De revelion în munţii Făgăraş (30 decembrie 2010 - 2 ianuarie 2011)

Participanţi: Raluca, Eva, Vlad, Andrei, Ibi, Sergiu, Alina, Dana, Mara, Cătălina, Tibi, Mihai, Mihaela, Florina, Adi şi eu.

Mara, aflându-se la Avrig, ne ţine la curent cu grosimea stratului de zăpadă, destul de mic, astfel că nimeni nu-şi duce schiuri. Tot din acest motiv reuşim să parcugem drumul până în Poiana Neamţului fără nici o problemă.
De la maşini în 3 ore, mergând pe cruce roşie ajungem la cabana Bârcaciu (altitudine 1550 m), dar întunericul ne prinde pe ultima porţiune.

Foto 1. Spre Negoiu

Andrei s-a ocupat de rezervarea locurilor, cunoscându-se cu nea Petre, cabanierul. Mansarda cabanei a fost numai a noastră, 20 lei/noapte, dar cum jos, în sala de mese, nu s-au ocupat toate locurile am fost invitaţi să dormim acolo.
Vineri, vreme bună, astfel că am încheiat anul cu o tură pe cinste. Ne echipăm şi luăm cu asalt piciorul Bârcaciului având în plan să mergem până unde vom putea înainta în siguranţă. Pentru început poteca merge prin pădure, iar apoi urmează o urcare susţinută în urma căreia ajungem sus, pe platou, iar în zare apar: Negoiu, custura Sărăţii, strunga Ciobanului, vârfurile Lespezi- Călţun, Şerbota, Puha, Scara, Ciortea. Grupul fiind numeros, binenţeles că s-au format mai multe grupuri. Luci, cunoscând zona, a venit cu propunerea de a face un circuit. Pentru că stratul de zăpadă era în continuare mic, hotărâm (Luci, Raluca, Vlad, Mihai şi subsemnata) ca înainte de şaua Scara să coborâm în căldarea formată de muntele Bârcaciu şi muchia Puha. Din căldare urcăm până sub vârful Puha pentru a admira Negoiul şi nu numai. Pentru întoarcere avem de ales între a merge pe valea Porumbăcelului şi muchia Puha. Până mai facem nişte poze apar Cătălina şi Tibi, ei au urcat pe Scărişoara, iar apoi coborâm împreună pe piciorul Puha. La baza lui intersectăm marcajul punct roşu ce vine de la cabana Negoiu şi merge la cabana Bârcaciu.
Reîntorşi la cabană, stăm la poveşti şi jocuri până la miezul nopţii când ieşim afară la uriaşul foc de tabără şi la artificiile care se ridică deasupra despresiunii Transilvania.
Sâmbătă, destul de târziu, o parte dintre noi urcăm deasupra nivelului pădurii acolo unde Mihaela şi Mihai ne învaţă să folosim şi exersăm opririle în piolet.
Duminică, povestea se sfârşeşte, parcă puţin prea repede şi coborâm la maşini, iar de acolo revenim spre Cluj.