Încă de la începutul lunii (noiembrie) mi-am propus să merg în tura asta, iar după primele două săptămâni de la anunţarea ei încă nu ninsese DELOC pe munte. Dar a venit săptămâna care preceda tura cu vreme apocaliptică, iar prognoza pentru weekend era COD GALBEN (spre portocaliu :-p).
Cu Pasul Tihuţa blocat (sau cel puţin aşa se înţelegea de la buletinele de ştiri), soluţia ideală de transport urma să fie
Cu ochii pe ceas şi mai puţin pe fereastră la inexistentul peisaj urban, am coborât din tren cu 7 minute după ora de sosire în Vatra Dornei indicată pe bilet. Greşeală fatală, doar nu-i tren japonez cu întârziere 7 minute... Ceea ce înseamnă că am coborât în Floreni, o frumoasă (?) localitate situată la 12 km de Vatra Dornei. Şi am aşteptat cuminţi primul tren care să ne ducă la destinaţia finală - personalul de 7.
Am ajuns într-un târziu în Vatra Dornei, cu puţin timp înainte de a-şi face apariţia şoferul microbuzului care ne va duce în Rotunda. Iniţial, acesta trebuia să mai vină cu încă cineva (noi fiind 16 persoane), dar a venit singur, cu un microbuzaş în care am forţat 12 persoane, ceilalţi 4 mergând cu un taxi.
Şoseaua era parţial acoperită cu zăpadă, dar am ajuns destul de repede în Rotunda, ţinând cont că am mers cu 60-70 km pe oră! Din Rotunda, de la podul peste Bistriţa Aurie, sunt 4 km de drum forestier până în Pasul Rotunda (de unde drumul se continuă spre Valea Mare şi Şanţ).
În Pas am admirat cabana Rotunda, ne-am întâlnit cu ultimii doi participanţi Adi (Love_alpin4807) şi Bendix din Vatra Dornei, dar ne-am şi despărţit de Ioana (siriso21).
Au urmat câteva ore de mers prin zăpadă, ceaţă şi viscol, până pe la ora 14, când am ajuns în dreptul unei stâne, unde am hotărât să facem pauză de masă şi de replanificare a traseului în aceste condiţii aspre. Am votat dacă să continuăm sau să rămânem la adăpostul stânei, câştigătoare ieşind varianta stabilirii taberei la stână (deşi majoritatea electoratului s-a abţinut... sau nu s-a prezentat la vot, ca să fim în pas cu evenimentele actuale).
Stâna, una chiar decentă în comparaţie cu multe stâne de pe la noi (inclusiv asta), nu avea cum să adăpostească 17 persoane. Bine, la nevoie ar fi încăput chiar şi mai mulţi. Aşa că noi 4 "de la Cluj" şi Răzvan (fromo) ne-am întins corturile pe zăpada din faţa stânei. Ceea ce s-a dovedit o alegere inspirată, fiindcă în cort temperatura a scăzut doar puţin sub 0 grade în timpul nopţii, iar în stână a ajuns până la -8 grade Celsius (asta deşi spiritele s-au încins ).
Duminică dimineaţa ne-am trezit natural şi ne-am dat seama că nu mai avem nicio şansă să continuăm traseul de creastă, din cauza vremii neprielnice. Soluţia era să ne întoarcem pe acelaşi traseu pe care am venit... cu condiţia să-l găsim! (Sâmbătă după-masa am analizat şi posibilitatea de a coborî la Poiana Zânelor, abia când am ajuns acasă ne-am dat seama că dacă am fi coborât de la stână direct în vale nu am fi ajuns la Poiana Zânelor)
Foto 6. Echipa (de la stânga la dreapta)
- sus: Alina, Tudor, Marius, Mihai, Ionuţ, Cătălin, Ionuţ, Iuliu, Adi, Radu
- jos: Geta, Laura, Gabi, Vlad, Bendix, Răzvan, Adi
(foto: Radu)
- sus: Alina, Tudor, Marius, Mihai, Ionuţ, Cătălin, Ionuţ, Iuliu, Adi, Radu
- jos: Geta, Laura, Gabi, Vlad, Bendix, Răzvan, Adi
(foto: Radu)
Video 1. Viaţa bate filmul (imagini Ionuţ Toncu)
În momentele de bâjbâire am avut parte şi de un moment puţin neplăcut. După câteva zile de ninsoare cu vânt puternic, plăcile de vânt erau la ele acasă! La un moment dat, o placă de vânt a cedat sub greutatea celor trei băieţi care conduceau grupul (Radu, Iuliu şi Ionuţ), îngropându-i pe aceştia până la brâu, în timp ce o parte din zăpadă a început să alunece la vale. Am scăpat doar cu sperietura!
Până la urmă, după două ore de bălăurit prin viscol şi ceaţă deasă, am reuşit să ajungem pe bandă roşie, continuând prin zăpada afânată spre Pasul Rotunda. Aici, Bendix a apelat la cunoştinţele sale şi a obţinut un microbuz de 20 locuri (mai mult decât decent ) cu care am revenit în Vatra Dornei.
Ieşenii au prins un tren care avea întârziere parcă pentru ei, vatra-dornenii şi-au văzut de casele lor, iar cei care am rămas am sărbătorit o tură grea - dar reuşită! - la pizzeria Lordinu din centrul oraşului. Iar noi, clujenii, ne-am oferit o zi de leneveală (luni) la Băile din Gherla, bazinul cu apă sărată dovedindu-se a fi o binecuvântare pentru oasele noastre hăndrălite.
P.S. Musai să vă uitaţi la montajul făcut de Marius: aici.
Frumoasa descriereile si iesirile din Suhard. Sa speram ca data viitoare cand o sa mai iesim o sa avem mai multa vizibilitate. Si poate o sa caram si sckiurile cu noi, sa facem mai lejer drumul la intoarcere.
RăspundețiȘtergereFain jurnal. Am ramas fara cuvinte... si cu gandul departe.... departe....
RăspundețiȘtergereMarius.
da ii ok da puteai sa ne inviti si pe noi...
RăspundețiȘtergerecelui de-al doilea Anonim: daca ti-ai fi semnat comentariul, as fi stiut pe cine sa chem data viitoare ;)
RăspundețiȘtergereda mai, chiar asa, puteai sa ne inviti si pe noi :))
RăspundețiȘtergereFELICITARI !!! SUPERB !
RăspundețiȘtergereEu m-am bucurat atat de acele cateva momente vesele din jurnalul din Suhard, dar in special de documentarul foto weekendul trecut
BRAVO BAIETI! Frumoasa viata, frumoasa TARA avem :D
Felicitari! Nu va lasati, timpul zboara si mai sunt atatea poteci de strabatut!
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru jurnal. Cei din Iasi sunt cam lenesi la realizarea unui jurnal.
RăspundețiȘtergereIar lordinu` ... prima mea pizza gigant dupa o tura in Calimani :)
A fost o lectura placuta.
Frumoasa priveliste de sus! Cu toate ca am pus ochii pe el din 1994!!! nu am fost acolo sus niciodata. Am facut creasta Suhardului din Dorna pana la Rotunda dar nu am purces pe Ousoru. GATA AI REUSIT SA MA CONVINGI!
RăspundețiȘtergereHehe, ma bucur, Vali! Tura faina!
RăspundețiȘtergerefoarte frumos!
RăspundețiȘtergereEu m-am oprit fix la 10 ture . Anul asta sper sa fie mai multe.
RăspundețiȘtergereFrumos inventar, imi aduceti aminte de perioada facultatii.
RăspundețiȘtergereCu toate ca bat muntii din zona asta, pe Ousoru nu am fost...am "citit" pozele voastre si pe 1 martie am plecat la deal, singur cu schiurile de tura. nu am fost norocos cu vremea dar tura merita din plin. Sa stiti ca sunt cu ochii pe voi!
Da, inventarul e chiar peste nivelul nostru de "turisti amatori" :) si probabil ca tot asa vom ramane: muntele e pentru noi o pasiune, nu un stil de viata :)
RăspundețiȘtergereNe bucuram ca suntem "spionati" ;)