Circuit pe vârful Toroiaga - munții Maramureșului (30 noiembrie 2014)

Track:  aici

După weekendul petrecut alături de Adi și Claudia în Retezat, unde am mers ca la stațiune căci am dormit mult, ne-am plimbat puțin prin soare, am început să tânjesc după niște mișcare în pas puțin mai alert.
Săptămâna următoare trece repede fiindcă în cazul meu e una scurtă, iar gândul că mă așteaptă 4 zile libere mă determină să urmăresc prognozele meteo prin mai multe zone ale țării. Și când weekendul prelungit s-a apropiat tot mai mult și pentru că prognozele erau în continuare mai mult decât sumbre nu a rămas decât să-mi aduc aminte cum am petrecut anii trecuți de 1 decembrie... în Kaprun.
În fine, acum se pare că totuși sunt ceva șanse reale să vedem soarele pe cer dacă luăm calea nordului... adică nordul Carpaților Orientali, drept urmare duminică pornim pentru două zile spre Borșa (MM).

Foto 1. Din marea de nori răsare Pietrosu Rodnei

Trupa se adună adhoc și în formația Laura, Marian, Dan D., Dan J. și subsemnata duminică dimineața pornim la drum, din Cluj, pe o ploaie măruntă.
Colegii de Banda Roșie au ales să-și stabilească reședința de weekend puțin sub creasta Rodnei astfel că ne-au ținut la curent cu modul în care evoluau lucrurile sus, la 2000 de metri.
Ajunși în pasul Șetref la granița județelor MM și BN răsuflăm ușurați când vedem ca plafonul e destul de sus, că pe aici nu mai plouă și realizăm că dacă avem puțin noroc poate se va ridica și mai mult.

În centrul orașului Borșa cotim stânga spre nord, către Baia Borșa, pentru că avem în plan să parcurgem un circuit spre vf. Toroiaga. Mașina o lăsăm parcată la capătul drumului asfaltat iar apoi ne pregătim sufletește de un urcurș prelung, până la 1930 m, altitudinea de pe Toroiaga.

Foto 2. Fânațe specifice Maramureșului montan

Foto 3. Urcare spre culme

Foto 4. Puțin mai sus de stâna lui Vârtic

Marian ne pregătește o variantă foarte faină pentru urcare, nemarcată, care practic urmează drumuri de țară și poteci care ne poartă printre așezări sezoniere și fânețe tipice pentru zona montană a Maramureșului.

Urcăm pe la Stâna lui Vârtic avem şi primul contact cu piciorul ce se desprinde din Toroiaga... până acum am admirat de nemurărate ori Toroiaga și picioarele care pornesc din vârf însă doar din munții vecini. Ultima porțiune a urcușului pieptiș ne îndrumă spre hora norilor,  iar apoi cam pe la 1800 m ne intersectăm cu chiciura depusă efectiv pe vegetație și cu cerul albastru.

Foto 5. Printre valuri de ceață

Foto 6. Momente de învăluire

Foto 7. Încăpățanare în fața soarelui

Foto 8. În siguranță pe-o insulă

Foto 9. Pași mărunți spre Toroiaga

Foto 10. Pante pe care ne visăm cu schiuri în picioare

Foto 11. Jumătatea de iarnă

Foto 12. Creasta îngustă a Toroiegii

Foto 13. Țiblesul ni se arată timid

Foto 14. Marea se-ntinde între noi și Rodnei

Foto 15. Salutări din partea Puzdrelor și salutări către șaua Gărgălău

Curând ieşim deasupra norilor şi insulele montane se delimiteaz ă tot mai clar. Inspectăm cu atenție abruptul sudic al Toroiegii cu pantele sale care duc cu gândul la schi, iar apoi ni se dezvăluie vârfuri din Rodnei, altele din întinșii munți Maramureșului, micuțul trapez al Țibleșului și astfel nu contenim să facem tururi de orizont. 

Când ajungem în creasta principală înaintăm printre două anotimpuri; toamna pe partea sudică, iarnă pe nord.

Ajunși pe vârf punem de-o pauză cu fața spre Rodnei, ne tragem puțin sufletul și apoi împinși parcă de la spate de vântul tăios ne repunem în mișcare pentru că mai avem destul.

Foto 16. Cu capetele deasupra norilor, pe cei 1930 m ai Toroiegii

Foto 18. O îmbrățisare mare spre creasta Rodnei

 

Foto 19. Din munții Maramureșului spre Rodnei

Foto 20. Flux, reflux de munte

Foto 21. Plimbarea pe insulă continuă

Foto 22. Pe poteca glazurată

Mai departe poteca îngustă ne poartă prin stratul subțire de zăpadă așternut pe partea nordică. După câteva sus, josuri pe creastă, dibuim poteca aflată pe curbă de nivel, desfășurată  pe sud și astfel olcolim marea de jnepeni pe care în caz contrar ar fi trebuit să o înfruntăm.

Poteca respectivă ne scoate la câteva minute de o șa de unde vedem clar refugiul Lucăciasa, un refugiu primitor, păstrat în stare destul de bună.

Foto 23. Inimă frântă-n două

Foto 24. Jocuri de lumină

Foto 25. Poteca îngustă dintre iarnă (pe nord) și toamnă (pe sud)

Mai punem de-o pauză în refugiul amintit și apoi gonim spre coborârea marcată cu TR, traseul despre care Marian a emis următoarea afirmație cu care sunt în totalitate de acord și anume că această variantă am recomanda-o doar celor fascinaţi de peisaje apocaliptice postindustriale.

La lumina frontalei ajungem cu bine la mașină după o tură efectuată în mare forță.

Foto 26. Coborâți de pe Toroiaga

Foto 27. La firul ierbii, natura e amorțită

Foto 28. Refugiul Lucăciasa