4 zile în Munţii Vlădeasa (25-28 aprilie 2000)

Amintiri din copilărie: este prima mea tură la munte!
Scris în 7 mai 2000.
Adaptat pentru internet şi publicat: iunie 2011.
Participanţi: prof. Edmond "Edy" B., Denisia "Deny" A., Mihai Ş., Nicoleta A., Sorana B., Mircea "Miru" M., Adi "Blană" P.

---

Marţi, 25 aprilie 2000
Am plecat de acasă cu rucsacul în spate pe la 5:50. La 6:00 eram la Miru. La 6:24 a plecat trenul din gara Gherla. Urma să ajungă la 7:31 în Cluj-Napoca, pentru ca la 8:11 să luăm trenul spre Oradea. Însă lucrurile s-au complicat. Pe la 7:10 trenul a oprit între staţii şi nu a repornit până pe la 8:30, ajungând astfel în Cluj abia la 9:00. Am aflat ulterior şi motivul: nişte hoţi au furat cablurile de la semnal!

Când credeam că tura noastră s-a încheiat înainte de a începe, cineva ne bate în geamul compartimentului chiar în momentul în care trenul oprise în Cluj. "Haideţi, bă!" ne-a strigat Edy de pe peron.

Ce se întâmplase? Edy ţinuse trenul personal Cluj-Oradea în gară o oră NUMAI pentru mine şi Miru (îi spusese impiegatului că aşteaptă un grup de elevi de la Gherla).

Am schimbat trenurile şi duşi am fost.

Am coborât în Bologa, de unde am mers pe valea Henţului şi apoi a pârâului Vişag până la Cabana Vlădeasa. Au fost şi reprize de ploaie, a fost şi soare, ne-am luptat şi cu rucsacii şi în cele din urmă am ajuns la destinaţie, după care am campat într-o poieniţă.

Seara s-a lăsat cu poveşti lângă focul de tabără. Am făcut o oală mare de ceai, din zăpadă topită.
Noaptea am stat "de gardă" lângă focul de tabără, pe rând: Edy cu Sorana primii, eu cu Miru de pe la 1 până pe la 3:00, iar restul de la 3:00 până spre ivirea zorilor.

La un moment dat, în timpul turei noastre de gardă, am auzit mişcare în nişte tufişuri mai îndepărtate. Neavând experienţă pe munte, ne-am permis să-l trezim pe Edy şi să-l întrebăm cum să procedăm cu animalele sălbatice. Ne-a zis să stăm liniştiţi şi să ţinem focul aprins, iar animalele nu se vor apropia. Într-adevăr, nu s-au apropiat. Iar dimineaţă am găsit multe urme de lup pe zăpada din zona în care se auzeau foşnete noaptea.

Miercuri, 26 aprilie 2000
Dimineaţa pe la 9 am pornit în traseu. Urma să ocolim vârful Vlădeasa, iar apoi să ne îndreptăm spre culmea principală a munţilor Vlădeasa. Mergând prin pădure, am întâlnit un pârâu cu debit destul de consistent. Neavând altă posibilitate de trecere, ne-am descălţat de pun mal şi ne-am încălţat înapoi pe celălalt. Apa - rece ca gheaţa, iar malurile acoperite cu zăpadă.

Nu peste mult timp a început şi ploaia. Şi ploua, şi ploua... Ca norocul, am găsit o fostă stână în care ne-am adăpostit aproape 4 ore (de la 13 la 17) până ce ploaia s-a liniştit.

Pe la 17:00 ne-am continuat traseul, iar după cca. 2 ore am ajuns la un fost canton silvic (utilizat foarte probabil ca adapost si de catre ciobani) în care ne-am instalat pentru noapte. Astfel am scăpat de campat.

Joi, 27 aprilie 2000
O zi cu vreme bună, în care a plouat doar vreo 20 min.
Dimineaţă am plecat de la "stâna lui Edy" :-) şi n-am mers mult până când am trecut din nou un pârâu desculţi. Deja eram obişnuiţi...

Dacă ieri am trecut pe lângă Piatra Grăitoare şi Pietrele Albe, azi urma să ajungem la Piatra Tâlharului. Şi am şi ajuns, pe la 12:00.

Nu după mult timp am luat pauza de masă, undeva pe un platou înalt, unde soarele topise deja zăpada, iar brânduşele erau înflorite.

De aici, din cauza marcajelor deficitare şi a zăpezii care acoperea poteca, am reconfigurat traseul (noi intenţionam să ne îndreptăm spre valea Drăganului) şi am ajuns într-ul loc de unde am luat decizia să coborâm în vale. Am coborât pe o vale (probabil pe valea Ponorului) până la drumul dintre Ic Ponor şi Padiş. N-am mai mers mult şi ne-am instalat tabăra pe malul Someşului Cald.

Vineri, 28 aprilie 2000
Am strâns corturile şi am pornit spre Răchiţele, de unde urma să luăm autobuzul de Huedin. Am mers destul de încet şi, când mai aveam doar vreo 4 km, ne-am dat seama că în cele 30 de minute rămase n-o să reuşim să mai ajungem în staţia autobuzului.

Ne-am regrupat, iar Edy a vorbit cu un sătean posesor de Aro să ne ducă până în Huedin. Noroc că respectivul era iubitor al montaniarzilor!

De la Huedin am schimbat din nou două trenuri şi am ajuns cu bine înapoi la Gherla.

---

Din păcate, nimeni nu a făcut poze în tura asta.
Rog participanţii la tură să-şi aducă aportul la relatare, lăsând comentarii cu completări! Mulţumesc.