe la 12 ajungem în şaua Gârgălău. Nu peste mult timp intersectăm marcajul triunghi albastru care ne-ar coborî în valea Negoiasa, dar e prea devreme, iar vremea e bună, deci continuăm pe creastă.

Foto 6. Smirdar

Foto 7. Calcea calului în prim-plan

Foto 8. Spre şaua Galaţului

Foto 9. Piatra Rea

Foto 10. Fuga-fuguţa

Luăm pauza de masă pe vf. Galaţului (2048 m), pe la 13:00. Printr-o ceaţă din ce în ce mai deasă, coborâm în şaua Laptelui şi ocolim vârful Laptelui Mare prin dreapta, ajungând astfel direct în şaua Puzdrele, la 14:30. Urcuşul pe Laptelui Mare şi retur durează sub 30 de minute.

Foto 11. Poza de grup, pe vf. Galaţului

Foto 12. Dispărând în ceaţă

Foto 13a. Spectacol floral

Foto 13b. Spectacol floral

Foto 14. Negoiasa Mare înceţoşată

Părăsim marcajul bandă roşie ce urmăreşte creasta principală şi urcăm vf. Puzdrele, urmând să coborâm pe piciorul nordic al acestuia. La 15:40 suntem pe cel mai înalt punct al traseului nostru, la 2189 m altitudine şi începem coborârea.

Foto 15.

Foto 16. Brumăriţă de stâncă

Ceaţa se ridică ca prin minune şi în faţa noastră se dezvăluie un munte roz! Milioane de rododendroni îmbracă muntele în straie colorate, tinereşti.

Foto 17. La vale!

Foto 18. Vf. Laptelui Mare, văzut de pe piciorul Puzdrelor

Foto 19. Muntele roz

Foto 20. Spre vf. Feţii

Nu apucăm să ne bucurăm pentru prea mult timp, căci ajungem aproape de vf. Feţii (în jurul orei 17), de unde începe şi ploaia. Moment bun, căci noi trebuie să trecem prin jnepeniş. Ocolim vf. Feţii prin stânga, urmând o potecă destul de veche. La un moment dat, ratăm poteca şi avem parte de o scurtă coborâre prin pădure + zmeuriş, dar dăm din nou de poteca principală, aşa că nu pierdem prea mult timp cu bălăureala.

Foto 21.

O ploaie lungă cât o zi de post ne acompaniază până ajungem la drumul principal, puţin mai jos de "Gura Repezii" (vărsarea pârâului Repede în râul Vişeu), pe la 20:10. Suficient de târziu încât să bănuim că nu mai circulă maxi-taxi-ul borşean. Încercăm la ocazie (dar ştim deja că e mică şansa) şi apoi chemăm un taxi care ne duce în staţiune să recuperăm maşinile.

Foto 22a. Alunar relaxat

Foto 22b. Alunar deranjat

Foto 22c. Alunar supărat

Foto 23a. Codobatură albă

Foto 23b. Codobatură albă

---

Încă de sâmbătă seara, de când am ajuns în Borşa, iar apoi de mai multe ori în creastă, am încercat să-i contactez pe colegii de club Cătălin Grigoriu şi Ioana "Simi" Simea. Speram să ne întâlnim: să ne intersectăm sau să facem împreună o bucată de creastă. N-a fost să fie, aveau telefoanele închise; i-am ratat la mustaţă. Iată ce mi-a scris Cătălin:

Eu cu Stefan Cara, Mirela si Vasile am ajuns in Borsa Statiune pe la 11 si i-am asteptat si pe ceilalti care au sosit pe la 11:30. Pana ne-am echipat a durat ceva asa ca la 12 si un pic am inceput sa urcam catre Cascada Cailor. Dodi cu Simi si cu Bogdan au inceput traseul cu jumatate de ora in urma noastra pentru ca au stat sa manance. Cand am plecat s-au luat cu noi doi catei frumosi foc: o catelusa maro si un mascul alb (ii vezi in poze pe FB).

Cam pe la capatul pantei de iesire in platoul de deasupra cascadei i-am vazut si pe intarziati ca au aparut din padure la cascada. Asa ca am continuat urcusul. In 5 minute a venit ceata si nu am mai vazut nimic. Apoi, dupa vreo 20 de minute cand eram deja pe platou, iar s-a luminat dar erau ceva nori care se adunau.

Am mers relaxati pentru ca vremea era destul de OK. Pe la ora 3:30 - 4 cand eram cu prima echipa sub saua Gargalau (mai aveam cam vreo ora de urcus) a inceput sa toarne.
Am urcat destul de anevoios si pe la 5 - 5:30 am ajuns in sa si am decis sa campam pentru ca deja eram uzi complet si intra frigul in noi.

Am intins doar un singur cort (cel al lui Stefan si al Mirelei) pentru ca tenta de la cortul meu era la Bogdan. Asa facusem impartirea ca eu cu Bogdan si cu Vasile sa stam in acelasi cort, drept pentru care fiecare a luat cate ceva.

Cum ceilalti nu se mai aratau, pe la ora 7 eram ferm convinsi ca o sa dormim toti patru in cortul de 2+ al lui Stefan. Am adormit inghesuiti unii in altii si pe la 8 ne-am trezit ca auzeam voci. Flea a inceput si ea sa latre.

Dodi cu Simi si cu Bogdan (care mergea foarte greu pentru ca il apucasera crampele musculare la picioare) au ajuns si ei in sa strigand in continuu dupa noi ca sa nu cumva sa ne rateze. Era o ceata de puteai sa o tai cu cutitul.

Cand a inceput sa ploua nasol cei trei intarziati nu au mai mers ci au tras la stana si au stat acolo pana s-a mai domolit. Drept pentru care ei erau voiosi si uscati.
Am intins repede celelalte doua corturi, am mancat o supa si ne-am pus la somn.

Sambata ne-am trezit foarte greu pentru ca era foarte frig si ceata. La 11 fix ne-am pus in miscare. Am tinut banda rosie pana in Tarnita la Cruce fara nici un eveniment major. Nu ne-a mai plouat ca in ziua precedenta asa ca a fost foarte fain. A mai picurat putin, apoi a fost soare si tot asa. Din cate am estimat, probabil ca ati fost la un moment dat cu 15 - 20 de min in urma noastra si daca ati fi mers putin mai repede ne-ati fi ajuns pentru ca noi ne-am tot oprit.

Pe la 5:30 am ajuns in Tarnita la Cruce unde am pus corturile, am scos mancarea, am luat trei imbucaturi si a inceput iar sa toarne. Am stat pana pe la 8 toti ingramaditi intr-un cort, dupa care am picat toti lati de oboseala.

Planul era sa ne trezim la 6:30 si sa o luam din loc. Ploaia insa ne-a "fortat" sa dormim pana la 9, asa ca iar am pornit la 11 fix. Nu am mai urcat pe Pietrosul ci am hotarat sa coboram in Borsa direct pe sub Piatra Alba. Am urmat curba de nivel in paralel cu marcajul banda albastra pana sub Taurile Buhaiescului (este o bucata de traseu care nu prea se practica, majoritatea drumetilor mergand pe marcajul de creasta) si apoi am coborat paralel cu paraul prin caldare pana la padure. De acolo am gasit o carare de stana dar fiindca amandoua stanele erau parasite nici cararea nu prea se mai vedea. Din loc in loc erau ramaturi proaspete de mistreti asa ca am vorbit si chiuit in continuu. Aveam si cainii cu noi asa ca nu ne-am facut mari probleme ca mai apar mistretii. La un moment dat am nimerit intr-un culoar mare de avalansa, despadurit. Simi il stia deja, l-am identificat pe harta asa ca am inceput sa coboram direct pe el in jos fara sa ne mai chinuim sa urmam poteca pe care o pierdusem de nenumarate ori.

Dupa vreo jumatate de ora de coborat prin balarii am ajuns la poteca asa ca am prins viteza (era deja vreo 3 dupa-amiaza). Am inceput sa crosetam raul dintr-o parte in alta. Cum toti eram uzi la picioare de la iarba, am cam luat-o de-a dreptul prin apa fara sa ne descaltam (eu am fost singurul care m-am descaltat de doua ori).

La a doua sau a treia trecere prin apa a avut loc si evenimentul care a intristat aceasta tura care a fost in rest minunata. La un podet format din vreo 7 busteni mari care erau acoperiti de apa se formase o mini cascada cu doua valtori maricele dedesubt. Mai mult, unul din bustenii din capatul podetului era cazut si statea oblic cu un capat sub apa si cu celalat capat inca sprijinit sus de mal. Cei doi catei care ne-au insotit inca din statiune s-au harjonit putin in apa pe busteni, cea maro a traversat iar cel alb a inceput sa mearga pe ultimul bustean chiar deasupra cascadei ce se forma sub podet. Cand am ajuns si eu pe malul raului a alunecat pe bustean si a ramas agatat in labutele din fata chinuindu-se sa se traga inapoi in sus. Daca as fi stiut ce e dupa as fi sarit sa il trag inapoi... Dar nu am mai apucat. A cazut si pentru ca s-a tinut de ultimul bustean a alunecat in interiorul cascadei sub busteanul cazut. Nu a mai iesit la suprafata. Noi toti ne asteptam sa apara ceva mai incolo ud tot dar nu a mai aparut. A fost prins sub busteanul cazut si forta apei nu l-a mai lasat sa iasa. A disparut de parca nici nu ar fi fost cu noi... Apa era involburata si nu am mai vazut nici urma de el...

Evident ca ne-au pierit la toti zambetele de pe fata dar nu mai aveam cum sa il ajutam. Probabil ca daca ar fi fost Flea in loc as fi sarit in valtoare, dar fara o coarda era foarte periculos pentru ca nu stiam cat e de adanc si ce e dedesubt (puteau fi alti busteni care ar fi fost foarte de alunecosi).

Lasand in urma acest eveniment trist am pornit spre Borsa stiind ca in maxim 45 de minute vom ajunge la primele case. Apoi, chiar cand a inceput sa toarne iar, a venit "taxiul" (asa ii zic borsenii la maxi taxi) si ne-a luat pe toti pana in Borsa.

Catelusa maro a alergat o vreme dupa masina dar apoi a renuntat. Cu siguranta ca se va gasi cineva sa aiba grija de ea pentru ca e tare tare faina. Pana am ajuns in fata la Unicarm s-a oprit si ploaia. Bogdan si Stefan au prins un alt maxi taxi cam in 20 de min si s-au dus sa aduca masinile iar noi restul (inclusiv Flea) ne-am bagat la Perla Maramuresului sa comandam ciorbitele la care am tot visat pe creasta.