4 zile în Munţii Bihor / Padiş (24-27 septembrie 2009)

Încă de când am citit tura "Gianinalinilor" în Retezat mi-a surâs ideea de tură combinată: bike şi trekking. Cum pe atunci n-aveam încă bicicletă, doar visam că într-o zi voi putea merge cu bicicleta zecile de kilometri de drumuri forestiere pe care-i iau la talpă pentru apropierea de "obiective".

Şi cum în zona Padiş mi se pare că se ajunge greu, ideea de a merge cu trenul şi apoi cu bicicleta pare una relativ bună.

Foto 1. Câmpuri înflorite

Prima zi

Aventura începe joi dimineaţa cu transportul bicicletelor cu trenul. La gară nu primim bilete pentru biciclete, doamna casieră ne zice că nu există, nu ştie unde vom pune bicicletele şi... ne-om înţelege noi cu controlorul. Precum a şi fost - o doamnă controloare s-a legat repede de faptul că n-avem bilet pentru biciclete şi ne-a tot ameninţat că ne taie bilet, până când, cu un semn foarte discret ("Psst!" şi numărat pe degetele de la o mână până la 5), ne-a invitat să-i dăm 5 lei "bacşiş". Măcar am avut loc pentru biciclete în holul mare al vagonului automotor de tip "Săgeată albastră".

Pe o vreme superbă coborâm în micuţa haltă Bologa de pe valea Crişului Repede. Iar de aici, îi dăm bice pedalând la deal pe valea Henţului (sau Henţii) până în pasul Prislop, trecând prin Săcuieu, Scrind-Frăsinet şi Răchiţele. Partea cea mai solicitantă a traseului de astăzi reprezintă serpentinele de la ieşirea din Răchiţele până în Pasul Prislop (1195 m) pe care o facem mai călare - mai împingând. Drumul coboară în micuţa localitate Doda Pilii, în centrul căreia există un indicator cu "Ic Ponor 4 km" şi "Padiş 10 km". Cu siguranţă nu se referă la Padişul care e la 21 km distanţă, dar e bun de îmbărbătare pentru un turist obosit . Din Ic Ponor ne aşteaptă ultimul urcuş al zilei, iar puţin după ora 18 ajungem la Padiş.

Foto 2. Plaiuri mioritice

"Bleah! Vreau sa zic BLEAH!!"¹ Atmosfera la Padiş e dezolantă: drujbele duduie (se defrişează chiar pe platou, fără absolut nicio jenă), ciocanele zdrăngăne (o cabană e în renovare/modernizare), nişte muncitori îşi repară un Aro vechi, terasa parc-ar fi o crâşmă de la ţară. UNDE-i muntele?!? Cum să stai aici? Încălecăm şi gonim spre Cabana Cetăţile Ponorului. "N-o fi de fiţe?" se-ntreabă Clau.

O oră mai târziu ne cazam şi eram cu vinul fiert şi ciorba ardelenească în faţă. Un izvor susură în liniştea serii, brazii falnici ne înconjoară, cana cu vin abureşte aerul curat şi rece. Am ajuns la munte?


A doua zi

Trezirea - devreme... pe la 8 şi jumătate . Planul pe azi e să facem Circuitul Galbenei + Cetăţile Ponorului. Însă cum să facem să ajungem la Focul Viu la orele amiezii, când soarele bate în peşteră prin hornul din tavanul acesteia?

Foto 3. Spre Cetăţile Ponorului

Foto 4. "Portalul"

Foto 5. Ne mai şi răcorim

Foto 6. Între zidurile cetăţii

Studiem harta şi găsim varianta optimă: Cabana CP - Cetăţile Ponorului - Avenul Borţig - Piatra Galbenei - Gheţarul Focul Viu - Poiana Florilor - Cheile Galbenei (prin chei, în sens invers curgerii apei) - Izbucul Galbenei - Avenul Borţig - Cetăţile Ponorului (balcoane) - Cabana CP.

Foto 7. Avenul Borţig

Foto 8. Pâclă (în depărtare se pot distinge pârtia de ski din pasul Vârtop şi Groapa Ruginoasă)

Foto 9. Focul Viu

Foto 10. La plimbare

Foto 11. Albastru de... Plitvice?

Foto 12. Coborâre pe lanţuri în Cheile Galbenei

Foto 13. Cascada Evantai

Foto 14. Cheile Galbenei

Foto 15. Greu la deal?

Foto 16. Carii

Foto 17. Izbucul Galbenei

A treia zi

Nu ştim cum să facem, căci vrem să ajungem şi la Cetatea Rădesei, eventual şi în cheile Someşului Cald. Să mergem până acolo ca să avem de unde ne întoarce (2-3 ore dus, 2-3 ore întors) nu ne prea surâde. Iar să ne cazăm în Padiş iese din discuţie, după 2 nopţi aici.

Foto 18. Avenul Gemănata

Foto 19. Paraziţi

Plecăm să vizităm Lumea Pierdută. Facem o trecere succintă pe la cele 4 avene (Negru, Gemănata, Acoperit, Pionierilor) şi pe la Izbucul Ursului, iar pe la 12 şi ceva suntem înapoi la cabană. Normal că nu putem sta liniştiţi, aşa că pornim cu bicicletele spre Cetatea Rădesei. Mai greu la dus, dar cel puţin ne întoarcem repede.

Ca să nu pedalăm aşa mult, ne hotărâm să împingem bicicletele prin pădure. Urcăm primul deluşor pe triunghi roşu, după care traseul coboară pe valea Ponorului. Ca să nu pierdem din altitudine, considerăm mai logic să mergem pe culme, pe poteca marcată cu cruce galbenă, ce vine de la Lumea Pierdută. "Prin vale trebuie să fi fost mult mai bine..." gândeam noi în timp ce împingeam bicicletele prin urzici.

Foto 20. Un ied ne pândeşte timid

După aproape o oră şi jumătate ajungem în Padiş şi suntem întâmpinaţi de Mătuşa cu Plăcintele (®): "Nu vreţi să vă fac plăcinte?" Refuzăm politicos (deşi salivam în gândul nostru), căci suntem cam în criză de timp. Continuăm (pe drum!) până la "Cabana Vărăşoaia" (nefuncţională din câte-am văzut noi) şi mai departe până când traseul părăseşte drumul forestier. Legăm bicicletele de panoul informativ cu Cetatea Rădesei şi pornim în explorare.

Foto 21. Cetatea Rădesei:

Foto 22. intrare şi...

Foto 23. ... ieşire.

Trecem prin peşteră până pe partea opusă şi renunţăm să mai facem circuitul izvoarelor Someşului Cald (din lipsă de timp şi, probabil, lene ). Ne întoarcem pe deasupra peşterii, ne recuperăm bicicletele şi ţuşti! la gulaş şi mămăliguţă!

A patra zi

E greu să ne despărţim de liniştea cabanei Cetăţile Ponorului, de mâncarea "ca la mama acasă" şi să ne întoarcem în civilizaţie. Nu mai repetăm greşeala de ieri, aşa că urmăm strict marcajul triunghi roşu spre Padiş. O nouă zi, o nouă greşeală! Urcuşul prin pădure e groaznic, bicicleta parcă are 100 kg! N-am fi obosit atâta nici de la 30 km de pedalat, şi nici nu cred că am economisit timp. Dar aşa e când ignori vechi proverbe româneşti, cum ar fi "Să nu laşi drumul mare pentru cărare".

De data asta ne oprim la Mătuşa cu Plăcintele (®) şi luăm nişte plăcinte... de ieri , dar totuşi foarte bune. După chinul din pădure, urcarea în şaua de deasupra platoului ni se pare floare la ureche, şi chiar şi urcarea în pasul Prislop pare mai uşoară. Dar cu siguranţă e mai uşoară din partea asta!

În Scrind-Frăsinet, hotărâm c-ar fi mai bine să mergem în Huedin, aşa că nu mai cotim stânga pe valea Henţului, ci urcăm spre Mărgău. Cele câteva urcări care urmează nu ne sunt deloc pe plac, dar peisajul e încântător.

6 ore şi jumătate mai târziu, după cca. 65 km, iată-ne în gara Huedin, aşteptând trenul spre Cluj. Şi iar "n-avem bilete pentru biciclete", dar nimerim un controlor mai îngăduitor, care ne cruţă de cei 5 lei pe care îi aveam deja pregătiţi.

Pun şi un filmuleţ (imagini amator ) cu o traversare pe lanţuri în Cheile Galbenei. Erau mai multe porţiuni de tipul ăsta, însă apa mică ne-a permis să ne deplasăm prin albie. Probabil primăvara sau într-o perioadă mai puţin secetoasă lucrurile stau altfel.

______________________________________________
¹Andrei Drăgan, într-un jurnal postat pe carpati.org