Weekend în Rodnei şi Călimani (10-11 iulie 2010)

Un nou weekend... o trupă nouă: Iuliu, Lucian (coleg de CAR ) şi subsemnata. Direcţia în care ne îndreptăm e aceeaşi cu cea din ultimele 2 ture: Gherla- Bistriţa, iar de acolo nu urmăm ruta clasică de a ajunge la Valea Blaznei (Năsăud-Sângeorz Băi-Şant- Complex Valea Blaznei), ci pentru că informaţiile din două surse diferite coincid, alegem o scurtătură: traversăm Bistriţa iar în Josenii Bârgăului la intersecţia către Ilva Mică facem stânga. Până la ieşirea din sat drumul e asfaltat iar apoi către Pasul Strâmba (570 m) e pietruit, tasat, putând fi parcurs cu mai orice maşină. Scurtătura măsoară aproximativ 10 km, iar seara la întoarcere ne-am dat seama că de fapt e destul de folosită. Cu 15 minute de ora 12 suntem gata să intrăm pe traseul ce urcă către vf. Cobăşel- vf. Roşu- vf. Ineuţ- vf. Ineu.

Foto 1. On the edge!

Foto 2. Floricele

Norii amenţători din masivul vecin (Suhard), se mută şi peste trioul pe care ni l-am propus. Parcarea din faţa complexului e aproape plină, iar lumea se relaxează la spa, fitness sau grătare. Mai sus de cabana lui Dorel apar şi câtiva picuri ceva mai curajoşi şi ne întrebăm dacă vremea ne va lăsa să ducem tura la bun sfârşit.

Foto 3. Am pornit cu spor

Până pe vf. Cobăşel ne întâlnim cu o grămadă de turişti, aş putea spune, fără să exagerez, mai mulţi decât am întâlnit în Rodnei în toate turele pe care le-am făcut aici. După pauza pe care o facem pe Cobăşel, norii încep să se mai ridice, şi totodată să alterneze momentele în care norii se ridicau mai sus de Roşu cu cele în care norii năvăleau din căldările nordice peste creastă. Sus, pe creastă vântul bate destul de tare ca şi cum nu am fi în plină vară.

Foto 4. Înşiraţi

Foto 5. Creasta nu arată tocmai bine

Trecem şi de fratele mai mic al Ineului, vedem căldarea Lala, piciorul ce urcă de la Curăţel şi alte picioare sudice, însă odată ce începem urcarea către Ineu, întrăm în ceaţă/ nori şi nu mai avem ce admira.

Foto 6. Lalalala...

Foto 7. Tot mai sus!

Foto 8. Picioare sudice

Pe vârf facem o scurtă pauză, poza de grup şi ne pregătim de drumul de întoarcere. Când am pornit din Valea Blaznei aveam în plan ca din şaua Ineuţ să coborâm la Lala şi să urcăm pe Ineu venind pe piciorul Pleşcuţei; mai apoi băieţii intenţionau să dea o fugă până la lac şi să revină în şa, iar în cele din urmă pentru că oricum nu era vizibilitate au renunţat.

Foto 9. Vizibilitate zero

Cum vremea apusului se apropia, presiunea atmosferică creşte şi când suntem deasupra pârtiei, iar cele trei vârfuri, în sfârşit, nu mai sunt sub nori. Ajunşi la maşină coborâm pe valea Someşului Mare şi ne mutăm pe cea a Bistriţei, în ţinutul Bârgaielor.

Foto 10. Roşu, Ineut, Ineu- de la dreapta la stânga

Foto 11. Treptat norii cedează

Din Prundul Bârgăului părăsim soşeau principală şi mergem către localitatea Bistriţa Bârgăului şi nu ne oprim decât cu câtiva kilometri înainte de barajul de la Colibiţa, într-un camping frumos amenajat pe marginea râului Bistriţei Ardelene. Pentru că obiectivul celei de-a doua zi era vf. Bistriciorul (1990 m) hotărâm să ne apropiem cât mai mult de poalele munţilor Călimani. Drumul ce merge pe lângă lac e într-o stare acceptabilă ţinând cont că a fost făcut înainte de 1990, iar de atunci nu prea sunt semne că ar fi fost întreţinut, după care plăcile de beton dispar, lăsând loc pietrişului, gropilor, un drum care trebuie parcurs cu destul de multă atenţie. Lăsăm maşina cu vreo 15 minute înainte de blocurile părăsite (ce erau folosite cândva de muncitorii de la mină) după localitatea Miţa. Nici bine nu sosim că începe să picure, dar plecăm rapid la drum, cu scopul de a înainta până unde ne va lasa vremea. Marcajul triunghi albastru (proaspăt refăcut) face dreapta în dreptul clădirilor de care poneam, şi urcă prin pădure. Dacă ploaia ne tot dă târcoale şi frăguţe sunt din plin ne punem pe mâncat , mai înaintăm, mai facem pauze pentru frăguţe mari şi foarte aromate, tot aşa . În scurt timp traversăm o poieniţă formată în urma unei furtuni care a doborât mai mulţi copaci, continuăm prin pădure, marcajul ne mai scoate pe drumul ce urcă până sus, sub vf. Zuzurgău (1912 m, situat în dreapta Bistriciorului), iar mai apoi Iuliu ne duce pe o poteca nemarcată, însă bătută, care iese în triunghi albastru cu vreo 5 minute înainte de ajunge la Refugiul Salvamont.

Foto 12. Noul refugiu

Deşi e ora prânzului,refugiul în reconstrucţie (cel vechi a fost distrus de o avalanşă în urmă cu vreo 3 ani), e închis, salvamontiştii au plecat deja... . Poteca marcată urcă pe o vale cu grohotiş, înconjurată fiind de un versant cu jneapăn, imagine ce aduce a Retezat. Sus, în creastă ne intersectăm cu banda galbenă ce vine din Poiana Zuzurgău, iar pe vârf cu banda roşie ce străbate creasta principală a Călimanilor.

Foto 13. Marcaj patriot

Ajunşi pe vârf regret că am uitat aparatul foto la maşină, vremea se deschide şi facem o lecţie de geografie: vf. Pietrosu şi vf. Negoiu Unguresc sunt în ceaţă, identificăm defileul Mureşului, muntii Gurghiu, vf. Heniu în jurul căruia ne-am rotit mai tot weekend-ul, în timp ce Rodnei sunt sub furtună. Nori grei sunt şi peste Colibiţa şi de îndreaptă spre noi. Pentru coborâre Iuliu alege o variantă nemarcată până la refugiu, iar de acolo intrăm în pădure pe triunghiu albastru.

Foto 14. Pe Bistriciorul

Foto 15. În zare Colibiţa

Dacă până acum am tot fugit de ploaie şi ea de noi, cu 20 de minute de a încheia tura, ne prinde din urmă. Ieşim pe E576 în dreptul localităţii Mureşenii Bârgăului.