Weekend în Gutâi şi Lăpuş (2-3 august 2008)

"Pentru mândra din Botiza,
De trei ori am trecut Iza"
(folclor maramureşean; ascultă)

Joi seara m-am hotărât: voi merge în tura propusă pe carpati.org de Alex (romanian_bat), prima mea tură planificată de un carpatist*. Şi nici nu m-am speriat când i-am văzut realizările, de la Piatra Craiului (iarna) la Mont Blanc. Plus aproape toţi munţii româneşti.
Cum era de aşteptat, nu s-a mai înscris nimeni la o asemenea tură, aşa că echipa urma să fie formată doar din noi doi.

Foto 1. Creasta Cocoşului şi Alex cocoţat

Sâmbătă la 3 (da, dimineaţa!) ajung în bătrâna gară Dej Călători:
- Un bilet la Baia Mare, vă rog.
- Acum, la rapid?
- Da...
- Are întârziere 15 minute. Vă mai dau?
Normal că mi-am luat bilet, care ar fi fost alternativa? Să merg pe jos sau cu naşu'?

În Baia Mare am ajuns când se crăpa de ziuă, cu vreo 30 de minute întârziere (deh, CFR). L-am întâlnit pe Alex (venit la cuşetă din Bucureşti) şi, probabil fiindcă m-a văzut aşa şforţos, a propus să începem tura din Pasul Gutâi, să facem şi vârful Gutâi, decât să aşteptăm o jumătate de oră autobuzul de Cavnic. Am luat autobuzul de Sighet de la ora 6 şi am coborât o jumătate de oră mai târziu la Hanul lui Pintea din Pasul Gutâi.

De aici, o luăm la picior, pe marcajul nostru preferat: bandă roşie. Mai răruţ, că-i mai drăguţ, dar ne descurcăm. Facem pauză de mic dejun, urcăm două-trei deluşoare, trecem pe lângă două corturi şi ajungem pe Creasta Cocoşului. Continuăm, apoi spre vârful Gutâi, prin jnepeniş şi afiniş. Multă lume la cules de afine, dar nu e de mirare: sunt multe, coapte, dulci, iar unele mari cât bobul de strugure!

Foto 2. Creasta Cocoşului şi oile... preocupate cu iarba lor

Foto 3. Vârful Gutâi în plan îndepărtat

Foto 4. La cules

Mergem prin pădure, dăm de un drum forestier şi la un moment dat marcajul dispare, dar apare altul în locul lui: bandă galbenă. Acesta ne scoate în DN18 puţin spre nord faţă de Pasul Neteda, aşa că facem 1 km pe şosea, până în punctul în care intrăm pe un nou drum forestier, de data asta în munţii Lăpuş.

Foto 5. Stânci rătăcite

Marcajul e vechi, dar destul de frecvent, aşa că e greu să ne pierdem. Avem mici probleme când ieşim într-o poiană cu tranşee (săpate probabil în al II-lea război mondial), dar ne redresăm repede şi continuăm traseul care alternează pădurile cu poienile.

Foto 6. Vârful Prislop: "Jamuri XP"

Încet-încet oboseala îşi pune amprenta asupra mea: sunt de departe cel mai slab din echipă! Îmi dau seama că nu am nicio şansă să ajung duminică seara în Fiad şi doar îl încetinesc pe Alex, aşa că iau decizia "seppuku": dimineaţă o să abandonez!

Am trecut pe lângă antenele de telefonie mobilă de pe vârful Văratec (1358) şi am coborât până în drumul forestier care urcă din Băiuţ pe valea Văratecului. Cotim stânga şi urcăm pe drum până într-o şa, oprindu-ne din loc în loc să gustăm zmeura prezentă din belşug. Marcajul se opreşte aici, aşa că ne orientăm după hartă cum să ajungem pe vârful Secului (1311).

Punem corturile pe Vf. Secului, pe iarbă moale. Alex caută un izvor şi găseşte izvorul Secului, la 10 minute mai jos, deşi numele îi dăduse motive de îngrijorare. Supică, fasolică, şi-o bobică măzărică - tom-pom-pică. Două-trei poveşti şi somnul ne ia ca din oală. Noaptea e liniştită, vântul nu bate, iar eu mă trezesc de vreo două ori auzind tropăituri dubioase sau câinii stânei de pe dealul vecin.

Foto 7. From sunset...

Foto 8. ... to sunrise

Duminică, trezirea a fost la 4:30 (da, tot dimineaţa!).
Am strâns corturile, am încercat nişte poze cu răsăritul (nereuşite, fireşte) şi am luat-o la vale. Bălării de bălării, dar până la urmă am ajuns în drumul care trece de pe valea Secului înspre valea Botizului prin acest pas.
Aici ne-am despărţit: eu am coborât în serpentine pe poteca de oi care alterna cu un fost drum de tractor, până am ajuns la drum forestier în vale.

Foto 9. Soarele răsare şi pe strada mea

Foto 10. Băncuţa mă aşteaptă să "servesc" micul-dejun

Foto 11. Drumul forestier nu se mai termină...

Am mers lejer, am pierdut vremea cu poze şi cu mic-dejunul (devenit un mare-dejun) şi am ajuns în Botiza înainte de 10. Pe drumul forestier ce duce la Botiza, m-am întâlnit cu un fost muncitor silvic, care mi-a zis că el a marcat copacii cu "H"-uri, acum mulţi ani. I-am spus că am dormit pe vf. Secului şi a zis că LUI i-ar fi fost frică să doarmă acolo, că zona e frecventată de o ursoaică cu puii ei...
În munţii Lăpuş am văzut mai multe observatoare de urşi şi am înţeles că se practică braconajul cu hoit de cabaline.

Foto 12. Construcţie adormită lângă pădure

Prima maşină care a trecut pe lângă mine (un Logan care mergea la Bucureşti!! având ca şofer un ţigan bătrân, iar pe scaunul din dreapta pe nepotul acestuia - ambii fără centură) m-a dus până în Salva. În gara din Salva am stat o oră la ocazie (plus pauza de mâncat pateu şi băut cola rece ) şi m-a luat o maşină până la Dej, iar din Dej am prins ocazie până la Gherla, unde am ajuns la ora 14.

Între timp, Alex şi-a continuat bălăureala**; iată ce mi-a scris:

"Dupa ce ne-am despartit am urcat iar in creasta, de unde a inceput o mare balaureala, in principal incercand sa tin cat mai mult creasta. Padurea este foarte deasa acolo, sunt doboraturi multe si, oriunde este un spatiu mai deschis se ingramadesc tufisuri, urzici de 2 m., rugi imensi de mure. In fine, am facut mai bine de jumatate de ora pana ce-am trecut de varful urmator. Mai departe era mers cu maceta prin jungla, asa ca am balaurit pana ce am dat de un vechi drum, unde nu trebuia sa imi fac loc "decat" prin muri si urzici; mai tarziu am intrat in padure si am mers mai bine; numai cand ma apropiam de ceva poiana stiam ca ma asteapta iar urzicile si celelalte... Am dat iar in creasta prin zona Runcasului, insa padurea era foarte deasa si acolo creasta face un zig-zag strans. ; ca sa-mi dau seama incotro trebuie s-o iau, am bantuit jumatate de ora inainte si inapoi, intre doua varfuri, ca sa imi dau seama incotro trebuie s-o apuc. Am mai continuat ceva pe creasta apoi, insa, dupa un scurt parcurs prin ceva rariste unde m-am bucurat si de priveliste, a trebuit sa continui pe creasta printr-o padure foarte deasa de tufe de frasin si alun care alternau pe alocuri cu rugi de muri. La un moment dat pur si simplu nu mai puteam continua pentru ca vegetatia cvasiluxurianta era mai inalta decat mine, vizibilitatea tindea spre zero, iar doboraturile reaparusera. Asa ca, la vreo 4 ore de la inceput, m-am dat jos din zona Vf. Hiju spre V. Botizei, coborare nelipsita de tufe de frasin si de pieptis (la un moment dat am renuntat la ce mi se parea mie c-ar fi fost un drum si-am luat-o drept pe un fir de apa). Am urmat valea in amonte pe drumul forestier, am ajuns in Pasul Botiza, de unde am urcat pieptis spre Vf. Carligatele; m-am uitat inapoi, spre Magura Porcului de unde ar fi trebuit eu sa vin, si am vazut un munte mare, cu tot versantul pe care ar fi trebuit eu sa-l cobor, plin de padure foarte tanara, boscheti si jungla deja familiara. De acolo am continuat pe creasta mai rotunda si partial acoperita cu pasune. Un fel de platoul dintre Pietrele Albe si Cetatea Radesei. Mi-am pus in cap sa ajung pe Vf. Maguritei (dincolo de Vf. Covetei) si acolo sa hotarasc daca ma las in vale sau merg mai departe pe creasta. Ca sa ma ajute in hotarare, cand totul mi se parea usor, cu poteci largi ciobanesti si stane din ora in ora, poteca s-a lasat undeva pe un picior de munte si am intrat iar in traditionalele padurici de tufe; deja stiam ca trebuie sa te apleci si sa mergi pe vine, cat-de-cat pe sub ele, chiar daca dupa 15-20 de minute ma apucau genunchii din cauza greutatii din spate, iar rucsacul mi se umplea de crengi, frunze, ace de brad. Am ajuns putin inainte de Magurita si, vazand ca inainte (spre Vf. Tibles) aveam de trecut o creasta impadurita destul de lunga, urmata de un varf cu doboraturi si padure tanara, am hotarat sa ma dau jos; teoretic ajungeam, mai aveam 6 ore pana la tren, insa practic, daca in padurea respectiva si pe varful ce-i urma dadeam de familiara balaureala, pierdeam trenul clar. Asa ca m-am dat jos peste Culmea Stanisoarele, am refuzat vreo doua invitatii la masa din partea unor ciobani, am coborat in V. Ieud, unde ma asteptau grataragii cu manelele lor. Dupa jumatate de ora de ploaie, localnici care ma luau cu bonjour si se mirau ca le raspund in romaneste, cat si dupa tot drumul pe care nu m-a luat nimeni la ocazie, am ajuns la DN, de unde am luat un minibuz si am ajuns la Saliste, de unde am luat trenul spre casa; spre mirarea mea, conductorul nici nu s-a sinchisit ca aveam bilet de la Fiad."

Traseul parcurs şi distanţele temporale:
1. (BR) Pasul Gutâi - Pasul Neteda: 5 ore
2. (BR) Pasul Neteda - Pasul Văratec (? - nu are trecută o denumire pe hartă): 7 ore
3. (nemarcat) Pasul Văratec(?) - Vf. Secului - Pasul Secului(?) - Valea Secului - Botiza: 4.5 ore

__________________________________________
*carpatist (pl. carpatişti) - cuvântul nu există în lb. română, însă îl folosesc cu referire la utilizatorii carpati.org. Pentru utilizatorii alpinet.org, s-a inventat cuvântul alpineţi (doar la plural).
**bălăureală (pl. bălăureli) - cuvântul nu există în lb. română, dar se referă la acţiunea de a trece prin bălării sau hăţişuri. În funcţie de context, poate fi folosit şi ca înlocuitor al cuvântului rătăceală.