Weekend în Parîng (9-10 august 2008)

Cât m-am bucurat că mergem în Rodnei weekendul ăsta, ceva nemaipomenit. Până când am aflat prognoza pentru sâmbătă: cod galben de ploi pentru nordul ţării. Chiar aşa nebuni nu suntem, să mergem când se anunţă vreme proastă. Aşa că era musai să găsim un înlocuitor măcar la fel de frumos: am ales Parângul, fără nicio ezitare.

Pe drum ne-am hotărât la următorul traseu: Cabana Groapa Seacă - Refugiul Agăţat - Lacul Mândra - Şaua Gruiu - Vf. Parângul Mare - Vf. Cârja - Vf. Parângul Mic - Cabanele ANEFS - Cabana Rusu.

Foto 1. Printre brazi...

La ora 10 ajungeam în Petroşani în formaţia de diminutive: Simi, Dodi, Clau, Adi. Parcăm în parcarea "cu plată" de la intrarea pe DN 7A. Ne facem ultimele cumpărături de la "Sora" şi o luăm la picior. După 1 km, ne ia în benă pentru 2 km un camion ce mergea înspre Cabana Rusu. Rămânem la planul iniţial şi ne reluăm marşul spre Groapa Seacă. Pe şosea trec câteva maşini, dar nimeni nu se sinchiseşte să oprească pentru 4 pelerini cu raniţe. Nici măcar Loganul galben HD-44-PEL, care roieşte pe lângă noi de câteva ori. După vreo 4-5 km, prindem un TAF ce ne duce pe platformă până la destinaţie.
Pe la 13 intrăm pe traseul marcat cu punct roşu. La 14 ieşim de pe drumul forestier şi intrăm în pădure, iar la 15 ajungem la refugiul Agăţat. Pe la 16 ieşim din jnepeniş şi dăm de afine. 60 minute = 1000 grame afine/persoană.

Oricum, toţi patru am mâncat în neştire şi au mai şi rămas.

Foto 2.Refugiul Agăţat. Mă repet?

Foto 3. Întâlnire de gradul III: Oac?

Foto 4. Gol alpin. În dreapta - şaua Gruiu

După stâna Roşiile ne alimentăm cu apă de la izvorul care curge din dreapta, dinspre muchia Slivei, deşi urma să găsim apă şi mai încolo pe traseu, până aproape de Mândra. Urmează o "şedinţă foto" la Lacul Roşiile, dar încet-încet ajungem la Lacul Mândra (pe la 19:30). Aici, surpriză: o trupă serioasă de polonezi

cu vreo 10 corturi.

Foto 5. Lacul Roşiile

Foto 6. Cort galben la Roşiile. Cât tupeu...

Foto 7. Cuib de viespi printre pietre (click pe poză pentru a mări)

Căutăm loc de cort şi găsim deasupra lacului, într-o zonă cu muşchi verde şi moale, unde zăpada se topise cu 2-3 săptămâni înainte. Vântul tăios ne face să simţim din plin cele 11 grade de afară, aşa că ne retragem în vastele apartamente şi luăm cina: supă fierbinte.

Dimineaţă mă trezesc fără ceas la 4:45 şi pun de-o ciorbică. Toată lumea se trezeşte încet-încet şi ne pregătim de plecare. Urcăm prin ceaţa deasă spre şaua Gruiu şi apoi spre Parângul Mare. Facem cam o oră până sus, iar în acest timp vântul bate din ce în ce mai tare. Sunt 6 grade C pe vârf, vizibilitate redusă şi un vânt de feels like -5 grade C. Căutăm un loc ferit de vânt unde să mâncăm la peste 2500 m şi ne bucurăm de fiecare dată când ceaţa se sparge şi vedem mai mult de 10 metri în faţa noastră.

Foto 8. Banda roşie ne îndrumă-n ceaţă

Foto 9. Un corb aşteptând... un stârv, probabil

Însă după ce trecem de Gemănarea, breşele din nori/ceaţă devin tot mai frecvente, iar după Stoiniţa vremea se deschide şi o ţine tot aşa până trecem de refugiul Cârja. Vântul mai scade din intensitate, aşa că mai dăm şi noi o bluză jos, după ce toată ziua am fost înfofoliţi.

Foto 10. Muchia Mija. Tentantă?

Foto 11. Lacul Cârja. În dreapta se vede albastrul lac Verde. :)

Foto 12. Pe vârful Cârja: venim dinspre Parângul Mare...

Foto 13. ... şi mergem spre Parângul Mic

Foto 14. Refugiul Cârja. Un adăpost drăguţ...

Pe la 12 am ajuns la intersecţia cu traseul punct galben care duce la Lacul Mija (45 minute). Am luat o pauză în care să ne gândim dacă are rost să mergem până la lac. Timp am fi avut, dar lenea nu ne lasă...

Intrăm pe traseu 2 minute şi apucăm să vedem deosebita căldare a lacului Mija, dar ideea de coborâre şi urcare nu ne surâde.

Foto 15. Cai în creastă: semn de vreme bună

Revenim pe bandă roşie şi ne întâlnim cu salvamontiştii de serviciu, inegalabilii Cristi şi Marius. Au cam 40 de ani, dar nu se vede. Şi au chef de poveşti. Maaamăăă, dar cât chef de poveşti: o oră şi jumătate în locul întâlnirii şi încă o oră şi jumătate pe traseu, cătinel până în staţiune.

Şi ne-au povestit de întâmplări de pe pârtie, cu o doamnă la 40 de ani căreia i se recomandase să nu se dea cu capacul de WC, dar ea s-a încăpăţânat: "Ce? Îi pârtia ta să nu mă dau?", până şi-a rupt un picior, devenind muuult mai paşnică; sau o tânără la 25 de ani care se dădea cu sacul până s-a oprit brusc în mijlocul pârtiei şi nu s-a mai mişcat, strigând după ajutor, iar băieţii salvamontişti nu s-au prins ce tot zicea ea că îi intrase, până au descoperit leţul penetrant de 15 cm; sau domnul care a căzut pe pârtie şi şi-a dislocat ambii umeri şi salvamontistul l-a legat bine, zicându-i: "Nici Poliţia nu te leagă ca mine!", iar meseria accidentatului era, aţi ghicit!, poliţist; sau ciobanul mort (lichidat à la Mioriţa), lăsat 8 luni sub zăpadă până la venirea medicului legist care, când să-l ridice, a râmas cu capul mortului în mână; sau cum au plecat după un cadavru cu doi poliţişti, iar unul şi-a luxat piciorul la dus, celălalt la întoarcere; sau săracul fost-salvamontist căzut în cap de la 15 metri care a rezistat o noapte fără o parte din calota craniană, iar apoi a supravieţuit unei intervenţii chirurgicale care dă şanse de 1:1000; sau snowboarderii culeşi de printre brazi, sau tineri drogaţi, sau tineri în sevraj, sau tineri veniţi la revelion dotaţi cu greutatea lor în alcool, sau femei bune şi perverse, sau, nu în ultimul rând, olteni. Nici eu n-am făcut pauză în propoziţie, căci aşa ne-au povestit şi ei toate întâmplările astea: la foc automat, fără să ne dea ocazia să ne "tragem sufletul", trecând foarte uşor de la dramă la comedie, deseori făcând haz de necaz. Altfel n-ai cum să rezişti într-o astfel de meserie.

În plus, am întrebat cum să ne comportăm la întâlnirea cu ursul şi soluţia ideală era doar folosirea cuţitului de urs: un cuţit de lemn cu care se curăţă izmenele după un astfel de rendez-vous. În general ursul nu se apropie de om, mai ales în grupuri. Dacă, totuşi, te simţi ameninţat de urs, e utilă folosirea petardelor. Înarmaţi-vă, copii!

Iar animalul cel mai periculos din pădure rămâne, în continuare, porcul mistreţ. Care nu iartă!

Aaa, şi să nu uit: Cristi (salvamontistul cât ursul) are rădăcini în Ţop! Cum unde-i Ţopu'? "Ţopu-i după deal." După dealul Mintiului, adică. Suficient de explicit, nu?

Foto 16. Cu escortă salvamontistă

Foto 17. Staţiunea Parâng. Cabana ANEFS cu acoperiş roşu. Sau albastru? Cine reţine detalii?

Ne-am despărţit de însoţitorii noştri la telescaun. Aici aveam opţiunea de a coborî cu telescaunul (10 lei -> 25 min.) sau per pedes (0 lei -> 1 h). Alegem varianta b) şi continuăm traseul pe bandă roşie până la "stâlpul 3" al telescaunului, unde traseul face stânga spre cabana Rusu, iar noi coborâm pe sub telescaun, prin zmeuriş.

Foto 18. Petroşani

Foto 19. Petroşani

Prind singur ocazie până la Petroşani şi iar dau de un şofer de microbuz cu şoricul gros, ca ăla din Vatra Dornei. Abia aştept să văd dacă şi cei din Maramureş sunt la fel de lacomi...

Şi aşa se încheie o tură frumoasă şi relaxantă; atât de relaxed, că până şi Alinei i-ar fi plăcut!