O zi în Munţii Bârgău (1 februarie 2009)

La mulţi ani! Şi bine ne-am regăsit în 2009, chiar şi cu întârziere de o lună! Sper că nu v-aţi ros unghiile aşteptând o nouă aventură a echipei noastre... :-p

Vremea caldă de afară ne-a poftit în natură, aşa că după 2 luni de "vegetat" am revenit din nou pe munte. Toată săptămâna ne-am gândit unde să mergem să inaugurăm noul sezon montan :-), căci era clar că n-o să sărim din prima la gâtul uriaşilor. Ţibleş? Gutâi? Bihor? Hăşmaş? Avem de unde alege, slavă Domnului. Şi mi-am adus aminte că de multă vreme mi-am dorit să urc vârful pe care l-am văzut şi din Rodnei, şi din Suhard, şi din Călimani: vârful Heniu din Bârgău!

Foto 1. La drum!

Duminică dimineaţa destul de devreme reuşim să ne mobilizăm în formula Alina-Dan-Adi, iar la 8:30 ajungem în centrul localităţii Prundu Bârgăului. Traseul nostru începe pe drumul de pe malul drept al pârâului Secului, chiar de lângă biserică. Din poarta unei case de la ieşirea din comună ne salută o mătuşă care se cruceşte şi ne face buieci când aude că mergem "sus pe deal".

Foto 2. Vechi şi nou, sub acelaşi acoperiş

Foto 3.Vremea ţine cu noi

O oră mai târziu, ajungem la capătul drumului forestier, unde se găseşte staţia telecabinei care urcă la releul de pe Heniu (telecabina nu funcţionează pentru turişti). Continuăm pe valea care urcă spre Heniul Mic, care la început e largă, dar apoi devine din ce în ce mai strâmtă si cu pereţi abrupţi, până când ajungem la o cascadă şi suntem nevoiţi să cotim dreapta, pe o vale adiacentă. De pe valea accidentată alegem o culme şi încercăm să menţinem direcţia până pe culmea principală. Trecem pe sub cablurile telecabinei, însă abrupturile peste care trece telecabina ne determină să renunţăm la ideea de a continua pe sub ea (deşi s-ar fi dovedit o idee bună).

Foto 4. Natură dezolantă

Foto 5. Pe aici nu se trece!

Foto 6. Look the other way!

Urcuşul la un unghi între 45 şi 60 de grade e extrem de neplăcut prin pădurea cu o grămadă de doborâturi şi mai ales pe pietre acoperite cu un strat subţire de zăpadă şi gheaţă. Din când în când întoarcem privirea şi ne încurajăm reciproc admirând Călimanii care se profilează la orizont din ce în ce mai impunători.

Foto 7. Heniul Mic

După două ore presărate cu trânte, zgârieturi şi mers "4x4", iată-ne ieşiţi în culmea principală. Bucuria priveliştii e indescriptibilă: Munţii Rodnei şi Suhardului se desfăşoară de la vest la est.

Foto 8. Rodnei

Foto 9. Suhard

Din păcate, chiar şi culmea principală e împădurită şi plină de doborâturi, aşa că nici pe aici nu putem recupera timpul pierdut cu urcuşul. Oboseala îşi face repede simţită prezenţa, mai ales asupra membrului feminin al echipei - însă reuşim să strângem din dinţi şi să ajungem la "zgârie-nori-ul" de pe Heniul Mare: releul de radio şi televiziune.

Foto 10. Printre unde modulate

Intrăm în vorbă cu tehnicianul care se ocupă de telecabină şi îl întrebăm pe unde putem să coborâm, iar apoi încerc cu o jumătate de gură să îl întreb dacă telecabina este deschisă şi publicului larg - dar răspunsul negativ e clar.
Ne invită să mâncăm şi să ne odihnim în sala lor de mese, într-o clădire călduroasă, uimitor de bine pusă la punct: gresie, faianţă, geamuri termopan.

Foto 11. A meritat?

E destul de târziu, aşa că nu mai zăbovim şi începem coborârea pe sub cablurile telecabinei, până după pilonul 9, unde cotim dreapta pe un vâlcel şi trecem pe o potecă de pe versantul opus. Pierdem pentru scurt timp poteca, însă o regăsim şi ajungem cu bine în vale, destul de aproape de staţia telecabinei, la aproximativ două ore de la plecarea de pe vârf, deşi tehnicianul de acolo se lăuda cu un record propriu de 26 minute. Un pic cam , dacă m-aţi întreba pe mine.

Foto 12. La pilonul 9. O nebunie! (Călimanii la orizont)

Foto 13. Brăduţul Alinei

Acasă, am sărbătorit bălăureala cu un Beck's (cu Heliu ), bucuroşi că ne-am întors toţi 3 teferi şi nevătămaţi, chiar dacă am pierdut finala cu final fericit de la Melbourne.

Schema 1. Traseul explicat (varianta de coborâre e chiar bună, urcarea e trecută doar aşa, informativ )

P.S. Varianta de urcare uşoară și plăcută se face dinspre Nord, din localitatea Leşu. Cândva, „trăind în lume”, o să încercăm să urcăm pe piciorul care urcă direct in vârful Heniul Mare.
P.S.2: Pentru cunoscători, afişăm o poză făcută din Dej în 7 februarie 2008 (ne cerem scuze pentru calitatea pozei):

Foto 14. Munţii Ţibleş

PS3: Pe pârtia Roata 2 la Cavnic, 21 martie 2009:

Foto 15. Munţii Gutâi (dreapta) şi Munţii Igniş (stânga, plan îndepărtat)