Natură şi aventură: 1-3 mai în munţii Trascăului
de ALINA
Componenţa echipei: Geta, Luci, Radu şi subsemnata.

Planuri pentru cele 3 zile aveam cu mult înainte ca 1 mai să se apropie; într-o variantă iniţială Retezatul era destinaţia, apoi Făgăraşul... ca în cele din urmă să mă sune Radu şi să mă întrebe dacă merg cu ei indiferent de loc. Răspunsul meu nu putea fi altul decât unul afirmativ.
Cele 3 zile încep vineri când la orele amiezii ne urcăm, cu un minut înaintea plecării, în trenul care ne duce până in Teiuş.De acolo, pentru următorii 18 km (de asfalt proaspăt), ne alipim unui alt grup din Cluj, cu care care împărţim transportul până la mănăstirea Râmeţ.
Fiind destul de târziu şi încă neavând un plan pentru ziua în curs, cum coborâm din microbuz, ne luăm rucsacii şi ne grăbim spre tabără. Muzica ce ne-a întîmpinat imediat după ce am trecut de zona mănăstirii era un semn pentru ceea ce urma: grup lânga grup, maşină lângă maşină, grătar lângă grătar, şi lista poate fi continuată...
Drumul forestier de pe Valea Mănăstirii era intens circulat, ultimele maşini oprindu-se doar la intrarea în Cheile Râmeţului. Am parcurs drumul în viteza, fiind prăfuiţi de fiecare maşină care trecea şi dorind să ajungem cât mai repede în tabără. Surpriză... în tabăra atmosfera era aceeaşi, dat fiind faptul că Perpedes 2009 era pe punctul de a începe.
Drumul forestier de pe Valea Mănăstirii era intens circulat, ultimele maşini oprindu-se doar la intrarea în Cheile Râmeţului. Am parcurs drumul în viteza, fiind prăfuiţi de fiecare maşină care trecea şi dorind să ajungem cât mai repede în tabără. Surpriză... în tabăra atmosfera era aceeaşi, dat fiind faptul că Perpedes 2009 era pe punctul de a începe.
Facem o scurtă pauză pentru mâncat, aruncăm o privire pe programul concursului, gândindu-ne că poate ne vom întoarce în seara următoare pentru a lua parte la proba artistică

După intrarea în chei traseul se desparte în două: crucea albastră pentru trasersarea lor prin apă, respectiv triunghi albastru- traversarea pe sus. Alegem cea de-a doua alternativă. Pentru mine avea să fie primul traseu mai „tehnic”. După primele minute de acomodare a început să-mi placă! nu e nici pe departe precum îmi imaginam.
Traseul l-am parcurs sub timpul estimat pe indicator (2h), iar apoi am revenit pe lângă valea ce curge prin chei, ajungând astfel în Cheia.
În primul grup cu care ne întâlnim, dăm din nou peste cunoscuţi, stăm la o poveste, şi ne vedem de drum. Intrăm până în curtea vechii biserici iar apoi găsim clădirea fostei şcoli renovată, de către un grup de clujeni, (amici cu Geta şi Radu), care, deja, se bucurau de ziua liberă.

Trecem şi de ei şi stabilim base camp-ul lângă prima căsuţa, pe marginea apei.
Punem „garsoniera", strângem lemne, facem focul de tabără şi rămânem în jurul lui până târziu în noapte.
Dimineaţa soarele bate pe cort, vremea se încălzeşte şi stăm la plajă. În jurul orei 10, încep să treacă primele grupuri, participante la concurs... bine că am pus cortul pe malul drept al apei, în caz contrar mulţi ar fi trecut pe lângă noi. Mai târziu, cei întârziaţi ne cer ajutorul, întrebându-ne de traseul pentru concurs, sau dacă nu suntem „arbitrii” de la punctele de control
.
Luăm harta să vedem ce am putea face- că posibilităţi sunt destule.

Luăm harta să vedem ce am putea face- că posibilităţi sunt destule.
Nedorind să ajungem sâmbătă seara acasă, strângem cortul (ne lăsăm lucrurile în căsuţa din apropiere), ne luăm jachetele de ploaie, aparatele foto şi mergem într-o drumeţie până în cătunul vecin, Brădeşti.
Poteca către Brădeşti merge printre gospodării abandonate, prin pădure, traversează valea = un peisaj de poveste.
Accesul în sat fiind destul de facil şi cu maşini, satul este locuit. Intrăm în magazin, ne luam ceea ce am dorit şi rămânem în preajmă pentru a returna sticlele. În scurt timp se adună şi norii, aşa că ne întoarcem în Cheia. E deja ora 17 atfel încât trebuie să ne decidem dăcă mai petrecem încă o noapte aici, ori traversăm cheile prin apă până în tabără. În urma „votului" nu ajungem la nici un rezultat: Radu şi cu mine am vrea să traversăm cheile, Geta si Luci nu prea. Refacem focul, „ridicăm” cortul, şi stăm afară până când stropii de ploaie ne trimit la culcare.
Dimineaţa, vremea bună de afară ne face să nu regretăm că nu am trecut cheile în ziua precedentă.
Urmează partea cea mai distractivă a turei noastre: 2 ore prin apă rece, când până la genunchi, când până la fund, porţiuni cu cabluri, stânci alunecoase... fiecare fiind echipat mai mult sau mai puţin corespunzător: Radu şi Luci în bocanci, Geta şi cu mine în sandale.
Reîntorşi în tabără, ne schimbăm hainele ude, ne cumpărăm câte trei plăcinte, făcute pe lespede, de persoană şi la drum ca nu cumva să pierdem autobuzul spre Teiuş. Ziua însă era departe de a fi gata: am avut de aşteptat 2 ore până la autobuz, iar apoi 2 ore până la tren, timp în care am vizitat Teiuşul.
Bravo! Felicitari!
RăspundețiȘtergereMerita sa strabati Cheile Rametilor, chiar daca trebuie sa treci prin apa. Sunt convins ca sunteti de acord cu opinia mea. Perioada cea mai buna pentru traversat cheile este in lunile iulie-septembrie.Sper ca nu ati racit!?
RăspundețiȘtergereNu a racit niciunul!
RăspundețiȘtergere